duminică


somnul forţat al luciferianismului

naşte îndumnezeire

din

cele mai triste şoapte ale timpului

în insomnia aminului uitat

 

lupta rechemată

din straturile sinelui secat

vibrează răscumpărarea unică şi reală

 

TACI!

 

ocultarea non-accederii

târşâie, în văzul măruntelor minţi,

ambele tabere

pe strada pe care, niciodată,

nu vei găsi vreo cruce pe care să ne

răstignim orgoliul statutului de fii

creaţi în van

supuşi trepidărilor bisericoase

ne rostogolim buimaci şi pustii

la picioarele mereu primitoare

ale unicului nimic

îndrăgostit fertil

de sufletul ce ucide suflet în suflet

 

 

luni

 

 

sufletul călugărului este laşul

defunctului dibace

eticheta celui care s-a dus fără

urmă

ca să nu apară

în cămaşă înnegrită

în locul aceluiaşi mereu

dezbrăcat până la jumătate

de străbuni

de glodul ciudatelor forme

ale coşcovitei moşteniri perpetue

 

 

marţi

 

 

credinţa este boala putredă a inimii

– înroşire prematură a omului –

care

trebuie să ajungă

– fără tratament –

la stadiul de emisie energetică

– distorsionată –

 

credinţa e vina frica teribilă critica minţii

cocoţate pe râurile de sânge

mort

ajuns într-un stadiu avansat de viaţă

– fără corupere/ contaminare –

credinţa e melancolia galbenă a celui

care

– cândva –

sorbea starea pură a sinelui dublat de

sine

 

 

miercuri

 

amanţii crucii ridică gândul

şi spintecă

principiul morţii

 

nu, nu au murit;

se năruie rezonând cu prohodul

renunţării la cele 48 de zile

mute şi hâde

în care, trosnind din cap,

îşi pierd virginitatea somnului

cuprinşi de biete fierberi blânde

 

... tentaţia abandonării

expansiunea tatonării

transpiraţia lipicioasă şi albă

a lumânării

 

librăria sufletului

moare dispreţuind

ecoul supunerii prin muşchi

 

umerii Bibliei susţin oricând

rugăciunea în colţuri

icoana – simbol al nevoii de a fi

a şti

a trăi

a simţi

iluzia cea mai la îndemână a

bisericilor – cioturi