Poezii de Doina Bezea

Îngeri arşi

S-a scuturat apusul,încet,
de umbra morţii,
şi ne-a-ngropat durerea,
sub cărămizi de dor,
încerc,să-i picur mierea
cu linguriţa,vieţii,
să nu mai simtă setea,
destinelor ce mor!

Se-neacă-n brumă lutul,
sub giulgiul său tomnatic,
şi-acoperă tristeţea
sub frunzele căzând,
o geană de lumină,
se stinge-ncet,apatic,
din ochi de îngeri arşi,
ce zac în el...plângând!

Reverie

Ochii tatei plângeau trişti,
în toiagul de la tâmpla porţii,
pe sub patu-i străvechi,
ronţăia fiara morţii,
amintirile îşi sorbeau ceaiul
în salonul de vară,
umbra tatei juca şotron,
într-un picur de ceară!
 

Mi-e dor!

Mi-e dor de tine,
acum,aş vrea să,
strâng din tot
tăcerea grea,şi,
lacrimile cu venin
să le înec,
într-un suspin,
şi,chiar de ar
mai curge iar,
eu le-aş zidi
într-un gheţar.
Aş risipi azi
peste tot,
parfumul tău
cu iz necopt,
în piept,mi-aş
pune păpădii,
pe deget,spini
de roze mii,
ca să te-nţep
cu dragostea,
să fi pe veci,
în carnea mea!
Mi-e dor de tine,
zac tăcut,
cu perna ta
în loc de scut,
adulmec falduri
de-amintiri,
din seara marilor
iubiri,niciunde eşti,
prin patul meu,
de tine dorul
mi-este greu,
strivesc tăcerea-n
sărut,
cât aş fi vrut...
cât m-a durut...
Şi,iar o iau
de la-nceput,
îţi caut chipul
prin trecut,
perdea de clipe
şi idei,
mi-aprind crâmpei
de ghiocei,
şi cât de tare
te-am pierdut,
prin fumul greu
cu iz de lut,
mă ard cu
neputinţa mea,
unde răsari?
în care stea?
Mi-e dor de tine,
şi mă dor,
nu clipele ci,
umbra lor,
mă tem că-n
ăsta ultim somn,
ne-or despărţi
cărări de dor,
doar să te strâng
la pieptul meu,
eu,m-aş ruga
la Dumnezeu,
şi-n gestul crunt
de bun rămas,
tu să te-aşezi
ca-ntr-un popas,
să-ţi reazemi
visele tăcut,
pe şoapta mea,
din ochi de lut!

Destin cotropit

Încerc,să te străbat
prin minte,lin,
în tine se deschid
prăpăstii mute,
liane mă împroaşcă
cu venin,
ca să te pierd prin
doruri absolute.

M-agăţ c-o aripă
de-un gând hoinar,
şi-n tine,totu-n
beznă se cufundă,
simt şi acum parfumul
de născociri,ilar,
m-ascund pe nicăieri,
doar,ca să nu
mă frângă!

Încerc,să te străbat
prin minte,lin,
şi-mi şterg cu lacrimi
pasul de felină,
îţi las drept
cotropire prin destin,
sărutul meu,pe-o
umbră de retină!

Ţipăt de dor

Se scaldă lumina
în cioburi de-opaiţ,
eu strâng la pieptu-mi,
aşteptarea-ntr-un plic,
atingeri de îngeri
prin şoapte de crivăţ,
îmi şterg lin obrazul
dăltuit,pic cu pic.

Privesc resemnată
orizontul ce-apune,
te simt ca o umbră
adiind peste-un dor,
ţi-aş scrie cu stele
într-un capăt de lume,
dar,ştiu că-ntr-o zi
şi,stelele mor!
 

Nopţi îmbrăcate-n himere

Dezleagă-mă noapte
din frâie de vise,
şi,lasă-mi uitarea
să-mi cânte-nsetat,
să nu mă mai doară
în braţele-ntinse,
atât-aşteptare
de tine-n păcat!

Desfă-mă din vraja
amăgirii rebele,
şi,spune-mi duios,
că şi tu m-ai uitat,
dispari de prin vise
cu farmece grele,
şi,şterge-ţi secunda,
din ceasul,azi,spart!

M-alergi prin cearşaful
desfrâului himeric,
te-ai şters de dorinţe
pe buze-mi tăcut,
şi-apoi,ai trimis
depărtarea,ca sfetnic,
în visu-mi,doar dorul
m-atinge durut!

Nopţi fără sfârşit

Prin case se-adună
tăcerea-n tenebre,
o pândă de ren şi-a
întors urma pe dos,
iubiri nasc iubiri,
sub o geană de lună,
doar ursu-şi mai plimbă
hibernarea,pe jos.

Fărâme de vise înghit
iluzii moarte,
alaiul de frunze-n
beznă,sugrumă
un felinar,
se-adună dimineaţa
în criptele-ngheţate,
şi,bruma se-aşează
furând din galantar!

Dileme se-ascund
în foşnet de trezire,
se-mbracă chipul
vieţii cu raze-n asfinţit,
aleargă blând iubirea,
de sub treziri,strivită,
şi,brusc m-apucă dorul,
de nopţi fără sfârşit!

Resemnare

Îmi sprijin taina
în tăcerea lunii,
armură-mi fac
muşcând singurătăţi,
topesc o lacrimă
din nemurirea lumii,
să-mi spele-amarul
din eternităţi!

Înnod o rană
în cânturi de ghindă,
şi-n suflet fac arcuş
din plânsu-mi lin,
un dor azi în
tăcere mă colindă,
eu tac,şi-ascult
ecoul tău divin!

Degeaba-ncerc
retorice ofrande,
să mituiesc o
clipă-n ceas de lut,
iubirea mea
nu ar putea răspunde,
ea tace ruşinată
sub pământ!

S-a spart în cioburi fericirea!

S-a spart în
cioburi fericirea!
grăunte de nisip
arzânde,
curgeau dureri
pe fadu-ţi chip,
şi,dispăreau
pe jos,plăpânde.
Am încercat să
le lipesc,
dar miroseau
a ne-poveste,
din tot ce îmi
părea firesc,
doar glasul tău
mai simt,că este!
Am vrut să le
adun pe toate,
din eu şi tu,
să facem noi,
dar focul stins
în inimi moarte,
nu va mai
arde în văpăi!

Gândurile mele-revolta

Gândurile mele
se ascundeau,
biciuite de confuz,
în spatele unei
herghelii de
reproşuri.
li se păreau că,
o tristeţe amară,
le acaparează
într-un bulz,
şi-apoi dispar,
topite,în fumul
gros din coşuri.
gândurile mele
se ascundeau,
după un
compromis,
răbufneau tăcute,
ca lama unui
cuţit împlântat
în gâtul unei
sentinţe.
Doamne!gândeau
ele,câtă viaţ-am
omis să,
ne-ascundem
tacit,orgoliul,
după jurăminte!