Poezii de Dumitru Segarceanu

DACĂ

Dacă pe cer e numai noapte, cine poartă vina?

Cine a oprit căldura şi cine a stins lumina?

Socot că doar voinţa mea-i direct răspunzătoare.

Că viaţa mi-a distrus şi a reuşit să mă coboare

În groapa adâncă peste care a tras cortina.

Podoabe-am avut dar le-a mâncat rugina.

Acum ştiu, au fost doar falsuri oarecare

Ce n-au avut nici strălucire, nici valoare.

Pot din mocirlă să mai scot mărgăritare?

 

De-aş mai putea să urc din nou acea colină

Să-mi scald privirile-n zarea albastră şi senină

Pe oameni să-i iubesc şi să-l sărut pe fiecare

Căci totuşi viaţa-i muzică, lumină şi culoare.

 

 

AŞ VREA , DE-AŞ FII

 

Aş vrea să fiu copil sau să nu fiu deloc

Ori aripă de vânt sau visul dintr-o floare

Căci viaţa pentru mine nu e decât un joc

De umbre cenuşii, de umbre înşelătoare.

 

Aş vrea să fiu un fulger scăpat din vârf de nori

Să sparg tristeţea-n cioburi, s-o risipesc în zare

Şi pasărea mâhnirii s-o săgetez în zbor

S-o ţintuiesc pe-o stâncă în zornăit de fiare.

 

De-aş fi un strop de rouă care a căzut în zori

Pe alba puritate a cupei unui crin

Dansând o sarabandă pe strune de viori

S-ar naşte dulce cântec oprind un lung suspin.

 

De-aş fi un braţ de iarbă sun un tăiş de coasă

I-aş „zâmbi Doamnei negre” cu rânjet sfidător

M-ar mângâia zefirul cu aripa-i mătăsoasă

Nici n-aş simţi durere, nici n-aş simţi că mor.

 

 

De-aş fi un praf de aur, ori pulbere de stele

M-aş risipi prin păru-ţi, pe obrajii de amoraş

Şi ţi-aş pătrunde-n vise în gândurile mele

Şi ţi-aş turna balsamuri pe trupul tău gingaş.

 

Aş vrea să fiu o clipă din existenţa ta

Ascuns sub geana-ţi dulce în calda ta privire

Cu stelele albastre întregul cer ţi-aş da

Ţi-aş da pe veşnicie întreaga mea iubire.

 

De-aş fi pală de briză ce bate-n fapt în fapt de seară

Ţi-aş mângâia drag chipul cu degete de jar

Te-aş admira-n tăcere până m-aş pierde iar

Dar tu eşti prea departe, de mine n-ai habar.

 

 

 

SOMNUL MĂ OCOLEŞTE

 

Somnul iar mă ocoleşte

Inima neobosită

Tot mereu îmi aminteşte

De făptura ta iubită.

 

Noaptea este confidentă

Gândurilor mele multe

Luna e şi ea prezentă

Doritoare să le asculte.

 

Ce-aş dori ca să le spun?

Cred că nu găsesc cuvinte

Îmi arde-n suflet dor nebun,

După gura ta fierbinte.

 

Şi privesc albastre stele

Risipite prin odaie

Iar din cartea vieţii mele

Mai întorc câte o foaie.

 

TABLOUL

 

Agăţat într-un cui din perete

Ferit de priviri indiscrete

Se află un simplu tablou

Primit mai de mult drept cadou.

 

Neclintit îndelung îl privesc

Cu ochi mari ce nu mai clipesc

Căzut stau pe gânduri voind să-nţeleg

Ceva nu e clar, ceva nu e întreg.

 

Pe pânză doar chipuri mâhnite pictate

Penel azvârlit din talente uitate

Sau poate voit îndrăzneţe

Să scoată surâsuri pe tristele feţe.

 

Mă uit mai atent şi-mi dau seama

Desigur, lipseşte anume o faţă

Deşi îmi apare în ochi ca prin ceaţă

Cu zâmbet pe buze; un înger, e mama.

