Poezii de Felicia Feldiorean

FĂ-MĂ, DOAMNE

Fă-mă, Doamne, o lumină,
Fă-mă, Doamne, un colind,
Lasă, Doamne, fără vină,
Toată iarna s-o cuprind.

Fă-mă, Doamne, Sărbătoare,
Închinată celor vii,
Şi coboară numai floare
Peste suflet de copii.

Fă-mă, Doamne, o ninsoare
Care ne albeşte iar,
Şi ne spală ca pe-o floare,
Şi ne dă iubirea-n dar.

Fă-mă, Doamne, numai cântec,
Vers şi lacrimă şi nea,
Peste tot dă un descântec,
Şi ne dă la toţi o stea.




SEARĂ  DE  IARNĂ


E-o seară de iarnă, e-o seară de vis,
Când albul zăpezii văzduhu-a cuprins,
E-o seară de iarnă şi noi stăm la foc,
Cuprinşi de iubire şi-atâta noroc.

E-o seară de iarnă şi gerul e greu,
La foc ne-ncălzim şi ardem mereu,
E viaţa ca focul ce arde mocnit,
El arde, se stinge şi-atunci ai pierit.

E-o seară de viaţă, e-o seară de dor,
Când gândul îţi zboară mereu călător,
Aduceri-aminte-aduc fulgii cei albi,
Şi clopote bat peste nuferii dalbi.

E-o seară de pace, e-o seară de vis,
Iubirea să fie în noi şi-n abis,
Nici gerul nu poate nicicând adormi,
O inimă caldă ce ştie-a iubi.

Iubirea topeşte şi iarna din noi,
Şi tot ce e greu se împarte la doi,
E-o noapte de iarnă cu vise şi zbor,
E-o noapte de iarnă, e-o noapte de dor.




ZĂPADĂ  PE  LACRIMI


„Zăpadă în toate, pe mâini şi pe creştet,
Pe uliţi cu cete de mândri voinici...“


Zăpadă pe oameni, zăpadă pe case,
Zăpadă pe lacuri, zăpadă în vii,
În tot Universu-a zăpadă miroase,
Zăpadă pe creştete dragi de copii.

Zăpadă-n oraşe, zăpadă pe sate,
Zăpadă adâncă, în văi şi prin munţi,
Zăpadă pe clopot, zăpadă în toate,
Zăpadă pe viaţă, zăpadă pe punţi.

Zăpadă pe moarte, zăpadă pe viaţă,
Zăpadă pe versul pe care vi-l cânt,
Zăpadă pe ochi şi pe ţurţuri de gheaţă,
Zăpadă pe ultimul nostru cuvânt.

Zăpadă în ceruri, pământ şi morminte,
Zăpadă pe linişti, zăpadă pe vânt,
Zăpadă pe-aceste duioase cuvinte,
Zăpadă pe mine, cea care mai sânt.



BUNA  SEARA, ROMÂNI


Bună seara vă spun, bună seara curat,
Pe o geană de cer, pe la margini de sat,
Cerul meu e senin, chiar de nori se-nteţesc,
Bună seara îți spun, drag pământ românesc.
 
Bună seara români, chiar acum când vă scriu,
Vă doresc să fiți treji, chiar de este târziu,
Nu contează deloc ce tristeți vin spre noi,
Dacă vrem, suntem vii, și nu sclavi, ci eroi.
 
Vin furtuni peste noi, bună seara acum,
Vă salut, vă iubesc de la margini de drum,
Ce mai e de făcut, ce mai e de iubit,
Câtă vreme mai e de trăit, de murit.
 
Bună seara, români, și secundele mor,
Cei plecați peste zări mai albiră de-un dor,
Noapte bună acum, ceasu-n turlă-a tăcut,
Peste țară s-a stins cel din urmă cuvânt.
 




IUBIŢI-VĂ  CÂND  TEII  DAU  ÎN  FLOARE


Iubiți-vă când teii dau în floare,
Când cu mireasma lor ne învelesc,
Iubiți-vă sub razele de soare,
Iubiți-vă așa cum e firesc.
 
Iubiți-vă cât florile există,
Cât cerul e albastru și senin,
Nu vreau să văd această lume tristă,
Nu vreau să văd nici un durut destin.
 
