Poezii de Stefania Burnea

ADIO, VIAȚĂ BOEMĂ!

Trec anotimpurile-n vuietul lor,

Trec zilele cum toate fură date,

Te uiţi cum pleacă-un ultim cocor

Simţi cum dor visele toate.

Mai des dimineţile-şi caută rouă

S-o picure pe frunzele uscate,

Adâncurile-ncep să plouă

Când doruri se zbat în noapte.

 

Coboară în orizonturi amurgul

Cârpit modest cu raze de plecare,

Înoată-n tăcere azi gândul

Prin ape,-şi face cărare.

 

Pulsează sevele în lutul rămas,

Minutele îşi scriu trist veşnicia,

Din brazde se-aude câte-un glas,

Ecouri din viaţă-i glia.

 

Te mai sărută în drum câte un val,

El te ridică şi-apoi te coboară,

Priveşti în zare-al cerului far

Şi mersul începe să doară.

 

Miroase în văzduhul de plumb a ploaie,

Răzoarele-n grădini a crizantemă

Tot vin amintiri în şuvoaie,

Adio,viaţă boemă!...

 

SENTIMENT DE TOAMNĂ

Gem frunzele şi-mi pare rău să le-ating

pudrate-n ruginiu pe verdele obraz,

cad triste şi nu pot să le-alint

din viaţa lor puţin a mai rămas.

Au zborul tot mai nesigur

şi de-abia plutesc,

urcă şi-apoi coboară lin,

cu timpul care trece

mai mult se zvârcolesc ,

le suflă vântul,le-ntoarna,

pare că-şi revin

şi-apoi pe-alei tăcute

dansând se amăgesc

în muzici de vioara

şi glas dintr-un suspin.

Şi ramul geme în fiecare dimineaţă văduvit,

se frământă şi se-ndoaie,

cad frunzele ce l-au împodobit

sub grele picături de rece ploaie.

Cu ele câte clipe se preling

din neuitate doruri călătoare,

cad prăfuite şi gem necontenit

cu zâmbete şi lacrimi pe cărare.

Şi-n rădăcini seve-obosite pică,

în toamna ştearsă se aud mai rar,

mai sunt pe ram frunze brumate şi rănite,

dar cine ştie de vor mai râde-n calendar!?...

 

AMALGAM SENTIMENTAL

Am dor uşor şi-am dor mai mult,

mă dor şi gânduri şi cuvânt

şi-un amalgam de plâns şi râs,

ce-alerarga veşnic în ascuns.

Se zbat să poată rând pe rând

s-aducă soare nu şi vânt

şi-s ploi pe simţuri,curg tăcut

şi-s raze-n norul aşternut...

De sus mai plouă scânteind

şi dor şi patimi se aprind,

buimacă-i clipa-n labirint,

se poticneşte-n paşi gonind...

O doare gândul nerostit,

cuvintele ce n-au murit,

o dor şi urmele fierbinţi

şi-atâtea lacrimi şi dorinţi...

O doare-n prag şi bucuria

ivită la răscruci de drum,

iederă ce-şi urca rostuirea

zvâcnind usor ,dar efemer,

in mocnitul ei scrum...

 

ŞOPTEŞTE VARA

 

-Opreşte-mă cu tot atâtea vise,

Şopteşte vara în noaptea înstelată,

Ţi-am dăruit iubirile promise,

Ţi-am pus lin pe gânduri haină pastelată.

 

Tu simţi cum frunza-n crânguri rugineşte?

Întoarce-mă,de vrei,cu lanul plin de maci,

Căci doar aci iubirea străluceşte,

Cuprins de mreaja ei ,oricând să te refaci.

 

Iubeşte-mă,-s anotimpul tău de flori,

Crăiasă sunt a-ntalnirilor de seară,

Zeiţă ce-aduce luna dintre nori

Să te mângâie ,când gânduri vor să doară.

 

Nu simţi cum dorurile trist te seacă?

Păstrează-mi apa din recile izvoare,

Gustă-mi-o-n tăceri,patimi vechi să treacă,

Dureri mocnite să fie călătoare.