 

 

 

VIS

 

Stea dup stea pe boltă se arată

Apare şi luna crăiasă

În haine de argint îmbrăcată

E o noapte de frumoasă!

 

Gerul desenează pe-al meu geam

Florile iubirilor curate

Doar pe tine eu în gând te am

Deşi atâta de departe…

 

Fulgi de nea se leagănă uşor

Prin văzduh cu graţie valsând

M-a cuprins de tine aşa un dor...

Şi-am rămas privind în gol visând,

 

Cum noi mergem singurei pe stradă

Şi cum râdem şi ne hârjonim

Ne bătem cu bubulgări de zăpadă

Şi ne sărutăm, şi ne iubim…

 

 

 

 

APARE IUBITA

 

Apare iubita, apare pe seară

Cu părul pe umeri curgând

Cu ceru-n priviri şi zâmbetu-i blând

Şi dulcele-i glas de vioară.

 

Îi spun: te aştept să vii iar

Şi mâine, şi apoi totdeauna

Iar inima-mi bate inima-mi bate mai tare, nebuna

Te aştept, te iubesc, primăvară.

 

La pieptul meu , vino, cu mine să stai

Sorbi-voi parfumul buzelor tale

Să-ţi mângâi obrajii ca două petale,

Şi voi fi fericit, Lorelei!

 

Apoi să pornim braţ la braţ pe alei

Prin parcul albastru cu şiruri de flori

Iar noaptea de basm se va stinge, şi-n zori

Te-oi duce, te-oi duce spre lumea de zei.

 

Să nu faci cumva să mai pleci

Lăsându-mă cu sufletul trist

Să nu uiţi că doar pentru tine exist

Jurându-ţi iubire pe veci.

 

 

TU, POEZIE

 

Tu eşti frumoasă ca o poezie

În ochi îţi joacă valurile mării

Eşti nesecat izvor de bucurie

Tu nu poţi fi nicicând dată uitării.

 

Eşti mai gingaşă chiar decât o floare

Pe bolta frunţii tale este scris:

Sunt toată fericirea unui vis

În astă lume n-ai asemănare.

 

Viaţa ta e o lumină vie

Pe buze de coral surâs pecetluit

Încânţi privirea nesfârşită feerie

Cel mai de preţ trofeu de cucerit.

 

În glas ai mii de clopoţei de argint

Pe-al tău chip, al stelelor splendoare

S-a risipit superbă muritoare

Tu aduci sufletului linişte şi alint.

 

Şi dacă merg cu gândul mai departe

Faci din veninul dragostei balsam

Şi de-ar fii vremea sorţii să te am

Te voi iubi şi dincolo de moarte.

 

 

 

MAI VISEZI?

Crezut - am că ' n real eram bine ancorat ,
Dară se pare ca doar am visat ,
Că mi s - a netezit o cale către stele
Croindu - mi prin hăţiş de gânduri , toate cele
Frumuseţi , pe care toată viaţa le am dorit.
Şi răbdător , am aşteptat să se ivească
De undeva din pronie cerească ,
Sau de altundeva , din infinit.
Dar sigur , visul , mi s-a spulberat
Şi singur am rămas , îngândurat.
Şi ştiu acum, că efemeră -i fericirea
Ce din promisiuni deşarte s -a născut.
Speranţa , răsărita ' n suflet , a tăcut.
O, suflete , ai să ' nţelegi vreodată ,
Că singur eşti pe lume , ca un scai
Ce te agăţi , zadarnic , de alt suflet ? Hai
Curaj şi spune -i inimii să nu mai bată
Ca o nebună , zvârcolindu -se în van
Căci o să aibe parte ' n viaţă , doar de - alean .

