Poezii de Felicia Feldiorean

RĂSĂRIT

Cine ne iubeşte?
Cine ne mai doare?
Cine ne vorbeşte?
Este sfântul Soare!

 
Soarele vesteşte
Că mai vine-o zi.
Soarele trăieşte
Pentru-a ne iubi!
 
El Lumina-mparte
Sufletelor reci,
Soarele e-n toate
Şi în veci de veci!
 
Îngerii prin ceruri
Ne iubesc cântând,
Soarele e-n geruri,
Zarea străbătând.
 
Să lăsăm Lumina
Să pătrundă-n noi,
Să ne pierdem vina
De a fi în doi.
 
Soarele iubeşte
Tot ce este sfânt,
El ne încălzeşte
Sufletul tăcut.
Şi atunci când roua
Plânge pe sub paşi,
Soarele sărută
Norii uriaşi.
 
Uite-L cum răsare
Chiar dacă-i rănit,
Ne iubim sub Soare
Până-n Infinit!
 



TRĂIESC

Trăiesc pe sfârcuri de cometă,
Trăiesc pe voalul unui nor,
Mă regăsesc în zarea zveltă
Şi de viaţă îmi e dor.
 
Trăiesc iubiri demult apuse,
Trăiesc iubiri mereu mai vii,
Iubesc corăbiile duse,
Iubesc Lumina din copii.
 
Trăiesc în fiecare clipă
Minunea zămislirii noi,
Trăiesc şi-mi încordez aripa
Când viaţa e destin de ploi.
 
Mă risipesc în dimineaţă,
Prin roua strălucind sub paşi,
Mă contopesc cu flori de gheaţă,
Şi te implor să nu mă laşi.

Să pot să fiu iar zbor de fluturi,
Să pot să fiu petala ta,
Să-mi mângâi viaţa cu săruturi,
Să ne cunune dragostea.

Să-mi fie viaţa o lumină
Şi-n ochii verzi să am scântei,
Eu vă iubesc şi nu am vină
Că m-am născut, iubiţii mei.





SCRISOARE PENTRU ADRIAN PĂUNESCU


Acum  când a trecut un an,
De când ne-aţi părăsit, Maestre,
Suntem din ce în ce mai trişti,
Şi te-aşteptăm pe la ferestre.

Ni-i tare dor de al tău vers,
Ni-i tare dor de slova-ţi sfântă,
Ce trişti suntem în Univers,
Şi nici o piatră nu mai cântă.

Ni-i tare dor de tine, Boss,
Unde ai dispărut deodată,
Mai căutăm câte-un Hristos,
Ca să ni te redea de-ndată.

Dar nu mai eşti spre-a te iubi,
Şi a ne dărui cuvinte,
Dar chiar şi-n cer eşti printre vii,
Căci pentru tine nu-s morminte.




PETALE  DE  TOAMNĂ

Petale de toamnă mai plâng peste noi,
E vremea frumoasă, chiar dacă sunt ploi,
Ne picură viaţa petale de vis,
În păr, peste ochi, peste frunţi de abis.

Mai trece un an, în toamnă intrăm,
Pe-aripi de Iubire cu Viaţa zburăm,
Minune e, Oameni, să poţi să zâmbeşti,
Să numeri petale şi frunze cereşti.

E viaţa şi vara şi toamna arzând,
E şi primăvara muiată-n Cuvânt,
Viaţa e iarna şi e anotimp,
Viaţa e Soare, crâmpeie de timp.

Viaţa e tot ce înseamn-Univers,
Viaţa-i poetul ce scrie un Vers,
Viaţa-i un Înger cu-aripi de pian
Ce trece uşor cu mers diafan.

Nu-i greu să fim oameni, ajunge să fim
Frumoşi, generoşi, şi să ştim să iubim,
Dă, Doamne, în fiece suflet frumos,
Iubire şi pace, Destin norocos !

Dar dacă-ntr-o zi vom uita să iubim,
Vom pierde chiar tot ce-i Frumos şi sublim,
Şi noaptea va cade pe umerii goi,
Şi urmele noastre vor plânge în ploi.




SĂ NE RUGĂM ÎN ORICE ZI


Să ne rugăm în orice zi,
Ca să ne fie bine,
Să ne dea Dumnezeu cel bun
Doar suflete senine.

Să fie Pace-n orice Om,
Să fie bucurie,
Să crească fiecare pom
De-atâta Omenie.

Să ne dea Dumnezeu la toţi,
Atâta Luminare,
Ca să trăim întru Hristos,
În Universul mare.

Să ne-adunăm şi să formăm
Un cerc nespus de mare,
Să fim cu toţii la un loc,
Pe-a lui Isus Cărare.

