Poezii de Liliana Andrei

Sfârșit și început..

Se stinge toamna, e tot mai evident,
Se văd în zare fulgii de nea.
Iarna mă strigă cu haina-i albă,
Să mă îmbrace-n tăcere parcă ar vrea!

Străină și blândă, toamna își lasă,
Ultima boare de vânt cald, să se reverse.
Zâmbește amar, dar nu se teme,

Știe că întotdeauna cu fruntea sus iese.

La margine de drum tu stai și aștepți,
Să mergi cu toamna spre inima mea.
Iarna ce vine, o prinzi timid de mână,
Mergeți cu pași ușori, spre gerul ascuns undeva!

Și eu aștept să-ți încălzesc sufletul trist,
Toamna ruginie te-a întors la viață!
Iarna ce va să vie însă,
O să-ți paveze drumul cu flori reci de gheață!


Plouă cu tine!

Plouă cu tine peste urmele mele reci,
Stropi mari, rupți din sufletul tău,
Plouă pe străzile pustii, pe ascunse poteci,
Picuri ce picură direct din adâncul meu!

Curg suroie de râuri pe trupul meu înghețat,
Mă încălzesc sau doar mă trezesc la viață,
Simt cum se topește în mine tristețea,
Mă mângâie ploaia cu răcoarea ei pe față!

Mă iei în brațe, mă săruţi pătimaș,
Trupurile noastre se regăsesc în ploaia iubirii,
Trăim pasiunea ce ne-a trezit amintiri uitate,
În ciuda răcorii, ploaia a dat voie simțirii!


Aripi...

Azi dragostea mea aparține gândurilor,
Nu pot să las visul să zboare.
Mi-e dor de ziua de ieri pierdută,
Sub raza târzie de soare!

Încrederea face ca toată puterea mea,
Să mă cuprindă din interior,
Să-mi ducă liniștea acolo unde viața,
Se umple de lumină și dor!

Mi-s ochii lacrimi oglindite în mare,
Mi-s gândurile fluturi rătăciți în văzduh,
Privesc spre cerul albastru și clar,
Deschid mii de orizonturi pierdute și...fug!

Fug de mine, de pustiul ce mă cuprinde,
De flacara ce stă să se stingă ușor,
Pun toate gândurile într-o clepsidră spartă,
Îmi iau viața în mâini și zbor!


Caut timpul ...

Poate ne vom regăsi undeva, cândva,
Vom avea timp să retrăim amintiri.
Amintirile rămân mereu aceleași, chiar dacă noi ne-am schimbat.
În liniște, îmi voi asculta gândurile și îmi voi spune că,
Nu am timp pentru regrete la fel cum odată nu am avut timp pentru tandrețe.

Îmi place să mă plimb prin ploaie desculț,
Ploaia să-mi ascundă lacrimile atunci când sufăr dar,
Nu am dreptul să fiu rău!
Pentru a fi iubit, trebuie mai întâi să iubești,
Viața nu se oprește în loc pentru tine atunci când simți durere.

Iubirea nu se strigă, ea se trăiește,
Iar atunci când ai curaj să iubești trebuie să ai curajul să și suferi!
E în zadar să te îmbraci în iubire dacă ești gol pe dinăuntru.

Am învățat că lucrurile,privite în oglindă, au două fețe!
Nu trebuie decât să alegi fața cea bună și...
Viața te va răsplăti !


Flori , petale!

Dacă aș putea, m-aș îmbrăca în flori,
M-aș înveli cu petalele lor înmiresmate și pline de savoare ,
Le-aș culege nectarul și mi-aș parfuma cu el trupul,
Le-aș prinde în buchete și ți le-aș dărui zilnic pe aripi de soare!

Le-am pierdut! Florile s-au topit în mine cu fiecare zi în care nu te văd!
Roua dimineții le mângâie cu lacrimile sale,
Candoarea nopții le umple cu vraja sa,
Ele doar nasc iubiri eterne ținându-le treze în inimile nemuritoare!

Mi-ai adus în dar flori nemăsurate,
Mi-ai împodobit viața cu frumusețea lor veșnic nepieritoare.
Cu fiecare floare, renășteau sentimente profunde,
Cu fiecare petală, iubirea mea era mai mare!

Dacă aș putea, te-aș îmbrăca în flori,
Să simți și tu bucuria ce naște dragostea vie,
Te-aș atinge cu liniștea și frumusețea lor pură,
Mângâierea lor să te țină treaz și dincolo de veșnicie!