Iubiți-vă în plânsul de vioară,
Și nu uitați să mai valsati un pic,
Căci Fericirea poate să și doară,
Dar fără dragoste nu e nimic.
 
Iubiți-vă atât cât se mai poate,
Atât cât curge apa printre munți,
Iubiți-vă și veți uita de toate,
Iubiți-vă și când veți fi cărunți.
 
Când sufletele zac prin frunze moarte,
Iubirea poate singură salva,
Tot ce o lume-ntreagă nu mai poate,
Iubirea...doar iubirea...numai Ea !
 



FLORI  DE  SÂNZIENE
 
 
 Să ne punem pe creștet cunună de flori,
 Și-n suflet s-avem doar Iubire,
 E-o noapte de vară, o noapte cu nori,
 Desculți căutăm Fericire.
 
 Cu plete vărsate pe umerii goi,
 Fecioarele caută leacuri,
 Prin iarba udată de nori trecători,
 Așa cum se știe din veacuri...
 
 O fată veni și la mine-n pridvor,
 Având flori de câmp în desagă,
 E-o fată frumoasă, de-aici, din popor,
 Desculță-i și tare mi-i dragă.
 
 A vrut să îmi lase doar câteva flori,
 Să nu mai fiu tristă vreodată,
 Mi-e sufletul plin de roua din zori,
 Și de darul ei simplu de fată.
 




VOM  ÎNVIA  ŞI  NOI


Când frunzele dor, mai cade o mască,
Când frunzele mor, se mai naște un vis,
Ne ducem tristețea și viețile-n cască,
Și plângem apoi, lunecând în abis.
 
Când totul pe drum e rest și tăcere,
Când păsări se-nalță, în zbor fremătând,
Nu-i loc de Iubire și de mângâiere,
E loc doar de-o cruce pe-un veșnic mormânt.
 
Iubire ne poate salva de povară,
Iubirea ne scoate de jugul din noi,
Suntem umiliți de nevoi și ocară,
Obrajii de lacrimi spălați sunt de ploi.
 
Trăim niște vremuri de viață și moarte,
Îl vrem pe Iisus să mai vină-napoi,
Să nu-L răstignim, să-L rugăm să ne poarte,
Pe brațele Lui, iertându-ne-apoi.
 
Mai vine-o-Înviere, mai pleacă o moarte,
Ne naștem plângând în fiece zi,
Mai trece-un destin și mai trece o noapte,
Și noi ne jertfim pe cruci zi de zi.
 
Mai este o Maică  ce plânge în noapte,
Copilul ei drag este iar pironit,
În fiece cui e o nedreptate,
Destinul i-a fost de-a fi răstignit.
 
Cu brațele pline de sânge și moarte,
Ne ducem viețile pline de-amar,
Veni-va o zi când spălați de păcate,
Învia-vom și noi bucurându-ne iar !
 




O  DOINĂ  DE  JALE   


Frunză verde de cicoare,
Inima în piept mă doare,
De dor și de supărare.

C-am avut și eu o stea,
Ce pe ceruri strălucea,
România se numea.

Se stinge-ncet, încet,
Inima mi-e grea în piept,
C-am avut și eu un neam,
Măreţ, falnic și uman.

Frunză verde de mălin,
Numai gânduri negre-mi vin,
Și mă rog la Dumnezeu,
Să apere neamul meu.

Foaie verde viorea,
Rău mă doare lacrima,
Rău mă doare inima,
De dor și de țara mea.

Foaie verde grâu uscat,
Ce-am avut ni s-a luat,
Plaiurile, holdele,
Brazii și mioarele.


Frunză verde de mălin,
Multe gânduri îmi tot vin,
Din Constanța la Arad,
Toate clopotele bat.
Foaie verde de dudău,
Totul parcă merge-n hău,
Și mă doare inima,
Grijă mi-i de țara mea...

Foaie verde măr domnesc,
Drag mi-i plaiul românesc,
Toți străinii au văzut
Și ne vor pe împrumut.

Frunză verde de năut,
Ţării să ne facem scut,
Să salvăm ce-om mai putea,
Pană țară-om mai avea.




E  ATÂTA  PRIMĂVARĂ...


