Poezii de Ioana Haitchi

11. Rugăciunea florii de sub lavă

O să am pentru o vreme toate petalele deschise
Şi-o să mă scald în soarele de primăvară,
Fără să-mi fie teamă de coasele încinse,
Ce ar putea peste culme să-mi răsară.
O să am pentru o vreme petalele albe şi umede,
Precum miresele în faţa altarului de ghindă,
Fără să-mi pese de norii ce-ar putea să mă-ntunece
Şi în tristeţea lor să mă cuprindă.

Apoi, o să-mi aşez petalele într-o tulpină
Precum rugăciunea florii tinere de sub lavă,
Ce peste pleoapa zilei curate ce-o să vină
O să-nfloreasă, topind orice otravă.


12. Contur cu pietre de moară

Se spune că pietrele de moară apasă
pe lacrima din râu
şi c-o roteşte până devine spin cu rază-săgeată.
Şi-i tot mai înceată
când unduirea se-nţepeneşte
în peştii brodaţi pe maluri-ferestre,
n-aude nici cununa tălpilor muşcate
de dragul, dragelor uitate,
pe prag de susur înnodate.
Şi sfâşia conturul cu pietrele de moară,
scrâşnite-n dinţii seminţelor-vioară,
când boabe erau în sfârcurile nopţilor de vară.


13. Cuibul

Uite, chiar şi norii s-au aşezat în ciocurile berzelor
să-şi anunţe venirea cu o ploaie de ciocârlii.
Şi stelele s-au ascuns în stele,
de frică să nu-şi facă mărgele
zahărul în colivii.
Apusurile mi s-au îmbrăcat în mătase
aşternută dinainte uşor peste case.
Rădăcinile viilor dau mugurii zilei de mâine,
iar din sămânţa pământului se va naşte o altă pâine
şi o altă prescură atunci când ruga mi se îndură.
Şi lumea e mereu într-un spin cu rază-săgeată,
De dor se umple  când e tot mai înceată
Şi-i aşezată  în cuiburile berzelor, se spune.
O poartă nou născută dintr-o lume în altă lume.


14. Roua

Roua e povestea rotundă a ploii,
îmbrăţişează pământul cu ultimele şoapte.
Din condensul apei îşi goleşte norii
zdrobiţi astă-noapte.
N-am apucat a povesti
cu esenţa ei transparentă şi creatoare,
dar în ciocurile vulturilor, încă sunt vii
stelele căzătoare.


15. Ferestre-mirese

Fereastra mea cu dimineţi alese
Şi-a pus vitraliul peste zorii mei,
Suntem precum două mirese
În aşteptarea unor zmei.
Ne-am încleiat la margini între epigrame,
Ne-am lustruit pătratele în cerc deschis,
Ca să putem aşterne fin pe rame,
Albastrul Voroneţului promis.
Ne-am pregătit ca să le fim ferestre,
Mânerele ne sunt cercei,
Ne potrivim privirea ca o zestre
Ce ne deschide uşile spre ei.


16. Seară de gală

Ai văzut cum îşi aruncă toamna frunzele până-n primăvară?
Trec prin cuptorul soarelui şi se transformă în valuri
Împreună cu roua se înfăşoară în zăpadă
Să ţină de cald pământului  în cununa de lauri.

Ai citit în seva ei desprinderea din rădăcina cu paşi
Ai văzut apele cum se-aşază la mese rotunde
Când zilele te roagă să le laşi
O oră în plus pentru ruga din frunze ?

Ai văzut cum greierul răsfoieşte prin iarbă
O nouă partitură pentru concertul de seară ?
Fluturii au aripi fosforescente şi  desenează
Locurile din lojele de gală.


17. Praf de scorţişoară

A fost o vreme când te-am aşteptat prin gări,
Cu praf de scorţişoară-am dat pe şine,
Te căutam prin mirodenii în cămări,
Să-mbrăţişez mirosul tău, străine.

A fost o vreme când îţi sărutam cuvântul
Cu tot cu buza ce-mi năştea pe buze
Un alt cuvânt peste  tăcerea  din adâncul
Îmbrăţişării dintre două scuze.

Dacă ar fi să-ţi fie privirea din priviri,
Să nu mă-ntrebi, de ce aeroportul s-a mutat în gară,
De ce mi-e ceasu-n urmă cu o zi
Şi nici de ce  pe şine îţi plânge-a scorţişoară.



18. Expert în seducţie

Nu e niciun nor să-ţi plângă albul.
Hidrogenul era pe mâna alchimiştilor
Cu oxigenul din lacrima unei Sahare.
Darling, s-ar părea că suntem două icoane.


19. Nostalgie

Cred că lemnul nu se lasă ars,
De nu-i citeşte fiecare vreasc.
Memoria din degetele răsfoite
Filă cu filă în tăcere,
În paginile ce au fost odată cercuri,
Dovada unor zile plictisite,
Dezmiardă visul între sfere.


20. Să-ţi răspundă o secundă

De fiecare dată am avut o zi în plus pentru tine
doar de dragul poveştilor fără noimă în care
ne băteam joc de filozofiile fără dinţi,
calendare spulberate, mofturi şi epoleţi în vitrine
în îmbrăţişarea unei iluzii hoinare
ce bătea înc-o oră în ceasul cu zimţi.

De fiecare dată mi-am colorat mările pentru tine
doar de dragul unor pontoane modeste  în care
să ne aruncăm ancorele în tăcere,
Ce risipă această zi pentru anul ce vine,
dar în toată nebunia asta prea clară
ţi-am furat o secundă, ce la nesfârşit mi-o vei cere.