Poezii de Ion Potop

STROMBOLI

 

Fumegarea vârfului, sub cer impunătoare,

Pune curiozitatea iscoditoare în valoare.

Din vârful cu pricina să vizualizez,

Conurile vulcanice cu geneze verzi.

Impulsul năbădăios spre vârf de-a urca,

Deschide voinţa iminentă de-a pleca.

Spre vârf singur de-a mă aventura.

Rând pe rând, pe alţii în urmă ai lăsa.

 

Peripeţia urcuşului pieptiş ca greutate,

Scoate-n cale, multe obstacole variate,

Ca mersul în patru labe cu poticniri,

Şi repetate alunecări cu rostogoliri.

 

Urcând pe cursuri de ape între stânci,

Agăţându-mă de rădăcini şi crăpături pe brânci,

Depăşind alţi turişti rând pe rând,

Şi scocurile unor cascade bolborosind.

 

Am rămas surprins plăcut,

Când am întâlnit pe cineva cunoscut.

L-am salutat şi întrebat dacă m-a recunoscut.

Ştiind că risc, mergând către necunoscut.

 

Un cutremur cu bubuituri pe versantul opus,

A trezit din somn muntele, vulcanului supus.

Din gură de crater; lavă, cinerite şi pară ieşeau,

Lapili şi bombe din nor de cenuşă cădeau,

Şi pe turiştii aventuroşi din cale îi întorceau.

 

MUSTĂCIOARĂ IRONICĂ

 

Când soarta ne-a dat întâlnire la început,

Neputinţele nu cereau ajutor de priceput.

În zâmbetul spontan cu sex-appeal de plăcere,

Aveam atracţia promptă, reciprocă şi ce se cere.

 

Când mustăcioara ironică ne creşte,

Gelozia ce musteşte pe faţă se iveşte.

Deşi de lângă ea, nu-s dus,

Eu pentru ea, am cam apus.

 

Gelozia, fruct uman,

Creşte insidios an de an.

Rămasă în suspans-n van,

Până se estompează-n ani.

 

Iubirea „bibelou de porţelan”

A supravieţuit, în casă an de an.

„Păzită de ea şi el, cu nervi de oţel”

De ispite ivite şi privite în treacăt niţel.

 

Acum ne trăim neputinţele-n destin,

Ca două jucării stricate în declin.

După tuse sacadate, sparte, ne zâmbim,

Semn că şi la vârste înaintate ne iubim.

 

STRÂNSOARE PE VIAŢĂ

 

Bucuros c-a primit dota,

Pân-la cer urcară nota.

În cântecul cu foc din nai,

Lângă holda verde cu mălai.

 

Locul neted pân-la mal,

În lungul coastei unui deal,

Cu-n mic izvor şi râuleţ,

S-a nimerit ginerelui isteţ.

 

Ce iubeşte o Cosânzeană pură

Cu dinţii albi, lucind-n gură,

Gropiţe brune, îmbujorate,

Codiţe negre date pe spate.

 

Vocea-i cânt de ciocârlie,

Jocul săltăreţ cu veselie,

Cu zestre frumoasă-n casă,

Găzdoaie sprintenă, servind la masă.

 

La nuntă în rochie de mireasă,

Strălucea cu zâmbet de crăiasă.

Mirele voinic şi cu mustaţă,

A strâns-o de mijloc, pe viaţă.

 

FĂRĂ SPOVEDANIE

 

Durata-nscrisă-n noi odată,

Pe frunte-i pecetluită toată.

Noi în oglindă s-o vedem,

Ne-am strădui ca s-o fentăm.

 

Ajunşi la o ceremonie de înmormântare,

Apărută într-un context oarecare,

La toţi în gând ne dă târcoale,

Vrând să ne spună la fiecare.

 

Că firul subţire al vieţii,

S-a rupt, înaintea bătrâneţii,

Iar dricului din dreptul nostru,

Nu-i înţelegem pe deplin rostul.

 

Acea frângere din inimă pe frunte,

E-n jalea răposatei ce se ia aminte,

C-a fost secerată fără împărtăşire,

Nefăcând Lui, ultima mărturisire.