Atunci nimic nu va putea
Lovi în Soarta noastră,
Căci Îngerul ne va purta
Pe aripa-i măiastră.




URÂŢI-VĂ  IUBIND


Treceţi iubirea pe curat
Şi ciorna aruncati-o-n mare,
Căci prea mult toţi aţi încercat
Să vă iubiţi cu disperare.

Iubiţi-vă în patru zări
Şi sufletul vă fie ceaţă,
Vă pierdeţi urma pe cărări,
Şi vă spălaţi pe ochi cu viaţă.

Să ne ducem până la târg
Şi să vedem câţi lei mai face
Iubirea asta dată-n pârg,
Ce face-atâtea şi desface.

Scăpaţi şi de povara ei
Şi mai scăpaţi şi de tăcere,
Şi veţi vedea câţi Dumnezei
O să se nască din durere.

Aduceţi vinul să îl bem
Şi să cerşim cum se cuvine
Iubirea asta cu blestem,
Pe care-o facem de ruşine.

Să fie cerul blestemat
De clipele fără iubire,
De ne-am iubi cu adevărat,
Am reînvia de fericire.
Iubiţi-vă în patru zări
Şi sufletul vă fie ceaţă,
Vă pierdeţi urma pe cărări,
Dar vă spălaţi pe ochi cu viaţă.




SAINT  VALENTINE'S  DAY


Iubite, te-aş iubi muşcând din tine
Şi te-aş reface-apoi cu un sărut,
Nimic din jurul meu nu mai e bine,
Că nu mai am putere să te-ascult.

Iubite, te-aş urâ muşcând din tine
Şi te-aş iubi cu fiecare gând,
Nici sângele nu îmi mai curge-n vine,
Doar tâmplele-mi mai sunt sub mâini arzând.

Iubite, te-aş visa muşcând din mine
Şi aş dori să fie măcar un ceas,
Amurgul ce se sparge în coline,
Cuvântul ce pe buze mi-a rămas.

Iubite, te-aş iubi muşcând din tine
Cu toată voluptatea, cu nesaţ,
Dar nu mai am cu cine să-mi atingi,
La ceas de noapte, arzătorul braţ.

Şi aş pleca să muşc din toată viaţa,
Din tot ce nu se poate aş muşca,
Dă, Doamne să se-adune toată ceaţa
Şi să pierdem îngropaţi în ea.






ÎMI  SPUI


Îmi spui că este prea devreme,
Îţi spun că nu e prea târziu,
Eu am sperat a nu te teme,
Cu tine eu nu am vrut să fiu.

Dar teama te-a cuprins deodată,
Şi gândurile te-au învins,
Ţi-am dăruit iubirea toată,
Un foc în suflet ţi-am aprins.

Am fost scânteia ce aprinde
Un foc ce a murit demult,
În iarna plină de colinde
Am aşteptat un început.

Ne-am cunoscut şi ne-a fost bine,
Ne-am înţeles şi ne-am iubit,
Scânteia ce-a-nceput să ardă,
Un foc nestins a devenit.

Dacă destinul câteodată
Nu-i tot aşa cum am fi vrut,
Noi vom avea viaţa toată,
Pe celălalt la voi în gând.

Căci e uşor să spui cuvinte,
Dar e mai greu a le simţi,
Şi greutatea lor cuminte,
Ne face să rămânem vii.
Noi vom rămâne împreună,
Chiar dacă munţi sunt între noi,
Şi soarele-o să lumineze
Îmbrăţişarea dintre ploi.

Cât e de scurtă viaţa asta,
Şi cât de greu ne hotărâm,
Să facem pasul spre iubire
Şi să trăim pe-acest pământ.

Şi să ne pierdem în visare,
Şi să iubim necontrolat,
Iubirea-i ultima salvare,
Alt ajutor nu ni s-a dat.






OCHII  MEI


Ochii mei au apusuri de soare,
Ochii mei au petale de flori,
Ochii mei sunt mai verzi primăvara,
Ochii mei sunt lumină în zori.

Ochii mei te zăresc prin ninsoare,
Ochii mei te privesc printre nori,
Ei au lacrimi şi nume de floare,
Ei au viaţă şi mii de culori.

Ochii mei te iubesc în tăcere,
Ochii mei pot vorbi când eu tac,
Ei sunt suflet şi ei sunt durere,
Ei sunt vrajă şi nuferi pe lac.

Ochii mei te doresc în zăpadă,
Ochii mei nu te lasă să mori,
Ochii mei vin mereu să te vadă,
Şi te scaldă în lacrimi în zori.





