Poezii de Mariana Cristina Popan

Floarea prieteniei

Am zărit demult, demult
floare albă de cireş...curios,
În deşertul zilei de ieri.
Nu am rupt-o pentru că era singura floare.
Am admirat-o mereu
pentru că mă urmărea, chiar şi atunci
când n-o zăream.
Am înţeles atunci că

nu suntem singuri.

Ce sunt îngerii?

 - Prieteni dragi

Cu aripi pretutindeni?

Cu suflet drag, suflet frumos?

Cu nume ce nu are nimeni

Decât un nume  ca Hristos?

Un leagăn plin de sentimente?

Un leagăn cu gând de bucurie,

De lumini şi armonie,

De prezent în armonie?

De frumuseţi şi nestemate

Cu chip de înger nevăzut,

De iasomii îmbălsămate-

Albăstrele în neştiut?....

Cerul cu luna

- Dragă cerule cu stele,
Toate gândurile mele
Ţi le scriu despre natură
Cu gust dulce pe- o armură:
Din tradiţie ţi-ofer
Liră dintre lin şi ler;
Dacia , la ea acasă
Şi-a lăsat gânduri pe masă;
Din coliba-i veche, vie
A ieşit doar armonie;
Căci natura cântătoare
A învins vântul sub soare.
Seara când ai revenit,
Luna trează s-a ivit
Ca să lumineze iar
Lumea din codrul stelar-
Frumuseţi pe-ntreg pământul,
"Codru-i frate-n legământu-i
Cu românul, veşnic viu"
Cum a fost de-aici, cum ştiu!

Linişte de noapte-n haos gândind...

De-o privim zârim şi cerul

Presărat cu stele mii...

Ce albastru e misterul

Încărcat cu feţe vii!

Zâmbete de noapte lină,

Argintii bijuterii

Printre lanuri ce-n lumină

Macii îi va odihni.

.................................

Noapte lină vă-mpresoare,

Visele vă fie dulci,

Soare- stea din depărtare,

Pleac-ncet ca să te culci!

Somnu-ţi lin să te vegheze,

Îngerii să-ţi  cânte- n cor,

Domnezeu supravegheze

Drumu-ţi veşnic...călător....

Cuvintele....

Pot înlocui sclipiri,
dar nu pot distruge sentimentele.
Pot arăta frumuseţi,
dar nu dau frumuseţe uneori sufletului.
Pot călători întreaga lume
dar nu pot arăta călătoria din sufletele noastre.
Pot înşira istorii
dar nu poate să descrie povestea noastră.

Câte pot face cuvintele pentru  noi?

Cugetând....

Cugetând  prin legi nescrise

Înţelegem că firescul

E simţind  vrute şi zise

Fără  a citi eresul.

Despre mii de constituţii

Care seacă inimi multe

Spun că tot ce au avuţii

Sunt o scândură  din munte.

Sau poate o cruce –n dealuri

Peste hopuri rătăcind,

Ale firelor nisipuri

Din deşerturi secetând.

Despre vieţi nespuse încă

Am vorbi,...am tot  vorbi...

Dar şi marea cea adâncă

De noi s-ar prea plictisi.

Dincolo de firea lumii

E o fire ce nu doarme,

Ce veghează peste-a lunii

Rază cu chip de icoane.

De ce plouă?

Când plouă  nici cerul nu este

Mai trist decât ploaia din noi,

Dar Dumnezeu  va aduce

Curcubeu cu soare  din ploi.

Când plouă nici luna nu pare

Senină ca altădat,

Dar stele sub nori se închină

Zâmbind înspre nori ce-au plecat.

Când plouă şi razele –n soare

Sunt saci încărcaţi de condens,...

Apoi iar senin e pe cerul

Senin care are un sens.

E sensul  din drumul- destin,

Privit dintr- un ieri înspre azi,

Ca roze cu spini presărând

Stele mii, reaprinse şi calzi.

Dor de tată....

Tată care eşti în ceruri....
Mă păzeşte pretutindeni,
Duhul tău printre eteruri
Mă îndrume, pretutindeni!
Vorba ta rămână viaţa
Pe cărările- mi mereu,

Viaţa să-mi arate faţa
Gândului din Prometeu!
Cerul cu a sa suflare

să unească marea vie
cu natura di- mprejuru- i,
Luna martoră îi fie!
Stelele să lase noaptea
Ca un şir de mii poveşti
despre vieţile din suflet
Cu a lumilor celeşti!

Dragă suflet,

Destinul tău este

Să uzi florile cu lacrimile pure- ţi,

Să înmiresmezi mediul,

Ca cerul să primească parfumul

Miresmelor tale,

Să vorbeşti cu razele de soare,

Să ştie că  îţi sunt dragi,

Să înţelegi că

Licărul stelelor  este necesitatea odihnei tale, în

Siguranţă şi armonie!

Forma sufletului

Aceasta  e forma reflexiei soarelui

Din inima mea,

Culoarea lui din  alba-i stea,

A stelelor  din lumea-i senină,

Un ciob de stea sub luna cristalină...

E  zâmbet udat de roua dimineţii,

Al astrelor ce-aduc praf de stele  vieţii,

E  forma  cuvintelor şoptite acum de lună,

Suflete dragi, somn lin şi noapte bună!