Rochia din voal mov
azi sunt pasăre, mă închid în colivie,
cu toamna! cercuri de lavandă, romburi
de nalbă, santal şi ilice... dreptunghiuri
şi amurguri, must şi pătrate dulci...
perechi ce se ţin de mână... alune şi
ghinde, fauni şi păuni, mări de libelule
şi oceane de fluturi... îmbrăţişări târzii,
trecând prin zâmbetul de fericire, care
de fapt e tristeţe! voal, coşmar şi transă,
extaz şi blestem, risipire şi ecou de dor!
Inta hayati, inta omri...
şuvoaiele iubirii treceau pe chipul tău,
negrul copleşitor al ochilor tăi venea
spre mine, ca un bărbat spre o femeie
de granat hipnotic... era un drum
al ploii de iubire, lunatic şi karmic,
în roşu tomnatic... pierdut într-un
magic răsărit de soare în Thassos.
şi te iubeam pe un arcuş fluid de dor,
în tremurul transei... din inima perlei.
şi mă iubeai pe un covor de frunze,
din suspin în ardere, din ardere
în cel mai frumos destin... noi.
Şuviţă de cal bălan
busuioc arzând de dor,
tremurând ca lacrima,
mai aproape de lumină,
curcubeul ce-o să vină!
iederă cu flori de leandru,
nebunie şi păcat, descântec
întortocheat, destinul
l-am aruncat...
şi-amintirile se duc, lac amar,
frunze de nuc! busuioc arzând
de dor, tremurând ca lacrima!
cine-s eu? regina sau ispita?
Amalgam rotitor
când voi muşca din tine, vreau să simt
gustul ierbii! o toamnă verde... pe tava
de aramă, unde doarme păuniţa dulce,
ca un fum trimis spre sud, ca o amintire
din vis... unde premoniţiile ne subţiază,
să ne sărutăm printr-un fulg de zăpadă!
şi între foame şi sete, şi între eu şi tu...
e altă toamnă, cu ciulini imenşi, pierduţi
în copilăria unei cireşe! nedescifrabile
frunze de melancolie cad, margarete
cresc pe sub castani, ploile şlefuiesc
inimi de smarald... stele pentru Rumi!
Poem pentru beduin
sânii, ca pietrele rotunde,
tânjind după iubire în ceaţa
miezului de noapte... şoapte
ce schimbă recea depărtare
în foc aprins de inimi gemene.
octombrie plutind pe apele
ultimului tău zâmbet trist...
uită, iubitule, că timpul se duce
într-un târziu plăpând, de anemonă!
uită, hai, uită, iubitule, că morţile
zoresc o horă, vârtej zălud şi crud,
de lume nesătulă... luna aude încă
somnul fragil al strigătului de lup...
aud şi eu cum luna arde, ca drumul
ce rătăceşte bătrânul ametist...
smarald şi jad, mai am pe piept,
aventurin şi malachit, mai am în ochii
ce te-au plâns... şi mai am putere să cred
că o să vină o ploaie fină... din stele de
acvamarin! uită, iubitule, cum uită toamna
şi se duce... şi fă-mi un ceai de rozmarin,
şi pune whiskey şi lavandă, chiar şi trei
foi de mentă... să pot zâmbi adânc...
uită, iubeşte, atât ţi-a mai rămas...
nu te uita decât cum te alint, bucură-te...
Sahara e inima mea, albastră e iubirea mea!