 

Ascultă-mi şoapta când se mijesc zorii

Şi cheamă-ţi iar zburătorul dintre stele,

Să te mai pierzi în farmecul cărării

Ca-n colindul tinereţilor rebele.

 

Redă-mă dimineţilor cu ceaţă

Ca-n drumul tău să-ţi dăruiesc lumină,

Cu rouă să te speli oricând pe faţă,

Să uiţi c-alte anotimpuri or să vină.

 

Adulmecă-mi miresmele din iarbă,

Trimite-le cu tine dincolo de vremi,

Din ele anii-ncaruntiti să soarbă,

Ca-n pedalări de timp să nu te mai temi.

 

VALSUL VIEŢII

 

Încet,incet se-aleargă duios paşii

Şi-mi pare că niciodată nu s-au oprit,

Valsez pe luntrea vieţii şi-s ca luntraşii

Mă las de valuri de-s uşor obosit.

Mă-ngan cu ecourile deseori,

Nu de-altceva,paşii mi-aş dori să zboare,

Ca om trăiesc şi în echivoc uneori,

Cu mine vorbesc,clipe să-mi fac uşoare.

 

Mai vreau să mă plimb cu mişcări unduioase,

Mai vreau să mă las iar pradă încântării,

Sloboade,Doamne,şoaptele-n ritmuri duiose

Să-ngane valsul spre lumea împăcării!

 

Învăţat-am cu Ţine plăcerea în doi

Sub freamăt de frunze ce ne fuse cântul,

Poate de-aceea mi-ntorc clipele înapoi

Le retrăiesc,să nu le-mprastie vântul.

 

De-ai vrut să-mi faci viaţa şi-acum bucurie

Şi să-mi aduci aminte de valsul de-nceput,

E totuşi târziu să poat'să reînvie,

Doar număr paşii,muzica lui a trecut.

 

Să-mi fie oare corpul lipsit de avant,

Vioarile să nu-şi găsească arcuşul?

Şi şoapta să se piardă fără vreun cuvânt

Ca tot mai trist să-mi pară şi urcuşul?

 

Sau poate braţul mi se lasă-n dans mai greu

Căci nu îşi găseşte altul să-l ridice?...

Eu tot mă-ntreb şi merg spre-al zării curcubeu,

Doamne,nisipul clipei fă-l lin să pice!

 

TE-AŞ COBORÎ...

De soarele s-ar prăvăli in orizontu-ntins

Şi razele și-ar lasă pletele pe depărtări,

Aripi mi-aş pune să-l ating şi din al lui cuprins

Salbă de aur ţi-aş ţese peste vechi întristări.

 

Şi-n sângeriu din lumina lui crepusculara

Ţi-aş şterge apoi chipul imbrobonat de-al tău gând,

Mai aproape de mine din lumea ta stelară

Te-aş coborî pe-o rază-n mers uşor,alunecând.

 

De dor înfiorat să-ţi potolesc al tău destin,

Din flori de tei căzute-n drum am să-ţi întind un pat,

Aminte să îţi mai aduci de-al nopţilor festin

Când în murmur de ape dorinţele le-am întrupat.

 

Şi-n legănarea molcomă a unui hoinar val

Te-aş alinta nostalgic sub mângâieri de nuferi,

Vrăjiţi ne-am coborî-n visare cu apa-n aval,

Eu să nu mai rătăcesc,iar tu să nu mai suferi.

 

Stele înşirate vor fi ai noştri-nsotitori

Când soarele se va desprinde tăcut spre zenit,

Cuprinşi de dor,uita-vom că suntem doar călători,

Eu simplu muritor,tu stea aprinsă-n infinit...

 

VÂNTUL

 

Bate vântu-n deal la vie,

Frunzele se plimbă în jur,

Joacă-n dans funest o mie,

Ca naiade mă împresur.

 

Pe colinele brumate

Vânt pribeag le-adăposteşte ,

Printre florile-nramate,

Gândul doar le încălzeşte.

Şi pe coama lor cu frunză

Rătăcită-n dalb veştmânt

Ceru-ntinde plumbu-n pânză,

Faţa întoarce spre pământ,

 

Să sloboadă-n adiere

Lacrimi reci şi întristare,

Ochiul cată-o mângâiere,

Vantulu-i cere candoare.

