Poezii de Malina Avram

1. echilibru fragil

iubirea mea,
de unde vin
dragostea trăiește într-o lume care nu vede
părul mi se agață de mama
ca un pod cu întindere ancestrală
unde stâlpii ancorați în jocuri
spun că nemurirea doare

îmi este teamă că am să uit nasturii descheiați
între două întrerupte bătăi de cord
și dacă nu mai știu să te aștept
la capătul drumurilor
e pentru că vechi salamandre
ne taie duminica în fâșii

nu te îngrijora
cresc ca un ritm într-un bolerou de Ravel
îți port timpul în cămașă, iubire,
înălțându-mă într-o inimă diferită
după ce a migrat prin ultima eclipsă

iată,
sunt o femeie în care cuvântul e o apă în vreme de secetă
sunt o mână îmblânzită de Dumnezeu
vreau să te ating în dimineața aceasta
când copacii devin tremurători în muguri
ca proaspăt ieșiți din cristelniță
vreau să mă porți ca pe un steag deasupra mărilor,
deasupra umbrelor, deasupra oglinzilor
să mă faci una cu tine
să fim mai fericiți decât cei nemuritori
pentru că primăvara aceasta, iubire,
aterizează fix pe sânii mei
iubindu-te



2. imn aproape complet într-o completă iubire

mi te închipui o liniște
dinadins răstignită în lumina mea
și mă arăt fără de tine deși nu lipsești niciodată
pentru că fericirea e acel zâmbet după ce nu te mai bucuri
acel surâs care te trece dintr-o viață în alta
ca o neînțeleasă și dulce licoare
prin care te oglindesti

mi te încep împădurită
fremătătoare și îngenunchiată
suspendată uneori
aproape, mai aproape
atât cât să mă pierd
mângâiind ușor căderea aceea numită zbor
iar felul în care te miști
mă fac să fiu
mai mult decât am fost
într-o nebunească îmbrățișare

azi, iată-mă îți întind timpul
acoperită de biserici
și știu că dacă trec prin tine
fâlfâitul acesta ușor
e cea dintâi veșnicie pa care o simt
și dacă îngân copilărește semințele
e pentru că iarba mea are ciucuri
care mă ispitesc să dansez
e pentru că luntrea mea
știe cutele lunii
și răspunde văzduhului cu clinchet de spice acvatice

totul îmi seamănă și se despică în mine

sunt bogată -
o lumină în altă lumină

ce liniște germinează de la capăt iar...



3. jumătate străină

puțin câte puțin mă îndrept mărturie
de unde vin
în rostuirea ochiului
de parcă acolo geneza a tăiat moștenirea numelui
și nu mă ajută nimeni în înfruptarea cu urletul
când ies prin mine orfanele într o logodnă târzie

ah, exerciții omniprezente
cu obloane de cer copiat
în ceasul când pe limba mea cresc necioplirile în cămașă de forță
ah, mâinile mele hămesite de șerpi care-mi întrețin respirația
crescuți sub aripi de înger ce au trecut prin ochiul unui ac
ah, banalii mei ghenunchi peste care s-au înmulțit herghelii de realități zemoase
ingerate la prânz, dimineata și seara
la prânz, dimineata și seara
la prânz, dimineata și seara

puțin dinpuțin
iubiți-mă
în paharul sterp de atingerea luminii
ca pe o lumânare sclavă biciuită pe gleznă
apoi respirați-mă și aruncați-mă în cosmos odată cu mileniile uitate în tălpi

osândiți-mă grădinilor
și înapoiați-mă mamei
puțin câte puțin


4..în bătaia puștii

port trupul acesta ca și cum cineva mi-a făcut o farsă
tot aștept adevărata înfățișare
după ce mi se va elibera sângele de un garou
care îmi tot taie calea ca o obsesie
ca o stranie dependență de inima mea
pesemne așa trebuie să se nască o poetă
după o devastare cosmică
în care abia mai clipești

port rezervorul acesta de litere
cu interiorul spre exterior
cu ce e ascuns
mereu la vedere
doar mintea îmi strigă că-s o femeie simplă
o hoață de vise care schimbă regulile
și își compune propriile melodii
îmi strigă; ,,ești îndrăgostită de niște sunete
niște bătăi de aripi care lovesc ferestrele închise
ești posedată de umbre gri cu ochi albastri''
iar eu alunec plânsul neomenesc în zvârcolirea plămânilor
apoi strig
strig cu ochii
cu mâinile
cu ficații
strig cum îmi cresc unghiile în anotimpuri
cum hrănesc porumbeii călători trecuți prin toate revoluțiile
și mă îndur să îmi pun iar inima la mezat
cu pieptul înainte
cu pulpele goale

nu-ți fie frică
trupul acesta e împrumutat până mai târziu.



5.să toarcem soarta într-un caier din sahara

pentru că am venit să ne prăbușim
pentru că mă dau pradă vidului din tine
soarbe-mă

doar un om puternic mă poate cuprinde

eu iubesc cu brațele tuturor femeilor care te bântuie
o să-ți ating pântecul care fierbe bătăliile încă nepurtate
și dacă ar fi să aleg unde să te însemn
m-aș aduna într-un punct din ochii tăi
ca să mă reverși peste lume

știi că o să te am chiar în povestea de azi

am să te port prin mii de ani lumină
vom locui în vin
și o să-ți arăt cealaltă față a lunii
acolo unde doar pulverizat poți ajunge
nu-ți fie teamă
acolo ai să găsești un insectar cu fluturi
și o să fim împreună până la ultima suflare

așa am să fac dragoste cu tine
ca atunci când durerea e cea mai plăcută boală
mai presus decât povestea noastră

sunt lucruri pe care nu le știi iubitule
nu ai învățat levitația în mine
și bezna de pe turla închinăciunii

am uitat să îți cer voie să mă îndrăgostesc
eu beau mănânc și respir
într-un caier de nebunie

sărută-mă
noi suntem ultimii castelani care se sinucid împreună