 

 

 

 

 

 

DIALOG ÎNTRE INIMĂ ŞI SUFLET

- Ce ai tu , suflete , te văd cam întristat ?
- Oh ! Inimă, e doar o presupunere de - a ta.
- Spui asta doar aşa , vrei să mă păcălesşi ,
Crezi tu , că eu nu simt , că tu iubesti ?
- Nimic din tot ce spui nu e adevărat ,
E doar o întamplare mai aparte 'n viaţa mea.
- Hai spune ce te doare , fii mai sincer , deci ,
Spune . Ştii ca -ţi sunt prietenă , pe veci.
- Măi inimioară , tu l- ai cunoscut pe Cupidon ?,
Ce are pe aripi , acel blazon ,
Cu ' n arc şi o săgeată ascuţită ,
Ce te strapunge , far ' să vrei , să fii iubită ?
- Nu îl cunosc , însa de el , am auzit ,
E un copil , ce are - a lui menire ,
S-aducă ' n suflete şi inimi , fericire !
- Îţi recomand , de el , să te fereşti .
El , strânge toată dragostea , din sferele cereşti ,
Apoi făr ' să te ' ntrebe , aruncă cu săgeata ,
În suflete şi inimi, apoi gata
S -a terminat cu liniştea , cu somnul ,cu odihna
Şi toată viaţa , nu îţi mai găseşti tu , tihna !

 

 

 

 

 

RĂTĂCITOR PRINTRE STELE

Unde, poate găseşte iubirea.

În sufletu - mi rătăcitor
Am numai speranţă şi dor.
Te rog, dă- mi aripi să zbor
Iar la tine, scump odor
În inimă , am iubire
Noapte de noapte , când veghez.
Gându -mi aleargă ' n neştire
În tine -i singurul meu crez.
El mă ajută să visez ,
Că - ţi pasă de -un biet muritor
Ca mine . Cel ce te ador.
Şi pe canaful dragostei , brodez
Cu fir de - argjnt , cuvinte
Ce - mi stau ne - ' ncetat în minte.
" Îţi sărut ochii , fruntea , părul ,
Obrajii frumoşi ca mărul
Şi guriţa - ţi numai miere ",
Cu buze , ca ' ntr-o adiere
De zefir , arse ' n tăcere.

Şi închei acuma versul
Iubirea mea -i cât Universul !

 

 

 

 

RĂMÂI......

Te iubesc
Şi mă iubeşti
Şi chiar dacă ,
Mai greşeşti ,
Nu mă supăr
Că- mi zâmbeşti !
Stele de pe cer adun
Şi în părul tău le pun
Îţi sărut umerii dalbi
Simt , de dor , un dor nebun .

Nu voiesc , ca să te pierd !

Când întind mâna , uşor ,
Sânii-ţi dulci, să ti-i desmierd
Simt că mor !
Eşti iubirea mea dintâi
De gândesc , că vrei să pleci ,
Oh ! Mă trec fiorii reci
Deabea murmur ; MAI RAMÂI !

 

 

 

IUBIREA ÎNVINGE

Te avertizez
Că nu ai scapare
Din sufletul meu.
Nu , nu visez.
Simţi cum te dogoare ,
Vâlvătaia iubirii ?
Te mistui în flacari
De -ardoare.
Dă-i veste oştirii ,
De îngeri albaştri
Să vină cu arme
Din aştri .
Să lupte cu mine, de vor
N-am teamă
De armele lor de aramă.
Nu pot să ma ' nvingă
Am , aliat de seamă
Şi numele lui e , DOR.
N-au cum să te scape
Oştenii cereşti .
Căci ştiu ,că îmi eşti tu aproape
De mine şi tu , mă IUBEŞTI !

 

 

 

LIPSIT DE IUBIRE

Cum bate talazul , în stâncă
Cum şuieră vântul sălbatic !
Cum curge durerea adâncă ,
În sufletul meu singuratic !

Căci stanca , e inima mea.
Talazul e dor patimaş.
Iar vântul , e gând ce să fie ar vrea ,
Al eului meu , ucigaş.

