Poezii de Gabriel Cojocaru

OCHIUL LUI HORUS (secvenţe)

Dacă nu aţi fost alături de

noi la înfrângeri nu mai are rost

să veniţi să cântăm împreună la victorii.

 

(I)

 

Nu ai voie să mori

îndeobşte când treci strada

mai ales lovit pe o trecere de pietoni,

pentru că lumea ar putea să

creadă că te-ai luat

după bunicul lui Dorin Tudoran

sau vrei să-l parafrazezi

pe Ioan S. Pop căutându-l

de punga plină cu nimic în timp ce el

îţi explica că „suntem în timp de război

şi poezia e primejdioasă”

când tocmai ce răsărea în

holul hotelului „Opera”

Vinicius cu „studiul de bărbat pentru

fagot şi clavecin” sub braţ şi

…şi sunt mai fericit decât iarba

melc, melc codobelc

vai, nene, de ce te râzi

c-am sânii călâi şi uzi

dar asta era din trecutul secol,

Wonderful Life

de pe vremea când

ţiganii ne cântau din lac

mai apoi vocea prelinsă, cristalină şi înaltă:

„Năşteţi-vă cu numele de Popescu Cristian”

NIMENI şi NICĂIERI şi NICICÂND

era tocmai el iedul din „Moartea căprioarei”

Cristian Popescu – moartea nu doare

iar din celălalt capăt al străzii

apărea cu paşii obosiţi, căci

„frumos îi stă poetului

într-o groapă cu var înainte de jam session

e posibil şi aşa, Lucian Vasilescu

ce lume frumoasă, încăpătoare,

ce hârtie albă, sfâşâietoare…

 

 

(II)

 

 

Aici la Sighet

fiecare invitat – poet – poetă

trebuie să-şi completeze fişa

înainte de cazare

cât colesterol, câte trigliceride,

numărul de la pantofi, grupa sanguină

şi, da, mai întâi vârsta, speranţele, amăgirile

greutatea, bolile tropicale

bolile amânate şi viitoarele boli

(între timp peste toate vocile din

corul greierilor zumzăie cel mai

puternic vocea poetului naţionale

ion mureşeanăăăăh)

înălţime, greutate, tensiune

obiceiuri… care nu sforăie noaptea

care tuşeşte şi meniul preferat şi

dansurile şi albiturile de pat

căci nu-i aşa Unchieşule*

(Umblând la intrarea în umbră)

Gheorghe Grigurcu este un poet

pe care-l cheamă Grigurcu Gheorghe

OMUL GHEORGHE GRIGURCU – dixit.

…pentru că poeţii (inclusiv la feminin)

de prea multă poezie fac boli,

le iese herpesul pe gură… pietre la rinichi ca-ntr-o carieră

ulcere deschise, menopauze, bube dulci

multe puncte negre, cocon**

hemoroizi, aritmii şi uneori

chiar aşa boier Dăncuş le ţâşneşte

sângele pe nas de la atâta poezie

şi nu-i asta tot un fel de pedeapsă?

cine-i mai suportă, dar mai ales

cât mai pot suporta? Şi haidem atunci

să le împrumutăm un tropar de izbăvire

 

(III)

 

 

Totodată nu e bine

să-ţi planifici moartea

de sărbătorile religioase

dar nici de cele legale ca

să nu creadă cineva c-ai ales

să mori în timpul liber – şi

altcineva ar avea foarte mare

nevoie de tine (sine)

când vocea telefonică a

prietenului Andrei Zanca te previne

când scrii în două limbi minţi într-una

mic copil fiind mama ţi-a pus în

gură pâinea şi nu brot, pain, kenyér

pan, panem, Serafime

ah, bucuria mea (noastră) vocea

telefonică a serii, care a produs

un declic şi clac făcu gâtul sticlei

cu votcă căci fuga e pedeapsa

soldatului chiar şi când anii voştri

nu se mai numără, trec sau se cumpără…

 

O, Sfinte al lui Dumnezeu, Serafime,

auzi-ne pre noi, cei ce cu credinţă şi cu

dragoste ne rugăm ţie şi nu ne trece cu

vederea pe noi, cei ce avem nevoie de

ocrotirea ta. Acum şi în ceasul sfârşitului

nostru ajută-ne şi apără-ne cu rugăciunile

tale de săgeţile cele pline de răutate

ale diavolului, ca să nu ne stăpânească

puterea lui, ci cu ajutorul tău să ne

învrednicim a moşteni fericirea lăcaşurilor

Raiului. Căci în tine ne punem

Astăzi nădejdea, în vecii vecilor.

