După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
Poezii de Gina Zaharia
- Detalii
- Scris de: Gina Zaharia
- Categorie: Poezie
- Accesări: 7
maria
ai uitat cine sunt și de ce-ți las busuioc la poartă
mă privești de parcă aș fi ieșit din ocean și l-aș fi întors pe dos
plimb o pădure de cactuși sunt mereu înfloriți ce suav te invită la cină
așază-te lângă mine mi-ai șoptit
(și am zărit un trunchi doborât de secetă)
parcă te cunosc
părul tău miroase a cântec de dragoste
cu siguranță te-am iubit cândva simt ceva dogoare în piept
atunci mi-ai zis maria
maria purta rochie senină și un coș în care-și ducea creioanele
mai aproape de adevăr
nu încurca drumurile doar că le dăruia tălpi zdravene
și le urca în munți
uneori semăna maci în tablouri numai de ea înțelese
ori deschidea grote cât să pătrundă soarele măcar pe coate
nu intra niciodată încălțată în fotografii
și îți dăduse voie să mă uiți
nu știu unde este acum
a lăsat ruj pe ceașca de cafea văd asta lângă tine
tu te-ai pierdut în licoare nici foșnetul de ieri nu l-ai auzit
mâine va fi eclipsă de suflet cu siguranță are pregătit un rol
poate va curăța nopțile dintr-un sanatoriu
ori va muta grădinile cu un semiton
poate își va schimba numele...
poate o va chema pentru totdeauna
maria...
dragostea de duminică
te-am aflat în caligrafia de astăzi
mergeai printre cercuri de foc şi-mi oglindeai inima
într-un cântec
Antares Antares
m-ai strigat până la cer
cobor pe derdelușuri faimoase buzele tale îmi sunt nectar
îmi scutură somnul
vindecătoare e dragostea de duminică
mă îmbraci în busuioc de mâine
dublele hollywoodiene s-au îmbolnăvit ne privesc pe furiș
prin sângele meu meu trec porumbei şi alte minuni
știi
în tine e a doua mea viață
ghici Antares ce vom gusta la cină
pentru că ne-am mutat cu un sat de dor mai aproape
vom strânge diamante pentru pavaj
ca un puzzle în carantină de lungă durată
ghidul e concediat ne copia stările curios dacă potcovarul
mai locuiește în călătoria noastră
chiar așa
în brațele tale osânda e artă
vară de ocazie
am aici o colibă mi-ai zis apoi mi-ai desenat iadul și raiul
se certau pentru o palmă de cer
cu o baghetă dresai lei cosmici
îi sfătuiai să se așeze doi câte doi să țină cont că acolo nu sunt liberi
ca în amfiteatrul iubirii noastre
la fereastră cântau ierburi cât toate speranțele mele
într-o noapte le-am cosit
până spre dimineață au crescut de două ori mai mari
aveau o carte cu greieri i-am auzit repetând sub pământ
scoate-i de acolo te-am rugat
un bolovan s-a rostogolit spre singura ieșire fastuoasă
mai târziu cu un oftat
s-a pornit o eclipsă de lună
când m-am trezit era vară de ocazie
o pânză mă ținea ostatică pe un perete neutru
trebuia să trec printr-o galerie imensă
nu cunoșteam intrarea scara de incendiu nici atât
singurul meu ghid – o tolbă cu creioane vorbitoare
avea pas dublu
și o sută de grade la umbră
aici plouă din oră în oră
mă aștepți într-un paradis secret
să ardem pereții de carton ai nedumeririlor
pentru asta e nevoie de flăcări serioase și o galerie verticală
prin care să devenim hoții raiului
prin ochii mei trec niște zgârie-nori
vorbesc despre simpozioane solare
unul e șchiop dar face salturi cât zece
glumește pe seama bocancilor strâmți le-a cumpărat șireturi noi
și are sens unic
să-l încununăm cu vorbe dulci să-l deghizăm odată cu norii
să-i arătăm cum planează dorul peste meridiane preferate
uite cum vin de bunăvoie prizonierii destinelor ar zice
au brațele întinse și pelerine aurii
aici plouă din oră în oră
dar ce le pasă
coșul cu albine
așa e în prisacă trebuie să știi din ce parte vine roiul de gânduri
astăzi șerpuind mâine mai înalt decât mărturia uitată pe scări
aceasta e marca mea lipește-o de stup
va fi la fel din orice unghi ar înțepa cerul
cerșetorul de argint are palmele ciuruite
prin ele te zăresc ancorând sănii cu noroc
știu că-ți vei păstra glasul în mine
urmăresc săgeata strecurată în oceanul de astăzi
ca o undiță uriașă
aș înota pentru ea dar se transformă odată cu valurile
pirații își cos cămășile rechinii o înghit pentru show niciodată nu știu
dacă e un pai de lumină ori stare cu multe carate
oricum e pe placul meu
altădată aș fi fost doar femeia de pe dig
astăzi urmăresc animația perfectă reprezentația începe din pieptul tău
