Poezii de Lili Lazăr

LACRIMILE DOMNULUI

Eu văd sufletul,
ca pe o lacrimă
a lui Dumnezeu
care-i curge pe obraz
până când
o zvântă Soarele,
apoi Domnul
o trimite în lume nevăzută...

Nu cumva trupul este
un fel de umbră a sufletului?

TEAMĂ

Uneori,
mi-este teamă de cuvinte,
atunci le întemnițez în mine
și le înlănțui,
ca nu cumva să scape
și să mă muște!

IMENSITATE

De câte ori ne întâlnim,
Timpul încremenește.
Îi cresc brațe
și devine om
refuzând să mai plece.
Apoi sărutul,
de la gleznă
până la Cer,
este aripa
din care zburăm
iubind imensitatea
ce ne-a fost dată!

SENZAȚII

Am senzația
că am mai navigat,
că ești țărmul
pe care l-am găsit
așteptându-mă
și că forța talazului
a impietrit marea.
Am senzația
că te-am reinventat;
un munte
pe care cândva l-am urcat.
Dacă voi continua să fiu
atât de senzorială,
mă tem
că mă voi trezi cu tine,
descoperindu-mă.

CUVINTE MARI

De fiecare dată
când nu mai am nimic de spus,
descopăr cuvinte noi,
care parcă
atunci prind viață...
Dar nu mă ating de ele,
pentru că mi-au cerut
să le las
să crească.

Cucu!...

Ceea ce simți
când auzi păsările,
este... de neciripit.
Poate doar Cucul
ce mai stă de vorbă cu tine
și se mai spune despre el
că este atât de singur...
când de fapt,
el este doar altfel...

CLEȘTAR

Limpede,
privirea mea
a devenit oglinda,
în care tu privești
cu dragoste.
Să o atingi, nu poți,
să o mângâi, nici atât
și atunci...
Te uită
cum strâng din pleoape,
imaginându-mi-te,
apoi, mă oglindesc in tine
sau cum altfel
aș putea numi
ceea ce simt,
cand te vad,
atât de limpede...

FLUIER DE OS

N-am știut
că lipsa ta
poate să cânte
într-un fluier
din osul meu care doare.
N-am știut
că stii
să cânți atât de frumos,
încât să nici nu mai simt durerea...

EL ȘI EA

El este
cel mai frumos vers,
Ea poezia
în care se află.
Creatorul i-a compus
în momentul în care
asfințitul copleșit de trăire,
își pleca pleoapa,
iar noaptea l-a primit
cu drag, dăruindu-i-se.
Șșșșș!
Să nu deranjăm dragostea...

OCHII MEI

Dacă ochii verzi
ar vedea verde,
cei albaștri
ar vedea albastru,
iar cei negri
ar vedea noaptea...
Atunci cei albastri
ar vedea cerul,
si cei verzi
ar rămâne în iarbă...
Și dacă ai pune
un pumn de pământ peste ei
ar semăna cu ai mei.
Când însă, lacrimile
spală pamântul,
cât de înalte trebuie să fie
ierburile acelea!

TĂCERE

Uite ! Tac...
Și dacă acele cuvinte, din mine,
vor ajunge la tine
să știi că nu eu le-am trimis!
Ele au venit
pentru că tu le-ai chemat.
Acum fă ce vrei cu ele!
Eu zic să le faci petale
și să le dăruiesti
florii pe care o iubesti.