Poezii de IORDACHE NONI-EMIL

umiditate

acum că am preluat

supravegherea apei

îmi întind flăcări

pe mâini şi pe picioare

la ţărm se află un bun

înotător

rămas fără gură

ca un butoi potolit de

vinuri

bătute cu ciocanul

el se cuibăreşte virgin

la picioarele

unor sprâncene pe care

salcia

le-atârnă pentru umbră

el mi-a văzut căderea

pieptănată de

severul totuşi

– nu a intervenit

încet

în

cet

î

n

c

eeeeeeeeeeeeeeeeee

t

apa a ajuns

să-i lege picioarele

eu m-am dezlegat de ţărm

căci râul meu s-a

furişat în luntrea trasă la mal

vae victis

trebuie să fiu teribil de departe de mine

să-mi pot desluşi sufletul

mintea

inima

şi ochii

bănuiesc că sunt destul de galben să pot

şterge

din mintea mea

acel ceva care este nul fără mine şi care

vine

precum o zi de vineri

aleargă

precum un week-end

se târăşte

precum o umbră

să se cuibărească pe sprâncenele destul

de tari ale destinului meu

n-am mai fugit să-mi crească barba

să-mi ucid goliciunea

momentelor în care singur de mine

să prind

în prima

zi de luni

a fiecărui

an

versuri cu buzele muşcate şi care stau

în mâini

în mâinile-ncălzite pe furiş ale

prietenilor mei

mă tot aşez peste mine

să formez şi al doilea triunghi cu care

să mă lăţesc şi să mă simt

crescut într-o sinteză ca o flamură albă

love letters

nebunia

e fecioara anilor fără miros

tusea

teoriei excepţiilor notabile

din DA, EXISTĂ!

nebunia

este postura mişcărilor roz

respiraţia urâtă

a falimentului uman

dăruirea

leziunilor cutanate, seci

bisturiului care

taie întrebări anterioare

neîncasate

minciuna

se învârte în jurul realităţii

se zbenguie

în magia neîncepută de umbre

în naufragiul neverosimilului

minciuna

e căutătorul alternativei ce se

lasă în voia sorţii

secundul infidel al principiului

care îşi visează oprirea

pe ţărmul furat de lungul

drum spre frământata regăsire