Ce caut...?

Mă întreb ce caut eu în viaţa mea,
De ce rătăcesc şi nu-mi găsesc locul?
Câte zile vor mai trece alergând,
Spre acolo unde am pierdut norocul?

Ce fereastră să deschid să intre soarele,
Unde să găsesc fluturii fericirii?
Câte uşi să mai închid în urma mea,
Până voi găsi fiorii iubirii?

Sunt primăvară sau sunt toamnă târzie?
Culeg din viaţă mea liliac sau mărgăritar?
Adun frunza căzută a toamnei?
Umblu prin viaţă hoinar?

Mă întreb ce caut eu în viaţa mea,
Când stelele în dimineaţă pier?
De ce tot timpul îmi caut împlinirea,
Mă simt în viaţa mea...stingher?


Drumul…

Iubesc urmele pe unde calci, lacrimile care le verşi, parfumul ce-l emană trupul tău!
De câte ori mă pierd și nu știu ce-i dragostea,
Te chem să găsesc drumul spre mine.
Vino! Fiecare parte din tine îmi alină durerea!

În adâncul mării, în înaltul cerului,
În gerul zăpezilor, în căldura deșertului,
Dragostea ta mă cheamă să-mi găsesc drumul.
Un drum presărat cu spini, la capătul căruia voi găsi împlinirea!

Nu mă tem! Fiecare clipă își are visul său!
Al meu, e nedefinit! Îl simt în mine, vreau să-l împărtășesc dar,
Visul e mai frumos în doi!
Vino, vreau să regăsesc drumul spre mine!


Trup rece...

Mă doare sufletul de câte ori simt că te pierd,
Când lacrimile mi le înec în mine,
Când gândul că mâine nu vei mai fi al meu,
Pornește o adevărată furtună, știi bine!

Ești luna ce luminezi bolta cerească în fiecare noapte,
Când cu a tale șoapte blânde mă înnebunești,
Când toate gândurile tale vin către mine,
Pline de dragostea adevărată ce zilnic o trăiești!

Ești soarele ce răsari dimineața,
Când zorii ne prind îmbrățișati,
Privirea ta îmi luminează viața,
Sărutul tău îl simt lipit de obraz!

Nu văd ziua de mâine fără de tine,
Mă topesc cu fiecare clipă ce trece,
Simt cum viața se scurge din mine,
Iar eu devin doar un trup pustiu, rece!


O altă clipă ...!

Renasc în propia-mi tăcere, când răsăritul îmi spune :"-e o nouă zi!"
Îmi ridic privirea într-o rugă spre cer, îmi caut liniștea.
Știu că acolo undeva, viața începe și se termină cu verbul existențial...a fi!

În vântul aspru îmi răcoresc dorința,
Cu adierea lui îmi mângâie fața plină de simțire.
E o mângâiere aspra dar plăcută ce mă trezește din dezamagiri și îmi dă voie la fericire!

Mă scald în blândețea razelor de soare,
În roua dimineții ce spală urme de regret,
Cerul mă cuprinde în a lui îmbrățișare nesfârșită și dă voie iubirii să cânte în ritm desuet!

E un dans al fenomenelor ce fac parte din viață,
O uniune ce naște bucurie și extaz.
Eu sunt doar o umbră a existenței ce trece nevăzută, se agață de clipele de fericire, cere răgaz!

Renasc! Puterea iubirii îmi dă voie să merg mai departe,
Să trăiesc sentimente ce încă nu le-am trăit.
Plâng, râd, visez, sunt doar fum în noapte ce își găsește împlinirea în răsărit!


Ieri...mâine...

Sunt supărată pe ziua de ieri,
Ziua de mâine e departe.
Adun în gânduri primăveri,
Aștern totul pe o filă, într-o carte!

Ieri îmi era frică să te țin de mână,
Să te privesc în ochi, să-ți spun cât te iubesc.
Eram o tânără rebelă, plină de viață,
Îmi doream să învăț dragostea să prețuiesc!

Sar peste azi și mă opresc la mâine,
Departe-mi pare acum, dar oare e așa?
De câte ori chipul îmi privesc în oglindă,
Îmi dau seama că mâine e aici, undeva!

Și totuși, astăzi încă exist!
Azi nu e nici ieri,nici mâine... prea târziu.
Îmi caut liniștea și o găsesc în tine,
Îmi spun; "-trăiește-ți clipa, chiar și-n acest pustiu! "