În lanţuri sunt , precum Prometeu.
De tine , lăsat în uitare.
Şi " corbii " îmi sfâşie , carnea , mereu
Şi vad , cu tristeţe , că nu am scăpare.

Sortit sunt , departe să pier
Lipsit sunt , de un dram de iubire.
Îmi e interzis să mai sper
Că tu îmi aduci , fericire.

 

 

FINAL DE IDILĂ ( interpretabil )

Ne-am plimbat pe câmpia pictată cu flori
Şi te-am culcat pe a ierbii mătase.
-Priveşte iubito la cer
Să vezi câte stele frumoase
Răsar pentru noi.
Apoi
De înveliş te-am descojit,
Ca pe-o rodie , dezvăluind dulcele-ţi miez
Adânc , esenţa ţi-am sorbit
Şi mă' ntrebam , oare visez ?
- Nu mă privi ca pe-un barbar
Căci vreau să mă socot stăpân,
Nu pe făptura ta , ci doar
Pe merele ce-ascunzi în sân
Mi-am îngropat faţa , în părul tău
Ce mirosea, a fân proaspăt cosit
Simţeam , cumplita durere a unui dor
Şi la sânu-ţi ocrotitor , m-am cuibărit.
Ţi-am dat deoparte , câteva şuviţe
Şi , cu buze arse de dorinţă
Am depus un fierbinte sărut
Pe delicatu-ţi gât de lebădă.
Mi-ai răspuns la ' mbrăţişare
Cu braţe catifelate
Ochii-ţi străluceau ca două diamante
Şi-ntră-ai mei , au început să 'noate .

Şi n-am mai stiut de noi .....

 

 

DE CE?

 

De ce ai creat în juru-mi o atmosferă sumbră

Tu înger printre demoni, cu inimă de stâncă

De ce-mi reverşi în suflet durere grea, adâncă

Atunci când ştii că eşti doar pieritoare umbră?

 

De ce te joci perfido cu E-ul meu sensibil

Femeie între flori şi floare-ntre femei

Ai cucerit Olimpul, i-ai păcălit pe zei

Dar să mă minţi pe mine, tu crezi că e posibil?

 

Ai pus pe masa verde inima mea drept miză

Frumoasă copiliţă, hai, încetează jocul

Otrava-mi curge-n sânge, în mine arde

Spre Iad pe paşaport, vrei tu să-mi pun viză?

 

AL TĂU VOI FI

 

Aş vrea să-mi scald privirea în ochii tăi perlaţi

Să-ţi mângâi şerpii pletelor cu degete de jar

Să-ţi sorb suflarea gurii otravă şi nectar

Să-mi detaşez fiinţa de cei ce-s condamnaţi,

La ce mai grea pedeapsă pe pământ.

 

Să nu cunoască-n viaţă suprema-i fericire

Ce poate fi culeasă din visul de iubire

A splendidei creaţii,

Femeia, dulce cânt

 

Cu tine plec în zbor planat planat spre stele

La pieptu-mi să te strâng ca pe-un buchet de flori

Tu mi-ai turnat în sânge, şi în inimă fiori

Mi-ai ferecat fiinţa cu lanţurile grele

 

A dragostei ce-n sufletu-ţi se zbate

Să mă cuprindă într-o totală vrajă

Şi-ţi jur, iubirii tale voi sta strajă

Al tău voi fi şi dincolo de moarte.

 

 

MUZA MEA

 

Frumoasă muritoare graţioasă

Cu mână delicată mângâi al meu obraz

De-a mele calde braţe lăsându-te culeasă

Mi-ai dăruit, iubito, plăcere şi extaz.

 

O, muza mea fermecătoare

Ce-n amintire îmi stai trează

Desfă-te din boboc în floare

Şi deasupra mea veghează

 

Să nu mă laşi iubito în uitare

Şi dă-ţi toată silinţa de mă învaţă

Să beau din sânul tău dulcea licoare

Ce sufletu-mi îmbată şi-mi dă viaţă.

