Poezii de Iulia Patiu

ce se petrece în mine?

cu soarele ca un pumnal în spate
în piept cu o ploaie acidă de clipe
plec
de două ori ucisă

să pot să mă nasc din fâşiile rămase
în sufletul
care trezeşte senzaţii
fluturii ultimului profet oferă
fructe pâine şi sare


 
***
am intrat în zodia leului ca şi cum aş fi ieşit din trecut

laudă Domnului
rugăciunea
din cuvinte virgine mai pure ca fecioara
împrăştie ca o incantaţie parfumată seara

nu te întoarce

ochii simt trupul valul şi stana
închipuie la extrema dorinţei coapsa
şi visează la sânul însetat
ca părul desprins din clamă
 
 
***
credeam că am un singur copil în mine
care-mi poartă haina
dar de dimineață
o ceată de copii se joacă în minte cu iluziile mele
cu ochii mijind le împrăștie în lumină
și adună de durere firele sufletului rupte
 
 
 ***
uneori mă întreb cum ar fi ziua fără mine...
alteori cum aș fi eu fără de ea
și îmi privesc gândul
un stop cadru să observ gândirea
însăși gândul să cadă cu realitatea
arhitectură în care lumea cuantică lucrează pentru mine
ceea ce nu fac
dar cred eu ar trebui să fac
o atitudine în care să fiu vânt
pe iarbă și pe flori să nu calc

simplitatea mea - Dumnezeul bun şi frumos din mine
nu se răzvrăteşte
cu mâna mea nu dă din buzunar
dă din suflet

asemeni mie din poşeta mamii
poemul datat dinainte de naştere

 
***
când plec din cerc
înseamnă că prin mijlocul așezării
mari frunzișuri se desfac în raze pofticioase
și curg trunchiuri zdrențăroase pe fundul mării
nu e nici o problemă cu cei rămași
pe muchea interioară
numai eu despic anevoie după fluturi
zborul de pe degete repezi
și de pe gânduri


 
***
mai târziu invizibilă
să adaptez clipa la singurătate
mă așez unde impregnată de durere
moartea nu are loc
și primesc viață
 
soarele coboară ca un fluture
e o formă difuză dar lucidă de libertate


***
când amintirea e un fluture
călare pe psyche

nu
nu e metaforă

vagoane vagoane pleacă
nu se știe unde

 
***
între se cade și nu se cade
pot vorbi și să-ți indic
pot vorbi și să nu-ți arăt

însă nu oricine se prinde de lista
despre care nu pot vorbi

matematica e liberă
logica nu este
știi
lalelele nenumărabile...

 
***
un vânt de stele
din nebuloasa Vulturul
trage stropi de apă sus

din straturi de nori
neprevăzute ploi în somnul profund mă ajung

numai ochii tăi mă văd
în faza de germene și
poetic mă scriu ca dintr-o carte
în părțile lui
la momentul statornicit


***
un unghi cât un cerc
recombină privirea din sânge
e o replică a moleculei cu instict de accelerare
în codul mecanismului de citire
o inginerie a celor care se spală pe mâini
când iau o carte