Poezii de Papp Adriana

Dor de tine
 
 
Mi-e dor de îmbrățișarea ta,
De dragostea din tine,
Dar te-ai schimbat nu mai ești tu!
Mi-e tare dor de tine...
 
îmi amintesc cum la-nceput
Stăteai mereu cu mine,

Acum abia că mai zăresc,
Doar umbra după tine.
 
Aș vrea să simt iar ochii tăi
Cum mă privesc întruna,
Să simt iar mângâierea ta,
Ce nu mai e tot una.
 
Aveam aceleași gânduri mari
Iți amintești acuma?
Sau erau vorbe goale-n vânt
Si-a rămas doar minciună!
 
Aș vrea din nou să retrăiesc
Momentele trecute...
Să savurez secundele,
Cu tine petrecute.
 
Cândva-n, trecut, tu îmi spuneai,
Cum că scânteia-i cheia,
Iubirii ce o împărtășeam
Si nu era aievea!
 
Acea scânteie a apus
De mult prin false șoapte
Iubirea,vorbele de atunci,
Sunt amintiri deșarte.
 
Acum când nu mai am nimic
Te-am pierdut și pe tine,
Ingerul morții înaripat
Mă duce și pe mine...
 

Pictorul


Din umbră seara am zărit
Un șevalet și-o pânză
Și bustul omului cel drept,
Pictând poate o muză.

Își pregătește minuțios
Un șir de ustensile
Creația cu har divin
Cere răbdare,stăpânire.

El desenează in creion
Pe pânza albă ,mată,
Ideea, visul lui de om,
Acum e conturată.

Cu o paletă de culori,
Și pensule o mie,
Începe eboșa si fondul
Schița acum e vie.

Pictează lin fără cusur,
Mari opere de artă,
Iar prin dibaciul lui talent
Pictează viața-i toată.

Este-un artist necunoscut
Din fragedă pruncie,
Care prin operele lui
Va dăinui-n vecie.

Cerul albastru plin de stele
Îi poartă constelația
El dominând cu arta lui:
Natura,omul,viața!


Rămas bun


Clipele vieții se scurg, știu bine,
Mi-au crescut aripi, de-atâtea suspine
Corpul meu greu, devine ruine.
Deschid dau din aripi, încep să plutesc,
Trag aer proaspăt,angelic în piept.
Privesc cu regret în spatele meu:
O să-mi lipsești, odorul meu,
Poate și eu pentru tine mereu…
Mă macină gândul că nu voi mai fi,
Să-mi văd copiii crescând cu anii,
Să-i iau în brațe, să-i pot ocroti,
Să le sărut fruntea, să-i pot iubi,
Doamne, ce mult imi vor lipsi…
De acolo de sus, îi voi păzi.
Dragilor mei ce mi-ați dat viață,
Vă mulțumesc încă o dată.
Pentru povața și dragostea voastră,
Va pup cu drag pentru ultima dată.
Lumina sfântă coboară din cer,
Coruri de îngeri mă cheamă la ei.
Zăresc bunicii, cu drag mă așteaptă,
Si-o verișoară de mult plecata…
Nu mi-e nici frică, nu mi-e nici teamă,
Merg înainte, ai mei mă cheamă,
Imi deschid aripi de înger și eu
Lin îmi iau zborul spre Dumnezeu…


Primăvara mea

 
Peste case înzăpezite,
Soarele timid răsare
Curg din strasine agale
Lacrimi albe lin topite.
 
Păsărele ciripesc,
Povestind cu glas regesc
Cum că iarna troienita,
Se retrage cam grăbită.
 
Pomii pe scheletul or
Iau haina mugurilor,
Pregătind cu mare spor
Straiul verde-al frunzelor.
 
Ghiocei ies la lumină,
De sub albă pelerină,
Ne vestesc prin floarea lor,
Topirea zăpezilor.
 
Gâzele din nou roiesc
Ispitite-n mod firesc
De-un miros îmbătător
De nectarul florilor.
 
Animale amorțite,
Acum că sunt încălzite,
Se trezesc din hibernare,
Căutându-și de mâncare.
 
Oamenii sunt plini de viață,
Retrăiesc acea speranță
Când iubirea lor cea dulce
Primăvara o aduce.
 
Tot în jur a renăscut
Primăvară s-a făcut
Doar iubirea mea uitată
A rămas un cub de gheață.