Deschide-ţi larg a inimioarei poartă

Să pot să intru însoţit de stele

Să împărtăşim în doi aceiaşi soartă

Ce să ne lege-n veci cu lanţuri grele.

 

VISUL URÂT RISPIT ÎN ZÂMBET

 

Aşezat pe un fotoliu cu mâna la tâmplă

Meditează adânc la tot ce se-ntâmplă

De-acum înserarea peste fire se-ntinde

Şi somnul viclean cu braţele-i dulci, îl cuprinde.

 

Vântul se zbate năpraznic prin ramuri

Ploaia îi bate cu degete ude pe geamuri

Şi sfâşie noaptea cu ghiara ascunsă

Un demon ce râde de faţa lui plânsă.

 

Cu picioare de ţap ciolănoase, dansează

În jurul acelui ce încă visează

La vremuri mai bune, cu soare în zori

La verdele ierbii, la splendide flori

 

Ce au catifeaua ţesută-n petale

La nimfe frumoase cu umere goale

Dar, iată şi timpul când soarele ziua îşi cheamă

Şi-al nopţii greu văl negru destramă

 

O rază timidă de geam se loveşte

Şi-un râu de lumină-i cade pe ochi şi-l trezeşte

Şi ceaţa din minte dispare, iar gândul e clar

A fost o himeră, a fost un coşmar

 

Şi-un zâmbet ghiduş îi flutură faţa

Şi-un strigăt trimite spre cer:frumoasă e viaţa!

Iar ploaia din soare preface lumina-n arome

Şi lumea întreagă o percepe în culori policrome.

 

TOAMNĂ

 

S-a sfârşit domnia verii

Orizontul e cernit

Deodată în căderea serii

Ploaia rece s-a pornit.

 

Codrul a căzut pe gânduri

Nici măcar n-a luat în seamă

Când căzut-ai rânduri, rânduri

Frunze cu luciri de aramă

Cu aripele mele miloase

Bate vântul şuierând

Nu se mai aud voioase

Păsărelele cântând

 

Printre trestia din maluri

Foşnet sumbru s-a pornit

Ceaţa s-a lăsat în valuri

Peste lacul adormit

 

Soarele n-a mai urcat

În a cerului tărie

Eu stau tot însingurat

Cuprins de melancolie

 

 

MELANIA

Din Universul meu plecat
Mergeam , pe gânduri , în neştire
Şi nu ştiam că a mea iubire ,
Mi-a spus ; te du unde ai visat.
Şi bâjbâiam precum un orb
Voiam ca sufletu-ţi să-l sorb
Să gust a ta iubire.
Şi-n Universul meu, stingher
Îngandurat, pe-o stea stăteam
Şi nu mai stiu la ce visam.
La soarele urcat în cer ?
Şi dintr-o dat' mi-am amintit
De chipul tău drag şi iubit.
De ochii tăi , plini de dulceaţă
Când, noi, trăisem altă viaţă
Când în al meu suflet intrai
Pe-un colţ de rai , te aşezai
O ! Melania , tu erai, soarele meu ?
Şi m-a cuprins melancolia
Fiori , în inimă simţeam
Când în tot spaţiu , eu vedeam
Scris al tau nume ; Melania
Şi apoi mi-am amintit
Din puf de nori , un mândru strai

