Poezii de Djamal Mahmoud

rana

atâta frig
vine din trecut încât
îmi îngheaţă
toate degetele palmei

deasupra noastră

spun legendele că suntem fraţi

spun pustiurile că le este sete
o felicit pentru cuvintele înălţate
dintr-o gură ce seamănă leit cu a mea
mă felicită pentru înălţarea cuvintelor
dintr-o gură ce seamănă leit cu a sa
sună ceasul anunţând miezul nopţii
două tăceri gemene
ne îmbracă trupurile goale
îi întind palma cu zece degete
îşi întinde palma cu zece degete
deasupra noastră
se vede
doar  un singur cuvânt
şi cerul plângând

sticlă

patruzecişişapte de ani
şi un pachet de ţigări
gol
la fiecare miez de noapte
iluzii
iubiri
gesturi repetitive   un cer
ce se face
din ce în ce mai înalt
cu cât mi se micşorează timpul
până când devine
o sticlă de cenuşă reciclabilă

indigo

beatrice
mai ai pe retină imaginea acelui copac
sub care ai deschis ferestrele

şi acum încă îi aud foşnetul
de parcă şi el făcea dragoste

beatrice
iartă-mă că te trezesc
geamul e deschis deja

naşterea

ea
curge
curge prin mine purtându-mă
eu
îi pipăi malurile simţindu-i contracţiile

ea
geme
născându-mă

eu mă prăbuşesc în braţele sale
născând-o

gleznele tale

apele saltă din adâncuri
îşi întind braţele diafane
spre mal
zvâcnesc sub gleznele tale

tu femeie
închisă într-un bici

rupe-ţi învelişurile de mătase
membranele false ale timpului

în tine este încătuşat
dumnezeul nostru
în tine se zbuciumă lumina
de mii de ani