Rochia din voal mov

azi sunt pasăre, mă închid în colivie,

cu toamna! cercuri de lavandă, romburi

de nalbă, santal şi ilice... dreptunghiuri

şi amurguri, must şi pătrate dulci...

perechi ce se ţin de mână... alune şi

ghinde, fauni şi păuni, mări de libelule

şi oceane de fluturi... îmbrăţişări târzii,

trecând prin zâmbetul de fericire, care

de fapt e tristeţe! voal, coşmar şi transă,

extaz şi blestem, risipire şi ecou de dor!

 

Inta hayati, inta omri...

 

şuvoaiele iubirii treceau pe chipul tău,

negrul copleşitor al ochilor tăi venea

spre mine, ca un bărbat spre o femeie

de granat hipnotic... era un drum

al ploii de iubire, lunatic şi karmic,

în roşu tomnatic... pierdut într-un

magic răsărit de soare în Thassos.

şi te iubeam pe un arcuş fluid de dor,

în tremurul transei... din inima perlei.

şi mă iubeai pe un covor de frunze,

din suspin în ardere, din ardere

în cel mai frumos destin... noi.

 

Şuviţă de cal bălan

 

busuioc arzând de dor,

tremurând ca lacrima,

mai aproape de lumină,

curcubeul ce-o să vină!

 

iederă cu flori de leandru,

nebunie şi păcat, descântec

întortocheat, destinul

l-am aruncat...

 

şi-amintirile se duc, lac amar,

frunze de nuc! busuioc arzând

de dor, tremurând ca lacrima!

cine-s eu? regina sau ispita?

 

Amalgam rotitor

 

când voi muşca din tine, vreau să simt

gustul ierbii! o toamnă verde... pe tava

de aramă, unde doarme păuniţa dulce,

ca un fum trimis spre sud, ca o amintire

din vis... unde premoniţiile ne subţiază,

să ne sărutăm printr-un fulg de zăpadă!

şi între foame şi sete, şi între eu şi tu...

e altă toamnă, cu ciulini imenşi, pierduţi 

în copilăria unei cireşe! nedescifrabile

frunze de melancolie cad, margarete

cresc pe sub castani, ploile şlefuiesc

inimi de smarald... stele pentru Rumi!

 

Poem pentru beduin

 

sânii, ca pietrele rotunde,

tânjind după iubire în ceaţa

miezului de noapte... şoapte

ce schimbă recea depărtare

în foc aprins de inimi gemene.

octombrie plutind pe apele

ultimului tău zâmbet trist...

uită, iubitule, că timpul se duce

într-un târziu plăpând, de anemonă!

uită, hai, uită, iubitule, că morţile

zoresc o horă, vârtej zălud şi crud,

de lume nesătulă... luna aude încă

somnul fragil al strigătului de lup...

aud şi eu cum luna arde, ca drumul

ce rătăceşte bătrânul ametist...

smarald şi jad, mai am pe piept,

aventurin şi malachit, mai am în ochii

ce te-au plâns... şi mai am putere să cred

că o să vină o ploaie fină... din stele de

acvamarin! uită, iubitule, cum uită toamna

şi se duce... şi fă-mi un ceai de rozmarin,

şi pune whiskey şi lavandă, chiar şi trei

foi de mentă... să pot zâmbi adânc...

uită, iubeşte, atât ţi-a mai rămas...

nu te uita decât cum te alint, bucură-te...

Sahara e inima mea, albastră e iubirea mea!