Cu mii de raze ' n ţesătură,
Ca o cometă străluceai
Privind la chipul tău , uimit
Şi te - ntrebai ;
De unde oare ai venit ?
Şi ai răspuns ;
Dintr-un ocean primordial
De undeva din infinit
Din umbra ' ntâiului astral
Şi ochii tăi râdeau.
Din adâncul de genune.
Apărând ca o minune
Păşind pe stele , ai venit
Şi în a mea faţă , te-ai oprit.
Şi-am zis :
Te ştiu de mult, tu înger eşti
Dar spune- mi , tu cum te numeşti ?
Şi mi-ai răspuns :
Taci şi ascultă melodia
A unor sfere cereşti
Şi-ţi dau voie să - mi şopteşti
Numele, e Melania .
Dansez pe flăcări de dor
Pe muzica sferelor
Cânt , lieduri de amor
Şi - ţi şoptesc încetişor
Ţi-a plăcut mult , melodia ,
Melania.
Aşa mi-a fost mie scris ,
Să te culeg dintr-un vis
Şi cu gândurile mele ,
Să te aleg dintre stele.
Cu ochii ' nchişi tu , murmurai
Te stiu demult rătăcitor
Îmi umpli sufletul de dor
Şi ştiu că numai tu erai
Al meu.
Eu cred ca tu esti zămislită
Din argint şi praf de stele
Înger scump, a mea iubită
Doar în visurile mele.
Viaţa noastră - n doi se- mparte
Ani lumină, ne desparte.
Unde mai e armonia
Unei iubiri ? Melania.
Am uitat că eram soare
'N ochii multor muritoare
Pentr-un dor , le-am părăsit
Păcate-am de ispasit
Mi-am pierdut de mult , mândria.
Dorul, eşti tu, Melania.
Din alt Univers , ai răspuns ;
Să-ţi fie dor, nu- i de-ajuns
N-ai să cunoşti bucuria

Dacă nu-s eu, Melania
Nu fii trist şi nu uita
Ca în spaţiu nesfârşit
În altă viaţă ne-am iubit
Eu sunt împlinirea ta .
Zâmbeşte, fii fericit
Fiindcă sufletele noastre,
Într-un zbor , spre stele-albastre
Chiar acum s-au contopit.

 

 

 

ŞI TE IUBEAM, ŞI TE IUBESC

 

Stejarul lângă care ne opream

Cu palmele ne sprijineam

De al său trunchi şi ne încărcam

Cu energia ce-o doream

 

Şi te iubeam, şi te iubeam…

 

Apoi pe aleea străjuită

De flori, parfum îmbătător

Porneam cu pasul lin, uşor

Ca-ntr-o visare ne plimbam

 

Şi te iubeam, şi te iubeam…

 

Întreaga seară, noi vorbeam

De viaţa noastră muritoare

În inimă şi-n gând te aveam

În suflet dragoste-ţi purtam

 

Şi te iubeam, şi te iubeam…

 

Ne despărţeam într-un târziu

Şi noapte bună ne uram

Ce fericit eram şi ştiu

Alesul tău aş vrea să fiu

 

Şi te iubeam, şi te iubeam…

 

În dimineţi când mă trezesc

La tine gândurile-mi zboară

Şi-l rog pe Tatăl meu ceresc

Să fiu arcuş, iar tu vioară

 

Şi te iubesc, şi te iubesc…

 

 

 

MUZICANTUL

 

Sărac dar curat şi decent îmbrăcat

Se vedea că a fost cineva

Se aşeză într-un colţ resemnat

Îţi scoase vioara şi începu a cânta

 

Vioara lui cântă plângând

Strunele inimii şi le-a pus pe arcuş

Apoi palma-şi întinde făcută căuş

Şi cu glasul pierit se aude cerşind

 

Făceţi-vă pomană, stimaţi trecători

Şi daţi un bănuţ pentru muză

Vă rog, şi o spun ca pe-o scuză

De dragul şi mila acestei viori

 

Da în sufletul lui se strâng doar fiori

Cu gândul la ziua de mâine,

Căci oamenii trec reci şi nepăsători

Şi a strâns doar câţiva bani pentru o pâine.

 

Ridică privirea spre-a cerului boltă

În ochi îi citeşti rugăciunea-i tăcută

Îl chinuie foamea, dar nu se revoltă

Şi cântă mereu din biata-i lăută.