Amin!

 

 

(IV)

 

nu e bine să mori în timpul

competiţiilor sportive în toiul luptei

cum ar fi când se schimbă liniile

ca la hochei sau când tocmai

coechipierii s-ar putea bucura de

golul înscris, căci după victorii

urmează tristeţi, ca şi atunci când

în biserica din Hordou Vasile Muste

ne-a amintit de părinteasca învăţătură

că acolo nu se vorbeşte iar

noi (voi) căutăm mereu cheia cu

care să închidem rănile contemporanilor

dar, ei – ne-o ascund mereu

 

   *

*     *

 

şi ce altă ruşine mai mare să nu

poţi alunga zăbava şi să trăieşti

mai repede decât ceilalţi

(toţi care te înconjoară şi te hulesc)

ai putea să mori ca la teatru

undeva prin actul patru,

dar pentru asta cineva ar trebui

să-ţi pună o vorbă bună

regizorului, scenaristului şi spectatorilor…

în final obosit după atâta

frământat de lut, aluat cu atâtea

înnoiri de legământ în spate

Fluturele*** îşi primea trofeul din lemn masiv

în mâini străbătând bărbăteşte

drumul de la Sighet la Cluj

apăsat de statuia Ungurului****.

 

 

(V)

 

…iar acum vă salut şi vă aştept la bal

Acest poem avea nevoie de final

Toată lumea a înţeles înainte de a fi

Ai voie să mori… în ultima zi.

 

 

SĂPTĂMÂNA D-LUI CONSTANDIN

(penitenţă)

 

 

ce ţi-ai fi dorit mai

mult: orologii de apă

arbori sfrijiţi

iarbă întunecoasă...

soarele deasupra păstrând

culmile

mare de culori amurgind

melancolia?

 

sub faldurile ponositei

mantii de pesimist

vecină-ţi stă speranţa

şi mândria.

nasturele tău de aur

spuma nudă clătinată de cristal

umbra numerelor tale –

- aprig profil atingând

nemăsura: motive de a-ţi

ascunde identitatea.

 

liber sufleteşte

să-ţi abjuri nopţile

scuză involuntară

insomniile.

(eventuala cămaşă de forţă...)

 

macină-ntruna cuvinte

dezechilibrul morii ideale,

mai întâi unghiile tăiate,

doar duminica

şi alte, atâtea iubite

nu îndrăzneşti să le atingi

luni.

 

Implicat în jocul

de table

nu-ţi mai priesc ţigările,

iarna se răzbună şi

stalactitele devin lacrimi

(mult ne-am bătut joc

de natură... acum ea)

mi-am pierdut paznicii

dar şi oile.

la ce teatru jucaţi?

asta era marţi

 

miercuri îmi dă cu cotul

de după plită

şi-am renunţat la cartofi

aştern iubitei

la gât

o salbă din pietre de

moară până joi de-a

v-aţi ascunselea cu alexandrinii

şi mandarinii şi baptiştii şi ceferiştii

ieşind din oglindă

a nu ştiu câta oară.

 

cu ochii imaculaţi

şi totuşi undeva dezgust,

frica de dragoste - stigmat –

până vineri m-am săturat

de baroc - conştient de

propria ruşine, metamorfozat

în cutia Pandorei, alături

speranţa, irişii, cărbunii

precum şi pâinea ascunsă

în pantaclu: mă invidiau atrizii.

 

zi mult iubită, şi

de nepreţuit penultima,

sâmbătă degajând un iz

de indiferenţă ca

într-un proces de partaj,

imprevizibil şi agresiv

mângăindu-i sferele fierbinţi

cu reflexe mute – sânii

păstraţi în naftalină

mai apoi decadent

în sfârşeala ce nu întârzie

să răsară.

visul era doar pentru duminică.

 

mulţumind pădurii

câmpului, mării,

acest amalgam

cerşind protecţie şi croitori -

mulţumind prea puţinilor

spectatori încă un chin

se aşează între pleoape.

(nu-mi doresc decât o

trandafirie crucificare).

 

nu-i nimic, reluăm.

 

* Echim Vancea

** Gheorghe Pârja

*** Vasile Gogea

**** Balasz Ştefan