Poezii de Ioan Vasiu

Iubirea mamei tăiată-n felii

 o clipă doar de am mai fi copii

sărutul mamei să-l simţim pe frunte

amurgul ce se-ascunde-n deal la vii

să-l alungăm şi el să nu ne-asculte

să ne jucăm pe câmpuri alergând

să prindem vântu-n palmele-amândouă

şi să cădem în cântec până când

de după nori răsare luna nouă

cocorii care se întorc în sat

să îi ademenim cu o privire

să ni se pară că pământu-arat

sub talpa noastră-ncearcă să respire

o clipă doar de am mai fi copii

să ne-velim în vise de mătasă

iubirea mamei tăiată-n felii

să ne-o-mpărţim frăţeşte stând la masă...

            Clipă de clipă

Alung noaptea furişată sub pleoape.

Mama-ş plânge păcatele-n noi.

Simt braţul tatii tot mai aproape,

ca pe un flaut, ca pe-un altoi.

E linişte în casă şi ascult

cum curge răsăritul pe tavan

şi cum alunecă tata-n tumult

încet, clipă de clipă, an de an...

Se frânge zborul păsării-n copii

şi toamna-şi toarce ploile-n castani,

iar mama-şi spală faţa-n bruma nopţii,

frumoasă, ca la optsprezece ani...

            Dor de copilărie

Prin casă curg părerile de rău

Şi păsări oarbe frâng tăcerea-n două.

Când, mamă, voi mai plânge-n ochiul tău,

Strivind un colţ amar de lume nouă ?...

Un liliac îmi înfloreşte-n braţ

Şi-n urma mea polenul se destramă,

Când oare, voi mai bea cu-atât nesaţ

Din cupa sărutării tale, mamă ?...

          Scrisoare II

Ca literele-ngemănate într-o carte

ne-aduni, iubită mamă, la un loc-

Oare de ce i-e dat copilului să poarte

iubirea mamei ca pe un noroc ?...

Vai, roua dimineţilor augure

sărută ochii gingaşelor flori-

Oare de ce i-e dat copilului să-ndure

fiorul despărţirii uneori ?...

Mereu revin la casa părintească

şi-mi amintesc de pruncul care-am fost-

Oare de ce i-e dat copilului să-şi facă

din vorba mamei trainic adăpost ?...

          Scrisoare

Nu ţi-am mai scris de multă vreme, mamă,

Sunt tot aşa de tânăr cum mă ştii.

Simt uneori cum visul se destramă

în cuibul dimineţilor târzii.

Pădurile s-au pregătit de nuntă

şi-mi îndulceşte-odihna umbra lor.

Parcă te văd şi-acum, aşa căruntă,

ştergând din ochii mei întâiul nor.

Vântul pribeag îmi bate în fereastră

şi-mi spune că-i atâta de târziu

în fructul ce se coace-n urma noastră

şi-n satele ce încă mă mai ştiu.

Sălbatec curge anotimpu-n casă

şi greierii-s făloşi că sunt săraci.

Parcă te văd şi-acum, aşa frumoasă,

îngenunchind prin holdele de maci...