 

 

FLORI ŞI IUBIRE

 

O, crinilor cu albă puritate

Pe rând, pe fiecare vă sărut

Şi vreau să mă ajutaţi să uit de toate

Frumoasele iubiri ce le-am avut

 

Eu, dragostea acum am aflat-o

E ca o zee fugită dintr-un vis

Şi numai tu ştii Doamne, cât am căutat-o

Ea, poarta fericirii mi-a deschis

 

Şi atunci când trec pe lângă un strat de flori

Doresc să le adun, să i le dăruiesc

Dar în ochii lor văd rugă, cuprinse-s de fiori

Şi atunci renunţ iubito, şi-ţi zâmbesc.

 

O, trandafirii mei catifelaţi

Vă sorb aromele, eu vă iubesc

Să nu vă ofiliţi, şi nu uitaţi

Că-i veşnicie clipa ce-o trăiesc

 

Făceţi-mi din corola voastră scut

Să fiu ferit de viciile lumii

Până la vremea când senin, tăcut

Mă voi întoarce iar la sânul humii.

 

 

 

PIERDUTĂ

 

Din flacăra iubirii, din vălătuci de fum

S-a contopit o umbră cu umbra ta în drum

Dar tu n-o vezi, şi poate n-ai luat seamă

C-acelaşi tainic dor pe amândoi vă cheamă

 

Şi deodată îl vezi pe Adonis pe cărare

Cu ochii lui de aur pe faţa-i zâmbitoare

Şi-n ochii tăi safirul, se-aprinde-n scânteieri

Norocul îţi surâde, uitând pe cel de ieri

 

Am fost la poarta ta cerându-ţi îndurare

Ca să îmi ierţi greşeala de a te fi iubit

Şi tu n-ai scos o vorbă, şi nici nu m-ai gonit

Dar poarta ai închis-o în scrâşnet de zăvoare

 

Şi numai ştiu de mine

Şi-n gândul meu doresc

Cu a mea fericire

Norocul să vi-l cresc

 

Şi numai plâng iubită

Ca-n multe alte dăţi

Şi faţa îmi e împietrită

Dar inima-mi nebuna

Se sfarmă în bucăţi.

 

 

 

 

TU, POEZIE

 

Tu eşti frumoasă ca o poezie

În ochi îţi joacă valurile mării

Eşti nesecat izvor de bucurie

Tu nu poţi fi nicicând dată uitării.

 

Eşti mai gingaşă chiar decât o floare

Pe bolta frunţii tale este scris:

Sunt toată fericirea unui vis

În astă lume n-ai asemănare.

 

Viaţa ta e o lumină vie

Pe buze de coral surâs pecetluit

Încânţi privirea nesfârşită feerie

Cel mai de preţ trofeu de cucerit.

 

În glas ai mii de clopoţei de argint

Pe-al tău chip, al stelelor splendoare

S-a risipit superbă muritoare

Tu aduci sufletului linişte şi alint.

 

Şi dacă merg cu gândul mai departe

Faci din veninul dragostei balsam

Şi de-ar fii vremea sorţii să te am

Te voi iubi şi dincolo de moarte.

 

 

 

 

La malul marii

In asfintit , la malul marii
Stau trist si fara nici- un rost
Pierdut in umbra inserarii
Statuia celui ce am fost.

Privesc , tacut , la valurile
Din apa rece , insipida
Si curg prin mine gandurile
Precum nisipul , in clepsidra.

Pe nesfarsitele talazuri
Cu creste albe , ca de bruma
Ca lungi convoaie de barcazuri
Se fugaresc , berbeci de spuma.

Isi bate aripile , roata ,
Un pescarus in largul zarii
Eu , uitand de lumea toata
Plutesc pe cetele visarii!

Si merg de - alungul unui dig
Cu pasi impleticitj si strig ,
Pierdut - am ceea ce - am iubit
Doresc sa zbor , spre infinit !

 

De ce ?

