Poezii de Daniela Elena Moldoveanu

încă o specie oneroasă
gândacii şovini.

se hrănesc cu dileme,
cu suflete generoase,
fără teama
că vor fi impuşcaţi.

atât de precauţi
încât

simpla sfâşiere a hranei
devine silenţiosă.

părăsirea neantului
pe firul iubirii
este cronic.

unul pe altul
se‑ndeamnă,
în deplinătatea  minţii,
sub privirea timidă
a oraşului funerar

sfătuitori tainici
ai şovinului boss,
împrăştiindu‑se pe hartă,
cu fiecare ţinut mai mulţi,
un şir de vorbe însăilate
unde lichidarea ospiciilor
este un soi de măcel
dirijat
de consiliul de coordonare.
 


te ridici
nepermis de frumos
în straie de in.

înfloreşti cu durerea
ce‑mi tulbură somnul.

spune‑mi că eşti
vampirul luminii
şi voi lăsa
fără ivăr poarta.

cuvintele sunt
de prisos
blânde şi reci
deopotrivă.

„vreau să ascult
sunetul ploii
în apa râului”,
mi‑ai spus.

în mine
a crescut
rădăcină de nuc.
 


mă odihnesc
pe ramuri
de mesteacăn.

du‑mă
ca pe o rugăciune
în visele tale
şi dă cu tămâie.

te‑am pierdut, î
ntre două viori
zdrobindu‑mi
apusul de tâmple.


goală
mă târâsc
pe lespedea
de piatră.

cineva
povesteşte
de tata.
 


întâmplarea
a ajuns
să se transforme
în durerea
absenţei.

mă voi intoarce
pe marginea somnului
să‑ţi împreunez palmele
pentru a‑mi găsi adăpost
de iureşul străzii.

adorm, înainte de
răsăritul soarelui,
pentru a intra
în locul
de unde nu pleci
niciodată.
 


membrii de partid
aleşi la closet
în pauza mare
plus cetăţeanul român
refuzat la export
înghiţind cutii de conserve
la şedinţele
despre inteligenţă.

legea pământului
primeşte
ajutor de şomaj
cu iz patronal.
 


vinovaţi de teamă
două epave
strigă‑n celulă
să ne iubim.


aici,
pânza de păianjen
e prinsă în cuie
în tâmplă direct.
 

am jucat şotron
de‑adevăratelea
într‑un cuib de cuci.

ne‑am dezbrăcat pe bani
şi am plecat
cu pene.
 


ne‑au definit erotic
condamnându‑ne la inerţie
perfecţune la pătrat
pe jumătate
figurine
de ceară
 


Comunismul –

definiţia durerii de ţară
prin analiza
orbilor medaliaţi
vânzători de dulceaţă
pentru câteva acţiuni
de proprietate.
 


aroganţa tipului
devine cronică
gândind cât de bine
este crescut
între pulpe
o sută treizeci
kilogramul.

pentru un cal de rasă
naşterea devine nobilă,

încaleci o poveste
în camera obscură
antifonând pereţi.
 


matahala bălaie
cu ifose
de first lady
a jignit‑o pe mama
crezând că mă pot
întoarce în ea.

i‑am pus botniţă
pe sunete de Brahms
la kilometru 0
al definiţiei.