Poezii de Iulia Pațiu

După ceasuri de drum

Nu cred că există viitor rătăcitor, însă eu m-am rătăcit printre scriitori.
Și într-o pauză stupidă în care valuri au lovit în mine ca într-un parapet,
printre suflete cu carne s-a strecurat un amestec...
De nostalgii idealiste și de alte necesități.
OFF! Situație stânjenitoare pentru un...năut lucid.
Mă uit în jur...privesc cum ochi oftează și îndoileli lucesc.Caraghioase.
Din creștet de mal se vede cum marea-i hibridă, perfidă și inutil înalță spuma.
Gîndurile mi se frâng...tresar...stupiditatea se prelungește ca un gumilast. Și iaca, sunt gata să fac pact cu incompetența să nu mai fie competentă.
Uite, orchestra pe valuri compătimește.
Și enervantă îmi spune că pentru a se naște un s c r i i t o r se înăspresc
și năpădesc dureri, încât chiar Dumnezeu rupe lichidul amniotic
iar apoi veghează să nu se piardă pana.

.

Poezia nu e un simplu gest.
E ca dragostea...
O boală.
Care vine când vrea.
Și din primul vers mă transfomă
cu tulnicul. Liber.
Și se ia
când florarul cade spre întinderi
în mugur precum iedul.
Ce să fac?
Ce trebuie să fac?
Preventiv...
Oricând scapă înțelegerii.
Acum
la limita stilistică, la limita lingvistică
evadez cu Enescu.
Beată de vinul muzicii.Adevărat.