Poezii de Răzvan Ducan

Vinul ce nu a văzut struguri

Vinul ce nu a văzut struguri,
mai este sângele lui Dumnezeu?
Şi tot mai puţinul grâu din pâine,
mai face pâinea frântă trupul său?

„Cina cea de taină”- i la televizor
şi taina-i îmbrâncită în părţile obscenităţii,

nu-i vândut atunci, Iisus, din nou,
după marketingul pieţii?

Icoanele sunt făcute din petrol,
şi plâng la voia marilor concerne,
nu merge blasfemia  mână-n mână
cu naivităţile mulţimilor terne?

Se stropeşte cu agheasmă, te miri ce,
cu ghiotura, de parcă-i panaceu,
te mai îndoieşti, atunci, de ce răspunsul are purici,
şi mira îl înlocuieşte pe Dumnezeu?

România perdantă

Ne-au spus de la început că ne dau voie
să ne păstrăm pipetele şi degetarele,
dar mai puţin gazul metan, furnalele, vapoarele.

Ne-au spus de la început că ne dau voie
să ne păstrăm obiceiul statului pe vine,
dar fără pământuri şi uzine.

Ne-au spus de la început că putem
să continuăm un rost sub soare,
dar fără păduri, fără aur şi fără sare.

Ne-au spus de la început că sunt alături de noi,
dacă acceptăm ca-n loc de grâul şi porumb,
să cultivăm pubele de gunoi.

Ne-au spus de la început că ne dau voie
să avem o ţară-nfloritoare,
cu prosperitatea dată prin picurătoare.

S-au dat peste cap să ne serbeze acceptul,
punând pe frişca tortului cu-atâtea cutume,
cireaşa unui R în plus în nume.

Şi ne-au mai dat şi-un curcubeu de coviltir
peste ploaia noastră de-ndoieli,
bătând premeditat o toacă-n cer.


Munţii se dau cu bucata

Munţii se dau cu bucata,
Soarele se dă de-a dura,
Câmpiile se dau în grămăjoare,
Dealurile se dau cu legătura.

Au crescut spăgile-n solul
Slăbiciunii omeneşti,
Ţepele-s până la soare,
De acoperă fereşti.

Gaterele au statui,
Drujbele-s unse cu mir,
Soborul sfinţeşte taina
Marilor despăduriri.

E-uri am primit cu raftul,
Cu raionul, cu tot mall-ul,
Cancerul este la liber,
Căci am dat în schimb petrolul.

Se dă carne varza de Bruxelles,
De mămăliga se cruceşte,
Deşi avem hemoragie,
Garou-i pus pe proteste.

În schimb, trebuie s-avem batistă
Şi unghiile tăiate frumos,
Fiindcă suntem controlaţi,
La cuţitul de  la os!


Ne pleacă

Sunt expatriate cohorte de patrii,
Prin capilare şi prin atrii.
Prin salve de tun de comemorare
Şi prin prostia, care nu doare.
Prin nepăsarea, care nu comentează,
Prin filtre care nu filtrează.

Ne pleacă materia cenuşie,
Ne pleacă „Greierele şi furnica” din poezie.
Ne pleacă, fără întors, principalele resurse,
Prin şcolarizări şi prin burse.

Ne pleacă pădurile, adâncurile şi grâul,
Ne pleacă oile şi aurul şi brâul.
Prin conducte, prin vagoane, prin cale, prin cisterne,
Lăsându-ne cu lamentările terne.
Ne pleacă şi serul din seringă şi apa care irigă,
Se pleacă fără de frică, prin tot ce curge şi pică.  
Ne pleacă pământul din oraşe şi sate,
Prin proprietari alogeni ai titlurilor de proprietate.

În schimb, se concentrează nemernicia,
Diluându-se-n acelaşi timp omenia.
Bunul simţ a devenit o corvoadă,
La care nimeni nu mai stă la coadă.

Ne pleacă tinerii deştepţi şi copiii,
Ne pleacă şi cei morţi, pe lângă viii.
Se deshumează şi pleacă-n ţări străine,
Unde şi putrezirea se face mai bine.