 

Ce miresme să mai fie,

Ce cântări în vârf de brad?!...

Zace-n drum o ciocârlie

Şi-i descânt-un gând pribeag.

 

-Vântule,ce-ades vuiesti,

Freamăt de-ai , mă-nveseleste,

Frunze blând să împătureşti

Lângă gându-mi ce goneşte!

 

Du-te, vântule,în pustie,

De culege raze-n traistă,

Cerne-le în veselie,

Lasă-mi toamna cât mai castă!

 

IUBITA MEA, MĂ TOT GÂNDESC LA TINE!

 

Iubita mea,ne pregătim de dalbă iarnă

Şi ochiul tău înceţoşat tare se-aprinde,

Lasă-mă să îţi sărut stropii de sub geană

Şi, hai, să ne-afundăm prin frunzele goninde!

 

Tu nu mai ştii cum ochii mei pe-alei te cheamă,

Nu-ţi aminteşti de frunzele împăturite-n sân?

Întoarce-te când cerbii fug iarăşi de teamă

Şi-n bocet verde,-mbracă-mă-n miros de fân!

 

Bat vânturile rătăcite dinspre munte,

Pe-aripile lui mai visătoare mi te dai,

Iubita mea,doar tu-mi păstrezi dorul fierbinte,

Cu tine visez trecutele iubiri de mai.

 

Cu tine mai senină păşesc trecătoarea

În mângâieri de ruginiu şi-n amurg ploios,

Miroase a nuci şi a gutui cărarea,

Parfumu-ţi din trena roşă mă-mbată duios.

 

De mâna suntem noi când timpul se roteşte

Şi ninge,ninge tăcut cu gânduri în mine,

Mai spune-mi că-n tine curcubeul trăieşte,

Iubita mea, Toamnă, mă tot gândesc la tine !

 

INVOCAŢIE DE TOAMNĂ

 

Toamnă dragă,şterge-mi colbul

strâns în vară-ntr-al meu gând,

fă-l să zboare pe tot globul

să-mi ducă dorul plângând!

 

Să-l îngân în noaptea scurtă

în crâmpeie de colind,

bucium şi viori îl cântă

dealuri multe ocolind.

 

Strânge-mi florile-ofilite

ce-n miresme m-au vrăjit

şi,de poţi,adu-mi aminte

câte nopţi am irosit,

 

câte şoapte neştiute,

câte lacrimi pe cărări,

câte gânduri obosite

într-o vară de visări!

 

Dă-mi sărutul tău în ploaie,

dă-mi al vântului suspin,

să-mi revărs cântu-n şiroaie,

să fiu iar pasărea spin !

 

Dă-mi din toga ta rubinul,

cu el dorul să-l aprind,

Toamnă , ăsta mi-e destinul

clipelor ce trec gonind !

 

GLOSA

-Tu,cerule,mi te-ai deschis cu soare,
Cărări de curcubeu timid mi-ai presărat,
Plăpând ştiam că sunt ca iarba ce răsare,
M-am strecurat prin spini cu mersul avântat.

Ca pasărea ce-şi duce trilu-n infinit,
Eu aripi mi-am pus să zbor în zarea mare,
Furtunile iscate nicicând nu m-au gonit,
-Tu,cerule,mi te-ai deschis cu soare.

Şi stăvilare-am zidit în verile cu ploi
Şuvoaie de s-au răsfrânt di-naltul supărat,
Când paşii m-au durut pe frunza de trifoi ,
Cărări de curcubeu timid mi-am presarat.

Şi paşii mi i-am născut printre copacii goi ,
Iubind,sperând am cucerit câte-o cărare,
M-am ridicat şi-n toamnă printre ploi,
Plăpând ştiam că sunt ca iarba ce răsare.

Ca o albină căutam nectarul dorit
Din seva trandafirului arom-am gustat,
Amarul din cucută cu vis l-am îndulcit,
M-am strecurat prin spini cu mersul avântat.

M-am strecurat prin spini cu mersul avântat,
Plăpând ştiam că sunt ca iarba ce răsare,
Cărări de curcubeu timid mi-ai presărat,
-Tu,cerule,mi te-ai deschis cu soare.