Poezii de Daniela Mărginean

Alintul eternității

Titanice iubiri ne învață iar zborul
uitat sub griul asfalt
secat de pașii uscați şi senili
ai rătăcirii in doruri...
Şi aripi hulpave de cer
ne poartă-n altare de șoapte,
departe, în lumi de cleștar,

în stele sticloase de noapte...
Iar visele cu sete de gânduri
ne flutură pe umeri de jar,
pe frunte cu luceferi aprinși
căutăm căi lactee-n săruturi...
Şi noi universuri răsar
îmbrățișându-ne iar
în tainicul alint al eternității,
curgându-și anii lumină prin noi
Iubirea!

De ce oare?

Mă plimb dinspre naștere spre moarte
pe cărări de viață si dor.
Înving temeri de umbre,
mă preling printre șoapte
de vânt de îndoială
şi ploi de iubiri in culori.
Privesc răsăritul de speranțe duios
când toata-mi ființa de  sublim se înfoiară,
ori asfințitul de sfârșit sângeros
când așteptări îndelungi
îmi spun renunț şi încet mă doboară...
Şi vreau să pătrund
în adâncul iubirii,
să-i sug seva cea dulce,
să renasc in culoare,
să fiu curcubeul bucuriei aprinse,
să fiu picătura
ce întregește o mare.
Să înțeleg care-i rostul
şi spre ce ne-ndreptăm,
de ce ne  naștem copii,
de ce sfârșim... eternități?
De ce îndoiala
Ne încovoie de spate,
de ce umbre ciudate
ne cuprind in tristeți?
De ce uneori uităm ce e zborul
şi-n noroi şi in praf
alergăm doar ...târâș?
De ce așteptăm sa hrănim viitorul,
când prezentul e aici, deschizându-ne uşi?
De ce când visăm uităm c-avem aripi
şi fugim șchiopătând pe cărări cu ninsori?
De ce înotăm înecați pe sub ape
când putem fi corăbii
navigând înspre zări?...

Doamne, de ce, de ce oare?

Doar femeie...

Iubitul meu,
sunt femeie de apă...
Caută-mă in ploi de îndoieli şi în ceață de gânduri!
Iubitul meu,
sunt femeie de lumină...
Caută-mă în răsărit de iubire
şi în soare de dor!
Iubitul meu,
sunt femeie de foc...
Caută-mă în flăcări de amor
şi în jar de dorințe!
Iubitul meu,
Sunt femeie de pace...
caută-mă in adâncul sufletului tău!
Iubitul meu,
sunt doar femeie!

Păsări de soare

Mi-am împiedicat o clipa gândul
de piatra colțuroasă a îndoielii,
rănind-mi tâmpla
în stânca
Încrederii...
Ce bine ar fi
dacă n-ar exista cuvintele,
iar gândurile noastre,
păsări de soare,
s-ar desena
in zbor de adevăr!

Potop de iubire

Potop de iubire revarsă
peste noi astăzi cerul
Inundând tot abisul de pustie visare..
Lavă topită peste gheată de suflet
Înviind marionete cu o sfoară din soare...

Ropot de aplauze, calendare, afișe,
Însemnări şi notițe de gând trecător,
Scenă de viață, actor si actriță
Jucându-ne azi splendidul rol...

Tresărire de clipe, contopiri de săruturi,
Amorțire de simțuri şi învieri...de păcat,
Iubire curată, izvorâta din suflet,
Cântec de dor, așteptări si oftat...

Azi ne naștem din ploi ca un lujer crescând,
Așteptând să-înflorim in grădini de cuvânt!

Să-ți fiu poezie

Intră-mi iubire în suflet,
intră-mi prin poarta de pleoape,
prin raza căpruie de dor visător,
până în  noaptea ascunsă în mine,
intră-mi, văpaie de dor!...
Soarbe-mă în adâncimi de suspine,
fă-ți pat de aripi de fluturi
în inima mea de săruturi,
culcuș de blânde atingeri să-ți fiu...
Pe perne pufoase de gene
odihnește-ți zâmbetul trist
şi tâmpla obosită de visuri cuminți...
Să-mi fii farul de noapte albastră,
să dorm vegheată de flacăra-ți vie,
în leagăn celest de mătase subțire,
peste câmpia de maci,
ca torțe  aprinse de tine...
Intră-mi în noapte, iubire,
clădește-mă în visuri de versuri,
deșteaptă-mă în zori de atingeri,
sărută-mi cu buze de șoapte,
fruntea şi blândele pleoape...
Şi-n zorii ce stau să te scrie,
lasă-mă să-ți fiu poezie!...