De ce ti - e sufletul cernit ?
Imi intreb Eul .
Pentru ca duc tot greul
Unui gand si - am obosit,
De ce , inima nu- ti mai bate
Navalnic, cand o vezi ?
Pentru ca nu mai poate
Sa bata-n ritm de ploi
Cand ma privea , cu ochii goi
Si reci , ma crezi ?
De ce , cu glas pierit
Abea soptesti ?
Imi amintesc , cum ea m- a parasit .
Speranta mi s- a naruit
Si umblu naucit
Prin sferele ceresti.
Poate pe alte stele - albastre
Vom reannoda firul iubirii noastre !

 

 

Dulceata iubirii.

Mangaie - mi auzul cu corzile inimii tale
Incanta - mi sufletul cu surasul de inger ,
Cu aripioare ca doua petale
Ce se zbat sa darame taluzul
Ce , potrivnic sta- n a mea cale.
Sa pot sa ma-nalt in eter
Sa zdrobesc lantul de fier
Ce ma tintuieste de pamant
Sa fiu liber , spre cer ,
Sa admir stelele , ce nicicand nu pier .
Caci in miezul lor , iubirea traieste .
Sa - mi biciuie obrajii , fluturand , a tale plete
Sa - mi scald fata in ele
Fruntea sa- mi desfete.
Aroma buzelor tale , mereu sa ma-mbete !
Inlantuie - ma cu brate marmoreene
Unduie - ti trupul ca lujer de floare ,
Cum danseaza pe valuri , frumoase sirene.
Aprine - ti in ochi , scanteie din soare
Picteaza pe frunze , da - i vietii culoare
Coapsele sa - ti framant
Ca pe aluatul de paine
Sa gust fericirea de azi si de maine
Sa nu te pierd niciodata .
Cu aprigu - mi dor , sa te tin
De mine legata.
Sa sti , ca doar pentru tine creez
Poeme , ce-n noapte mereu le visez.
La piept strang , comori ce - am avut
Daruite de tine si inca le am.
Urmele pasilor tai , le sarut
Si le port in suflet , ca pe - un dulce balsam !

 

 

Iubire spatiala

Ne - am intalnit prin eter
Eram doi astrii strabatuti de fiori,
Un mister !
Si in ochi - ti albastrii
Unduia fericirea.
Tu chemai incatusata iubirea
In raze de soare
Pe cer,
Ascunsa sub aripi de Condor,
Purtata de dor .
Si aveai pe umeri , aripioare
De inger .
Doreai sa zbori spre infinit.
Nedumerit , te -am intrebat, ce oare
Ascunzi sub fruntea - ti visatoare ,
Versificatii dulci , din prafuite poeme,
Ce nu au stiut ce - i spatiu
Si n- a cunoscut , vreme ?
-Dara tu , cine esti ,
Te - au trimis fapturile ceresti
Sa ma cuceresti ?
- Eu in alt Univers am fost zamislit
Si sunt energie.
Ai uitat ca ne - am mai vazut
Intr - o poezie ?
Da , mi-ai raspuns , unduindu -te prin spatiu
- Eu sunt iubirea plus infinit.
Ochii - ti cu adancimi de abis
Ti - am sorbit
Si intr - o cutremurare
Am simtit ,
Cum se ' ncrucisau intre noi
Mici vibratii
Iar materia ' ntreaga
Sa ne intre in gratii,
A inceput a canta;
Deschide - ti a voastre inimioare
Sa primiti iubirea !

 

 

Visul din munti

Aflandu - ma pe - un plai de paradis ,
Mergeam , plutind , alaturea de tine ,
Sorbind , adanc , esentele - ti divine
Si nu stiam daca traiesc un vis .

Urmand , sfios , poteca serpuita
Cercam , in gand , a dezlega misterul
Si soarele incremenise cerul
De frumusetea ta ne ' nchipuita !

Isi razimau , albi norii , a lor frunti
Pe inaltimea brazilor sihastrii
Si ochii tai , se oglindeau albastrii
In limpezimea lacului din munti .

Privelistea - mi furase uitatura ,
Ce - o imbatase - azurul , in nestire .
Plutea prin mine - un rau de fericire
Si ne unea , imbratisandu - ne , natura !