și răsare unde nu te aștepți
e tentant să știi că porți un coș cu albine
îl așezi pe umăr și taci
apoi arunci cu nectarul în stâncă
pe sub felinare trec nopți cu rochii frumoase
să mergem mai aproape de izvoare
îi spuneai cu inima dogorind
e lună plină când va coborî la pieptănat să-ți vadă chipul
am auzit că așa nu te vei teme de pietre
nici vei flămânzi într-un strigăt de toamnă
în pumn să porți un ban din tolba întemnițaților
cu siguranță va pleda pentru catedrale
înalte cât sufletul
apoi ai înnodat sacul în care strânseseși vorbe senine
l-ai îngropat pe dealul răsăritului
și mi-ai desenat un ocean
eram desculță în sângele lui octombrie liberă să-mi plimb valurile
prin galaxia orbilor
câștigasem pariul cu focul
câteva cercuri aurii făceau tumbe peste umărul meu
şi acum port straiele pe care le-am cusut
într-un mugur al nimănui
seceta șerpuiește la ea acasă o femeie coase câmpuri cu flori
pe sub felinare trec nopți cu rochii frumoase
cineva bate cuie în tabloul cu noi
crezul se-ntoarce la rădăcină
mai sărac cu un murmur
femeia mării
– mă aștepți într-un oraș visător
orașul de pe apă
de o mie de ori tu și o picătură de soare
drumuri subterane fără astâmpăr au tălpi albastre freamăt de aprilie
și un templu din cărți de joc
acum am zărit cerul sub pământ
da da te recunosc
ești femeia mării
femeia pentru care am înotat veacuri pe spatele unui rechin
pe buzele tale mi-am lăsat toate cugetările pe care le-aș fi ales
motto pentru nemurire
– ia-mă de mână ți-am șoptit
inima vâsleşte spre răsărit acolo e timpul meu
umple-l de tine
scoicile adună raze pentru intersecții boreale
călătoria noastră are hrană din belșug
încape în toate orizonturile însetate
de noi
aşa era odată
săgețile vin totdeauna din partea stângă
în dreapta e foşnetul vântului
pe front se face reclamă la trandafiri morți
și leacuri pentru depărtări
câțiva șerpi răspund tăcerilor din tranşee
baioneta luminii se vrea țintuită la piept
un soldat rămânea totdeauna să-și scrie jurnalul la fața locului
se întorcea cu inima ciuruită
zâmbea primului trunchi din care și-ar fi făcut luntre
spre nicăieri
aşa era odată
verile cântau fals dar cochetau cu întinderi de platină
aveau vitralii în buzunare și respirau prin mine
la drumul mare s-au întins inimi de piatră
atrii desenate în grabă
atât de subțiri încât nu îndrăznești să-ți chemi sângele
de la război
și acum surâde acea casă pe stâncă
se rotește după miezul nopții o Doamne câtă încredere
să nu cadă cu un bemol
dacă-i așa rămân statuia care se închină la idoli
cu fiecare secundă mai puțin
sângele nostru în toți macii
dulcea mea depărtare
sunt eu vinovată că s-au îndrăgostit toate țărmurile deodată
nu vezi că port boabele fericirii tale
cu un curaj demențial
fără să știu cât fără să știu până unde
gleznele mele palmele tale sângele nostru în toți macii
voi ține un discurs despre asta
acum îmi vin cuvintele mă imploră să le șoptesc
să nu uit nici iedera care ne ține captivi cât să te strig
deasupra munților
în șuierul vântului
în clocotul norilor
cu flori de păpădie din neamuri de alb
vâltoarea să-mi umple pieptul cu tine
să-mi strâng privirile stângace să le duc mai încolo
din ele copaci să se întâmple
sălbatici și roditori
în miezul deșertului în potcoavele ploilor în minunea din tăcerea a treia
când luna va coborî în adâncuri
să-mi spui că-i a mea
în serile reci s-o îmbraci cu tine s-o urmez în caravanele paradisului
unde vulcanii cântă la pian
cu inima ta
cămașa dintre maluri
ai lăsat cămașa pe mal între râuri de vin
alb cu roșu
prin pieptul tău trecea dragostea
din galeria munților spre ocean
eu spuneam cerului că nu te zăresc
tu zăreai poarta mea doar bătută de crivăț
te întreb pentru a mia oară
inimă
poți face umbrele să contemple
de câte ori ai înconjurat soarele
și câte raze i-ai smuls în jocul tandreții
ai urmărit cum șerpuia dorul prin iarba-nflorită
unde erai când temerarii aruncau luceferi
pe tabla de șah
și de ce ai ascuns noaptea în vistieria fără egal
te-ai șters cu ea pe picioare
săreai peste ziduri exotice
hrăneai albine
acum le desenezi flori de nu-mă-uita
se face că vinul acela curge prin mine
și te îmbată fără să știi
prinde-ți în sfori gândurile eu am umplut zări cu ele
peticesc fiecare pod
din când în când îmi scutur de eclipse
cămașa dintre maluri