TĂCEREA DEVENIND DINTR-O DATĂ MIRACOL
Biruința poetului
stă sprijinită de-un nufăr
iubind lumina și înlocuind-o
cu însăși ființa,
cu lacrima
cu graiul atins de flacără
îndură statuile
pe rănile lui
tăcerea devenind dintr-odată
miracol!
SCRISOARE MAMEI
Din cântecul uitat de mine-acasă
și-aicea mai păstrez o taină-a lui
cu-atâtea patimi care tot m-apasă
și aripa mi-o freamătă pe grui!
Păstrează-mi amintirea ca pe-o carte
în fiecare zi s-o răsfoiești
și-o amforă crescută peste suflet
în crezul meu senin să-mi răsădești!
RECURS ÎMPOTRIVA CUVINTELOR
Domnule Don Quijote
declar recurs împotriva cuvintelor,
împotriva tristeții,
a singurătății lor!
De când mă știu
mi-am început
viața mereu de la capăt!
Uneori, când mi-a fost bine
am strigat amețită de splendori
cu câte-un vers alungând
melancoliile din mine
să nu-i rămână nimănui clipa
mi-am mutat amurgul din vară în vară
la ceas hipnotic și sălbăticit!
CREPUSCULARE ADÂNCURI
Ne desparte orizontul
căptușit cu gămălii de ferigă
albe răspântii din loc în loc
crepusculare adâncuri
ne strigă
ochiul văzduhului
de foc!
PRESIMT CUM CADE NOAPTEA ÎN GENUNCHI
Presimt cum cade noaptea în genunchi
cu stelele ascunse-n vârf de unchi
frunzarele de umbre mai aproape
au năvălit odaia să-mi îngroape!
A înțepenit tăcerea în buciume
iar cornul Lunii spânzurat de-o turlă
parcă-a pierit întreaga noastră urbe
aud izbind lumina printre hrube!
DEVENIRE
Ar fi trebuit mamă
încă de la facerea lumii
să mă naști pasăre
în zori să-mi dărui cântecul
în semn de bun găsit
la ferestrele oamenilor
împărțindu-le apostolește iubirea
ca pe-o bucată sfințită de pâine!
Doamne, și când mă gândesc
că peste o mie și unul de ani
aș putea deveni
în palma unui Crai Nou
poposit la Curtea Domnească
un firav ghiocel sau poate un fulg de zăpadă
ademenind eternitatea iubirii cu inima
îmi vine de pe acum în cunoștință de cauză
să mă dărui migrației stelelor din livada bunicului
așteptându-le în fiecare primăvară
semințelor de sub brazde încolțirea!
TEAMA POETULUI TÂNĂR
E o primejdie aproape secretă
teama poetului tânăr,
neputința lui să stea de vorbă noaptea
când are chef și-l paște urâtul
cu spicele grâului,
cu haitele de lupi înfometate ale cerului;
să privească bolta atunci când simte
că-i crapă retina,
să fugă de-acasă de teama părinților cicălitori
pe drumuri întortocheate, inverse
după urmele cerbilor
lăsate în păduri!
Acum, când știu că am trecut de 20 de ani
nu mai pot să tac
de teamă că s-ar putea
să explodeze sub pielea planetei
globulele infraroșii ale cerului!
LUNA DE MIERE
Să te simți vinovată
de larma furnicilor
de mugetul ierbii sălbăticit
de la obârșii încoace
urgisit de-așteptări
ca într-o Lună de miere pustie!
E-o năzuință râvnită anapoda:
timpanul ursuz,
ochi privit cu încetinitorul
din nervurile frunzei
întristată de existența urbei
la flacăra unei ucise corăbii
singur salvat cuvântul!
COLIND
Urcând spre amintirile mele
mă bântuie un trandafir golgot.
Rămâi aici, mi se spune.
(Dar eu nu pot Doamne,
nu pot!)
PLATOȘĂ
Amiros a iarbă cuvintele
șuieră-n aer și latră
muntele, dintele,
rigă de piatră,
salamandră idolatră!
Printr-o spuză aiurită de greieri
oacheșă văicărindu-se Luna
vin desculță să-ți cutreier
aerul de totdeauna,
vaierul de-atunci și-acum
platoșa ne descântată,
scrâșnetul rămas pe roată!