Poezii de Mihaela Stanciu

5:45 am

și iarăși cântă cocoșul ăla 
eu alerg spre noapte, iar el spre zi
și el tot cântă.
mă simt izgonită din obiceiurile mele
și când mă gândesc la el încep să am intenții belicoase.
mi se derulează prin minte inventarul de exemple pentru care ar trebui să dorm.
în fundal apare lumina

și în trena ei mi-a ruginit somnul.

dialog delabrat

când întâlnești pe cineva cu sentimentele bruiate
ajungi să-ți bandajezi propriile cuvinte
te simți jenat că antisepticul ți s-a cam terminat...
în ultima vreme fondurile sunt limitate, știi bine
totuși, găsești o fașă cam îngustă și nesterilă, ce-i drept
cu toate astea ai nenorocul să-ți iasă din gură doar câteva cuvinte ulcerate
ca o reacție adversă la starea de fapt
te-ai cam băgat pe-un drum greu accesibil (...îți zici)
rămâne să găsești mănușa pe care să o poată prelua celălalt.

dialoguri cu timpul

a existat o noapte în care am zis: voi reuși!
dar timpul mi s-a așezat tiptil pe sub gânduri
prin dedesubturi
înțepându-mi cu nesaț intenția
insistând să-mi arate că în dreptul meu nu face concesii
stăruiam pe lângă el sperând că excepțional poate să mă ocolească
apoi am început să-mi încordez fiecare por ca să-l expulzez
voi reuși! am strigat
nu vă ascund faptul că în mine fremătau șoaptele lui sibilinice
iarăși am strigat
rezultatul e cel care contează!
va exista o noapte în care vă voi spune cine a avut dreptate.

melanjul gândurilor...

îmi procur timp să-mi amintesc de noi 
încerc să-mi ordonez gândurile
asa cum ne-așeza învățătoarea în curtea școlii: doi cîte doi!
careul meu o ia razna
gândurile proptindu-se-n pereți...
tăcerea asta nu e liniște
e strigăt storcit printre ziduri
în jur e-atâta aer, or eu mă sufoc
am ajuns în mijlocul unei pustietăți
și cât haos...
ce utopie!