Dar, în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi nimicită niciodată şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii şi ea însăşi va dăinui veşnic. - Daniel 2,44
 
Pe geam vedeam covorul de frunze colorate, galbene, rozalii, roșii, portocalii,...din care frunză sunt? din care frunză să fiu?...
Simțuri dezmorțite se plecau peste trandafiri cu spinii îmblânziți de frison și ca un mesaj către viitor, ca o fandare pe luminozitatea ghimpată, au descins în visul care trăia. În sufletul cu boabe încolțite libertatea interioară separă iubirea de restul lumii.Pe spațiul fracturat de realitate iluziile sătule măcinau... Meditam la POST, mâine începe Postul Nașterii Mântuitorului, când am auzit despre atentatele teroriste de la Paris.Și pe scaunul capitonat din fața mea am văzut un deșert de nori peste ruine de munți.Un gând neîmplinit pe străzile de cer udate cu sare și piper aproape mi-a pierdut busola. Între credincioși și dreptcredincioși ca un observator voluntar rătăceam încrederea.Sinecură pentru fluturi.Replică trezind fluturi în flăcări.
Secunde insistente fix în minutul național agonic strângeau destinul viu.Preaînaltul în prenatal.
Între nevăzutul care exista și inexistentul care se vedea, emoțiile își aminteau marca celor care din timpul anului au lipsit în Post și brandul celor care încă erau în Post.
Și ca o cură cu tine, ce umbre în zdrențe? Ce adună îngerii între restricții și veghe?
Și dacă seamăn pentru un an, și dacă plantez pentru zece ani, și dacă instruiesc pentru o sută de ani, și dacă însămânțez, ud, și plivesc, cine face să crească?
 
ps
străină de briza soarelui de focul mării străină însămi de mine
la pieptul tăcut printre pletele serii până la durere figuri feminine
poem cu miros de carne pe drumul lumii sunt o baladă pierdută
îndur spinarea sângelui pe scrumul foii albe din prezența neștiută
 
în fotoliul gol umbre de adieri fragmente din mine cea neprevăzută
factorii de adevăr în riscul întrebării din ecuația ideii autoscopic percepută
străină de briza soarelui de focul mării străină însămi de mine
la pieptul tăcut printre pletele serii până la durere figuri feminine
 
frunze de amurg pe pânza îngândurată de rănile din gânduri calvine
palme de vulturi țipete de ninsori supuse supunerii pelerine
ascultare dau sânului întrupat la limita legii cotă liminală fix în clipa înnăscută
între felul meritocratic și pasiunea sfâșietoare nestrăbătută
străină de briza soarelui de focul mării străină însămi de mine