 

SUB MASCA ARTEI

 

În faţa primăverii tinereţii,

Iată-mă cu gândul ispitit,

Să aleg în pragul dimineţii,

Ştirea plăcută, ce tocmai a sosit.

 

Curs de cultură la distanţă,

Fără prezenţă şi prestanţă.

Ce se aşterne de pe-acum,

Pe-al meu ispititor şi amăgitor drum.

 

Prin modelingul ce destinde,

Avântu-mi surd care descinde,

Spre depărtare lungu-mi zbor,

În braţele transpirate ale tuturor, ce mă vor.

 

În golul gândirii, vei recunoaşte,

Însingurat, uimit, vei cunoaşte,

A mea tristeţe ascunsă, rătăcitoare,

Ce-ţi va deveni şi ţie mângâietoare.

 

Sub masca şi fardul absurdei arte,

Deasupra destinelor şi îmbierilor deşarte,

Bem vinul trupurilor noastre frânte,

Ofrande osândite, gliilor flămânde.

 

CANDIDATURĂ SUB PUHOAIE

 

Peste liniştea din împrejurimi,

Aruncăm priviri spre înălţimi.

Echilibrul venit din infinit,

Vremelnic este de neclintit.

 

Terra, în soare se oglindeşte

Ca o perlă albastră, elegantă, se roteşte.

Cu polii axei înclinaţi în balans,

Sub al anacondelor subcrustal dans.

 

Privită prin inel de magnetosferă,

Frontul de şoc al vântului solar din sferă,

Năvăleşte cu particule protonice, în mari concentraţii,

Şi jerbe ionice, în erupţii solare de radiaţii.

 

Pătrund în atmosferă, cu mare energie,

Ca săgeţi „x”, gama ultraviolete cu vitejie,

Scuturându-se prin fulgere, tunete-n vijelie.

În intermitente potopuri de ploi cu puhoaie şi urgie.

 

Singura pătură capabilă, jumătate să absoarbă,

Viitura prăvălită din munte pe panta oarbă,

Este minunata pădure a biosferei vegetale.

Care potoleşte, opreşte şi dirijează apa spre izvoare.

 

Tu, premier al castei conducătoare,

Ce-a ras pădurea fără remuşcare,

Martor al inundaţiilor din ţinuturile natale,

Candidezi la prezidenţiale sub dezastre şi puhoaie!?

 

 

DORINŢĂ ARZĂTOARE

 

Mi-aş dori o zi dintre acelea,

Când timpul ce trecea, nu cerea,

Să-mi dau din a mea putere,

Care împuţinându-se nu piere.

 

Să mă regăsesc din nou pe mine,

În clipe intense de iubire,

Să mă simt încă odată bine,

Reamintindu-ţi totul despre mine.

 

Trecându-te vadul în spinare,

Nerăbdător spre ştiuta cărare,

Emoţia simţită în strânsoare.

Se reflectă în apa unduitoare.

 

De-o intensitate aşa de mare,

Depăşind frica unei băi spontane,

Alunecând pietrele sub picioare,

Am făcut o baie surprinzătoare!

 

 

De m-aş întâlni acum cu ea,

Sunt sigur c-ar accepta,

S-o trec valea în spinare,

Întru potolirea dorinţei arzătoare.

 

 

AVERTIZAREA

 

De mine, cineva de vă întreabă,

Unei cozi de topor ca iscoadă,

Să-i răspundeţi scurt şi bine,

Că n-aveţi afaceri cu mine.

 

Răul invidiei spre mine,

E dirijat prin destine,

Să se manifeste ispititor cu pâră,

În schilodirea binelui prin ură.

Fisura răului e-n individualism

Cu mândria ivită din voluntarism

De-a ceda ispitei, de-a blama,

Prin invidia morbidă de-a condamna.

 

Binele din mine vă spune,

Ca făptura să nu se dezbine.

Simţirea să curgă spre sine,

Ca totul să fie spre bine.

 

AI CARTE- AI PARTE

 

După carte, lumea se desparte,

Având carte, poţi vedea departe.

Dintre cei cu carte, ajung conducători,

Ceilalţi, cu mici excepţii devin muncitori.