E atâta primăvară in iubire, în rostire,
E atâta împlinire în dorința de iubire.
E atâta fericire în biserica din noi,
E atâta dimineață în răcoarea unei ploi.

E atâta luminare în ființe și în flori,
E atâta puritate în fiorul dinspre zori,
Nădejdea ne înconjoară cu o mare de-adieri,
Fericirea este scara care urcă pân’ la cer.

Ne inunde primăvara cu argintul de pe-o stea,
Ne inunde fericirea, ne inunde dragostea,
E atâta dor de viață,  e atâta dor de cânt,
E atâta frumusețe pe acest sublim pământ.

Este flacără ce arde, e sfințenia din noi,
Primăvara e-o comoară,  e dorința de-a fi-n doi.
E atâta primăvară în iubire, în rostire,
E atâta primăvară în dorința de iubire.







ULTIMUL  CONCERT

Pe scenă, într-o zi de vară,
Amara toată fremăta,
Cânta iar Tavi la chitară,
Cu el să cânte-i îndemna.

Dar nu știa atunci Artistul,
Că era ultimul concert,
Nimeni nu bănuia că tristul,
Se va muta lângă Poet.

Acum sunt toți acolo-n stele,
S-au adunat pe vreme rea,
Și dau concerte tot mai grele,
Se reuneşte Flacăra.

Ce-i viața asta efemeră?
De ce trăim inconștient?
Ne încheiem la butonieră,
Mergând la ultimul concert.

Acolo sus o fi mai bine?
De ce sunt toți așa grăbiţi?
Noi am rămas printre ruine,
Crezând că suntem fericiți.

La ultimul concert din vară,
Tavi cânta cu drag și dor,
Era pentru ultima oară...
Dar cântecu-I nemuritor.



MI-A  ZÂMBIT  UN  ÎNGER


Azi noapte am visat un înger,
Stătea zâmbind în faţa mea
Şi îmi spunea că va fi bine,
Deşi acum povara-i grea...

Privind în zori spre ceru-albastru,
Eu L-am zărit acolo sus
Şi mi-a şoptit că va fi bine,
Căci mă iubeşte Domn’ Iisus!

De-a lungul zilei, scrutând zarea,
L-am auzit din nou cântând,
Era Lumină-n acel cântec
Ce-l dăruia frumos şi blând.

E seară iar şi-n rugăciune,
Cu trupul parcă adormit,
Eu îmi doresc ca al meu Înger
Să fie-aici pân’ la sfârşit.




SĂ  PLOUĂ  PESTE  NOI  CU  SÂNZIENE


Să plouă  peste noi cu Sânziene,
Când cerurile-n grabă se deschid,
Când ielele dansează prin poiene
Și focuri peste dealuri se aprind.

Să ningă peste noi cu fericire,
În ziua Sânzienelor cerești ,
Să ningă peste noi cu nemurirea
Cununilor de flori de la ferești.

S-avem pe creștete cununi de soare,
Ne fie sufletul mereu curat,
Să ne încingem brâul cu o floare,
Să ne-mbătăm de ceru-nmiresmat.

Să plouă peste noi cu Sânziene,
Acum când cerurile se deschid,
Când ielele dansează prin poiene
Și focuri peste dealuri se aprind.





DOAMNE, DĂ-MI  UN  SEMN


 Doamne, dăruieşte nouă  pacea
 Stelelor și astrelor cerești,  
 Fă să înceteze-a noastră vină,  
 Dă un semn că încă ne iubești.
 
 Dă un semn că încă te mai doare
 Soarta noastră plânsă-n zori de zi,
 Dă un semn că încă nu se moare,
 Cât în suflete suntem copii.
 
 Dă-ne-un semn Tu, Doamne, într-o vreme
 Când nimic pe lume nu e sfânt,  
 Când ne-ngroapă zilnice probleme,  
 Nu ne mai înscriem la cuvânt.  
 
 Dă-ne, Doamne, liniște în case,
 Liniște în suflete și-n minți,
 Pâinea în cuptoare să miroase,  
 Când mai poposim pe la părinţi.  
 
 Dă-ne, Doamne, suflet și iubire
 Și miros de iarbă-n dimineți,
 Dă-ne doar un strop de fericire,
 Mântuiește ale noastre vieți.