IMN  TOAMNEI

Mulţumesc frunzelor ce cad peste noi,
Mulţumesc cerului din care cad ploi,
Mulţumesc toamnei cu roadele ei,
Un imn închin ei şi-o floare de tei.

Sunt frunza ta înmuiată în brumă,
Sunt libertatea oilor de la stână,
Privesc peste ziua ce cade încet,
Şi nopţile lungi când mai scrie-un poet.

Te iubesc, toamna mea şi îţi închin un poem,
Tu ai părul de foc, timp al vieţii suprem,
În picătură te revezi, eşti cântată mereu,
Toamna mea fără rost, te iubesc ca pe-un zeu.

Ai venit, toamna mea, şi mă rog şi mă închin,
Şi îmi vindecă blând frunza ta al meu chin,
Te iubesc, toamna mea, cum iubesc un abis,
Şi te caut mereu, cum mereu ţi-am promis.

Căutăm prea ades toamne vechi în cuvânt,
Căutăm oameni dragi care zac în pământ,
Toate trec peste noi, fie toamne sau veri,
Toate vin şi se duc, şi se pierd în tăceri.

Ne rămân numai toamne cu frunze şi ploi,
Ne rămâne speranţa să credem în noi,
Suntem toamna ce vine şi trece mereu,
Suntem frunze în mâinile lui Dumnezeu !



FLORI  DE  GHEAŢĂ

Motto: Flori de gheaţă la fereastră,
          S-au oprit la casa noastră,
Să ne dea la fiecare,
            Pentru suflet, câte-o floare.


Flori de gheaţă peste lume,
Flori de gheaţă peste văi,
Simfonie de viaţă,
Flori de gheaţă-n ochii tăi.

Flori de gheaţă peste sate,
Flori de viaţă de Crăciun,
Şi flori de colind uitate,
Când tot omul e mai bun.

Flori de gheaţă la căsuţe
Şi în plete de copii,
Flori de viaţă la măsuţe,
Şi Iisus printre cei vii.

Flori de gheaţă peste suflet,
Flori de gheaţă pe obraji,
Simfonie de lumină
În pădurea cea de brazi.

Flori de gheaţă vă colindă,
Vă aduc Crăciun frumos,
Sănătate-n toată casa,
Şi un An Nou luminos.
Să vă fie Sărbătoare,
Sufletul şi inima,
Şi în dar la fiecare,
La fereastră câte-o stea !





MĂ DOARE ABSENŢA TA

Mă doare iar absenţa ta
În fiecare clipă,
Mă tulbură şi liniştea
Ce plânge pe-o aripă.

Mă doare iar absenţa ta,
Iubitul meu în noapte,
Mă doare şi tristeţea grea,
Aştept ale tale şoapte.

Mă doare iar absenţa ta
În fiecare seară,
Dar îmi alină inima
Credinţa dintr-o vară.

Mă doare iar absenţa ta,
Dar inima îmi spune
Că vei veni în viaţa mea,
Iubitul meu din lume.

Ne vom iubi cu tainic dor,
Ne va uni credinţa,
Uniţi de un ceresc fior,
Vom îndeplini dorinţa.

Să fim de-a pururi fericiţi
Până-n Dumnezeire,
Să ne iubim nedespărţiţi,
Acum şi-n nemurire.



PLÂNG  ICOANELE


Plâng icoanele că lumea-i nebună,
Plâng icoanele că viaţa nu-i bună,
Plâng icoanele, miroase a sânge,
Plânge Cerul şi sufletu-mi plânge...

Plâng icoanele şi sfinţii se roagă,
Plânge cerul, Dumnezeu ne dezleagă,
Ne batem ca proştii, nu-i loc de Iubire,
Uităm de Credinţă şi de Fericire...

Ne plângem într-una nefăcând nimica,
La rangul de sus sunt ura şi frica.
Dumnezeu în genunchi se roagă plângând
Să ne-ntoarcem la El, rugându-ne blând.

Atâta vrea El – să cădem la Pământ,
Să punem genunchiul în jos, tremurând,
Doar Ruga mai poate salva ce-i distrus,
Salvaţi-vă Sufletul la fel ca Iisus.

Rugaţi-vă, credeţi, căci prea ne-am pierdut,
E sufletul nostru urât şi bătut.
E greu să iubeşti, dar e singurul scut
De a ne salva aici pe Pământ.

Salvaţi-vă, Oameni, atât cât e Timp,
Trăiţi mai frumos fiecare-anotimp,
E vreme de sânge când răul ne vrea
ŞI NUMAI RUGÂNDU-NE MAI PUTEM SCĂPA.
RUGAŢI-VĂ; OAMENI; ATÂT CÂT E TIMP ! SĂ NE RUGĂM !