 

Capul citit devine uşor,

Ideile ivite, din el zbor,

Ceilalţi, au capul aşa de greu,

Rămânând ca bolovanii în râu mereu.

 

La examene, capul citit e iscusit,

Cel greu la gândit, rămâne poticnit.

La angajare, cel cu carte este bine plătit,

Celălalt e mai prost plătit dar şi trudit.

 

Şmecherul necitit, rămâne cam uimit.

Trebuind să ia un post, prost plătit,

Lefterul, nemulţumit de-a sa postură,

Îşi îneacă oful în băutură, înjurătură.

 

 

Toţi văzându-i capul greu de băutură,

Îl ocolesc, şi-l lasă singur în bătătură.

Doar mirosul alcoolic ce-a duhnit,

Atrage un câine maidanez pripăşit.

 

 

MICA ENERGIE VIE

 

Durata scrisă-n fir, odată,

Pe frunte-i pecetluită ca dată.

Când să fie... ne-nfioară,

Respiră întrerupt, subit să moară.

 

Trup pierdut, personalitate spartă,

Cu spaima-n vorbă neînchegată,

Cu pupila goală dilatată,

Şi capul căzut-n barbă, roată.

 

SUFLET, mică energie vie,

Plecat parcă-n pribegie.

Singur care totuşi ştie,

Drumul Luminii din vecie.

 

Energie unică, ce nu arde,

Se scutură de regrete tandre,

De priviri insistente precipitate,

De emoţii repetate fulgurante.

 

 

Străbate norul cumulonimbus învolburat,

În troposferă, cu fulgere şi tunete înţesat,

De preaplinul energetic al vieţii descărcat,

Se văzu sus, deasupra troposferei alb imaculat.

 

Energia unică, descărcată, uşurată,

Pătrunde-n stratosfera ozonată.

Privind în urmă încă odată,

C-a pulsat într-o viaţă deşartă.

 

Razele „x” şi gama de mare energie,

Absorbite de azot, eliberează ioni în vijelie,

Strecurate-n nori prin fulgere ca energie,

Iar spre sol, cu trăsnete şi tunete în urgie.

 

Radiaţiile ultraviolete şi de mare energie,

Absorbite în majoritate de ozon cu precauţie,

Aduce sărutul de bronz, pielii cu frenezie,

Iar ionii, reflectă undele radio cu veselie.

 

 

În mezosferă, temperatura tot scăzând,

Mica energie vie, înainte survolând,

Tremură şi se cutremură încă odată,

Să rămână curată, nepătată.

 

Priveşte apusul şi răsăritul de soare,

Cum din zbaterea crestelor de valuri,

Miriade de particule, minuscule uşoare,

Plutesc ca pulberi de sare din mare.

 

Şi crepuscule violacee, ale Perlei albastre

În falduri de aurore, peste plaiurile noastre.

Conuri ţuguiate, pistruiate cu pară şi foc

În şiragurile de insule, din „cercul de foc”.

 

În ionosferă temperatura creşte, creşte,

Ca pârjol infernal ce topeşte,

Toată grandomania ce se premăreşte.

Ura, lăcomia, invidia, ce-i rău omeneşte.

 

 

Trece prin centurile energetice inelare,

Cadou Perlei albastre, de la erupţiile solare,

Cu jerbe de foc, ionice ca radiaţie,

A protonilor de mare concentraţie.

 

Terra cu inel de magnetosferă,

Semnează magnetic, cu miez de fier, din sferă,

La front de şoc, cu vânt solar,

Exteriorul magnetopauzei, la hotar.

 

Una dintre nenumăratele bariere,

Fost-a magnetismul exerior al Terrei,

Pe care licărul în urmă îl vede cum piere,

Înaintând cu încredere printre stele.

 

Către casa Luminii Adevărate,

Lumină din Lumină făcând parte,

Stăpână peste întreaga Împărăţie,

Mica şi marea energie vie, în vecie.

 

Dedicată :

Domnului George Sârbu, dr. în filologie,

Întru scântiere în vecie,

Pentru măiestria din postfaţă,

În curgerea îndemnurilor din prefaţă.