Poezii de Docuta Gaby

FRONTIERA DRAGOSTEI

Spune-mi, toamnă, de ce vrei să plâng, iar,
Când soarele ți-a închis a luminii fereastră
Şi frigul ți-a pătruns cerbar
Printre copacii ce nu ştiu, încă, ce se-ntâmplă.
Ar vrea să-mi cânte dar frunzele şi-au aşternut cântul...
Ar vrea să-mi zâmbească dar frica iernii nu-i lasă...
Ar vrea să-mi vorbească dar vântul le-a furat cuvântul...

Ar vrea să-mi danseze dar melodia vieții li se pierdu-n surdină...
O să mă rog cerului să-mi dea din a lor speranță,
Amintindu-şi visul unei primăveri ei ştiu să-ndure
Clipa morții cu viața ce-o să vină,
Îmi voi uita amarele lacrimi, toamnă, la tine.
Ei nu mai vor, goi, de frig să plângă, mă voi opri şi eu.
Din iubirea unui sâmbure de foc mă voi încălzi,
Voi simți curgând prin mine viață asemeni unui zeu
Martir al bucuriei, frontiera dragostei îmi voi păzi.

FANTEZIE IN IRIŞI

Îmi picură ploaia cu clipe în gând,
Din mirul nostalgicei toamne binecuvântând
Tristeți ce nu se mai aud suspinând,
Sărută tăcerea frunzelor căzând.
Dă-i ploaie, gândului meu, din taina ta,
Ia-ți lacrimile înapoi şi ucide-i moartea
Sau frica de ea, cu apă vie potoleşte-i setea
De viață, învie-i prin magie în irişi fantezia.
Timp n-a avut să-şi cunoască ființa,
Cuprins de anotimpuri a rătăcit credința
Şi tăria de a-ți înfrunta furtuna,
" Unii simt ploaia, alții doar se udă".
Prefă-mi curcubeu, gândul dezmorțit, ce-ți bea din apă...
Culorile bucuriei să nu i se stingă niciodată...
Lumina lui să-mi cadă picătură vie în inimă...
Din două curcubeie voi împleti iubire adevărată....

FIDELITATE

De ce, ea?
Nu mai înțelegea...
Săraca inimă simțea
C-ar vrea să se răzvrătească, sorții,
Căci altfel, se sfârşea...
Gustase din multe ale vieții, bune şi rele ,
Făcuse tot ce alții îi ceruseră
Şi totuşi ea, nu se mai regăsea.
De ce emoțiile i se pierduseră?
Fusese iubirea ei un act de credință,
Către cine, dragostea-i era deschisă?
Cui i-a fost fidelă când,
Pe ea însăşi, s-a trădat?
Nu se iubise nicicând cu-adevărat,
Crezând că nu-i perfectă
Şi a ținut-o, frica, prizonieră
A unei lumi închise,
Fără zbor şi fără vise.
Voia altceva,
Ceva doar de la ea,
Voia schimbarea!
Şi-a jurat lăuntric, pentru sine,
Credință unui ideal:
FIDELITATE,
Ce a chemat-o la propria-i libertate,
Fără penitențe.


MOZAICUL VIEȚII

Viața, nu mai credea in vise,
Spunându-şi că destinul o soartă grea
I-a dat, dar, ce minune!
Tu i-ai arătat că s-a inşelat,
Când i-ai dăruit poezie, frântură vie de cuvânt.
Crezi că ai putea să îi alungi
Teama de umbre, cu un antidestin, al luminii?
Cu iubirea Christului să o înalți
Prin poem, să-i fii un" axis mundi"?
A uitat, cum e, să-şi amintească de ceruri.
Ea, îşi va face o monadă, din cioburi de vise
Privind în oglinda timpului la clipele celeste
Din care, a pierit singurătatea şi-a ei amărăciune.
În tăcere priveşte la mozaicul versurilor sale,
E creator al bucuriei, operă sau vis, este Iubire.

PARFUM DE VERS

Doamne, versul meu e cuvântul Tău
Şi-i ca o floare a vieții, in jurul său
Răspândeşte parfum de suflet, suav
Creat să vindece suferința gândului bolnav.
Miresmele zilelor si nopților mele,
Pasiune de trandafir şi suspin de lăcrămioare
În sticluță de vise , tu, mi le-ai pus
Şi-ai agătat-o pe aripă de înger, sus.
Inimă, tu ştii alchimie, fii designerul
Meu şi îmbracă-mi în haină senzuală, parfumul
Cu iz de amintire, azi, vreau să fiu seducătoare
Zeiță, să nu mai răscolesc trecut ce doare.
Dacă mă vei parfuma c-un strop de fericire
Renunț să mai inspir a mea dezamăgire,
Puternic miros de speranță, tu imi însuflă
Parfumului meu, iubirea-i va fi notă finală!