Poezii de Irina Lazar

41

Din când în când are loc o resetare
o rejuvenare a creierului
mă îndrept spre 41, pe o autostradă fără sens
ce folos că-mi știi numele, aproximativ același,

în fiecare zi mă aud strigată altfel
pe diverse canale subterane
mici scântei se deversează în cutia toracică,

zac într-o neadormire, aștept să aud
zgomotul pământului.

Anafora

Fii bun și împarte cu noi cozonacul și vinul
am gustat, mi-a plăcut și am amețit
am gustat, mi-a plăcut și am amețit,

bunătatea mi-a cuprinsul tălpile ca o mângâiere
de la acea înălțime,
am gustat un soi de anafură de prânz
în schimb,
am fost rea.





Celui care…
celui care m-a înșelat
celui care m-a disprețuit
celui care mă iubește și nu știu
celui care aprinde lumina seara
celui ce i-aș aprinde și eu amintirile
visele și trezirile
celui de acum, celui de mai târziu
celui cu care voi rămâne în pustiu
celui de care mi-e teamă, celui care se teme de mine
tuturor v-aș scrie unul și același rând
unul și același cuvânt, dacă l-aș ști
mereu însă îmi scapă,
cuvântul minune,
zace pierdut
e-o genune
ceea ce dau nu poate fi primit,
ceea ce iau va fi însutit
tocmai pentru că sunt mută,
pentru că nimeni de fapt nu ascultă.


Narcise galbene

E important să nu vezi lumea dintr-un singur sens

ea se împarte în multe fibre, dimensiuni
direcții
mă reped asupra ta ca asupra unei prăzi
pe care nu o voi avea niciodată
iubesc acele minute pe care nu le voi avea
acele membre încolăcite, acele vorbe în dimineața prea rece
în care vrei să mă ții de mână, incoerent
în timp ce narcisele galbene
taie aerul cu prea multa lor culoare
sunt bolnavă,
mă îndrept spre o stare nedefinită,
spre un lucru
pe care nu-l pot anticipa
sunt ca o apă neliniștită.





Poem toxic
În blocul în care
miroase a canal, iar gândacii foșgăie
în cojile de cartof
eu îmi prăjesc carnea
îmi ascut unghiile
le vopsesc cu roșu
afară căldura cotrobăie în trecători
îi face una cu asfaltul
îmi tot răsună în minte
vechiul cântec al copilăriei
ora unu a sosit
omul negru n-a venit.

limite
în fiecare zi
hainele mirosind a tutun adus în valuri
o cameră goală, fără ecou
mai multe voci, o singură umbră plutind peste toate
copilul neajutorat plângând mereu într-un colț
își cere drepturile asupra ta la fel cum și mama
cu privire senină și așteptări tembele
ți-a îngrijit acneea în copilărie, sădind în tine,
tot felul de bestii
femei, castrări iminente
peste toate un glas dulce și un pahar de bere
în liniștea ce doare ca un dinte spart.







Vogue
Azi sunt în vogă
o să vorbesc despre îngerii grași care se scălâmbăie
în carnea mea

despre linii care se întind zilnic pe pereți
despre mame psihotice
iubiți toxici
bărbați însurați și femei infertile
azi sunt în vogă
în orașul ăsta
viața îmi trece dincolo de catastrofele nucleare
de saloanele de nebuni
de fericirea nesigură a fiecărui pas
(un om strigă în fiecare noapte în rahova, îl aud de la fereastră
la fel cum aud pescărușii)

ca o mimoză spânzurată de grindă discut cu tine
o rupere anapoda a ceea ce aș fi putut fi
(nu încerca să mă controlezi)
printre cotoare de măr și scaune electrice
femei abandonate
își depozitează zestrea
în orașul ăsta
mă aprind în fiecare seară, mă consum, mă sting dimineața
ca o țigară.

A
Litera A pe un perete scorojit
se adâncea tot mai mult

nimic nu e ușor
peste tot găsesc mesaje
oare mi-ai scris azi
sau este doar începutul
unui alfabet
pe care l-am uitat?





Poem scurt
Ce să fac cu mâinile
să mi le apropii de gâtul tău
să te strâng?
M-am săturat de conformismul
care suge măduva din oase
fericiți cei care cad
Au fost odată
Seri în care nu existam
seri în care eram
seri în care sângele țâșnea din mine
ca dintr-un buchet de garoafe ultraviolete.





Ultima scrisoare

au fost vremuri când mă rupeai în două fără regrete,
când petreceam în întunericul deplin ,
când mă agățam de tine, nu te duce, nu te duce,
cu mândrie te serveam cu sucuri și limonadă
în casa de la stradă sau peste drum beam bere,
din același pahar. Am băut șampanie din pahare de plastic
la tine pe balcon, un sfânt pe furate
plimbări pe-un câmp cu pelin
eu cea de atunci, eu cea de acum,
între mine și tine doar ceasuri rupte și iureș,
am plecat
fluturându-mi bucata de fustă și
sânul filmat dintr-un unghi nelumesc,
am plecat doar cu lacrimi cu sufletu-n gene,
nu mai pot acum să-ți șoptesc mai nimic și
tot eu revin la cea de-altădată,
trecută e vremea, acum stai în cămări bleumarin,
cu grimase amare
tu cel de atunci același cu cel de acum.



Pe drumul

Pe drumul cu salamandre
trec visele noastre
trec norii noştri
fiecare cu altă stemă
din sternul ceresc
din pământul vechi
de când lumea

Degeaba ţi-e foame
degeaba mi-e foame
nimic nu ne satură
doar focul sătul ne arde pe rând
şi nu râde nimeni
şi nu plânge nimeni.

Plata
El nu se putea ține pe picioare
dar era tatăl meu
mai târziu, el nu se putea ține pe picioare
dar era iubitul meu
la un moment dat, ea
nu se mai putea ține pe picioare
dar eram eu
cu toții căutam adevărul
într-o lumea asta

s-au băgat banii, a strigat cineva
și am lăsat această poezie
în plata domnului.




Material girl

Vreau să știi că viermii care vor mânca din trupul tău
mi se par cei mai frumoși
și asta pentru că iubesc trupul tău
așa cum mă iubesc pe mine
nu știu ce e sufletul, nu știu ce e gândul
dar trupul, o, da, știu ce înseamnă
singura dovadă că exiști
până la urmă eu asta recunosc
sunt o ființă din carne și oase
cu nimic rezistentă, vreau să știi
că ți-aș linge rănile
într-un loc de nedescris

acolo nimic nu ne va tulbura
nici măcar durerea.