Poezii de Lilia Manole

IARNĂ RĂTĂCITĂ PRIN IUBIRE

Iarnă dalbă, rătăcită prin iubire,
Și, chiar, osândită la cădere,
Vraja ta în noapte e un clinchet,
Iar spre zori aduci lumii tăcere.
Iarnă-n acrostihuri parfumate,
Dezlegate numai de-un aprins fior,
Care în vetusta-ți libertate șade,
Înscriindu-te în tainele de-amor.

Regăsindu-te, în rătăcirea mea,
Prin iernaticele-ți luminate părticele,
Fulgii goi, ca într-un bol de stea,
Să mă copleșească de plăcere.
Te voi pierde, numai când topești,
Umbra de zăpezi din ochii-mi lini,
Și de soare te atingi și strălucești,
Iar omătul îmi atinge glezna, plin.
În oceanul de zăpadă cristalină,
Albul de argint mă rătăcește,
Am pornit, să-ți dau a mea iubire-
Iarnă, ea este magia, care ne unește.

PRECISTĂ, SFÂNTĂ IARNĂ

Nu cred, că este rece firea ta,
Precistă, sfântă iarnă,
-Mi-acopăr ochii cu năframa de cândva,
Să-ți cânt, că dorul meu de mamă
E raza-mi, să mă poți sculpta.
Ea îmi topește lutul din zăpezi,
Să mă asemuiesc cu mama mea,
Și ramurile sunt, sub plapuma ta, verzi,
În dorul meu de mamă, sunt, iarnă, și a ta.
Și nu va fi târziu, să îmi acoperi chipul,
O clipă fie în pustiu și în eternitate,
În neaua ta, să mă sculptezi cu riduri,
Și fulgii fulguiască, senin și cu dreptate.
Nu cred că este prea târziu,
Precistă, sfântă iarnă,
Să fiu de plumb în somnul tău cel viu,
Și-n dor, să fiu, ca mama, fără de prihană.

HAIKU

De-ar fi să mă pierd
în liniștea iernilor,
m-aș face un fulg.

IUBIREA FĂRĂ NUME

Motto:
"În râuri, apa pe care o atingi este cea din urmă care a trecut şi cea dintâi care vine; la fel este şi timpul prezent."
(Leonardo da Vinci)
Scriam despre prenume și nume,
dar numai una, Iubirea are ceva adevărat.
De-ar fi s-o găsești printre postamente,
ea ar muți, prefăcându-se vie, ca-n prima zi,
din viața ta și a ei-
Enigmă care -și poartă
Numele, talismanul de cunoaștere
prin teleportări.
Un nume agreabil,
antonimul unor trâmbițări.
Stranie cumpătare,
o grabă prin vene.
Sânge închis într-o celulă
de crizanteme.
Modul al vrăjii cosmice,
meteorit,
Bastardul minunilor din infinit.
Feminină, iubirea,
avea să poarte
acest Nume în chip de femeie,
cu ochii peste zid.
Iubirea,
Nume, ce l-a cântat introvertit omenirea.
Ascunsă înșelăciune, fidelitate clară
Iubirea fără nume, confuzie ușoară.

LA UMBRA LUMANARII

Când aprindeai tu însuți felinarul rece,
În umbra trepidantă, ivindu- te ades,
A noptii, care-n templul ei se trece,
Și defineai, într-un târziu, un vers-
Serafica lumină nu se mai stingea,
Deși atât de-aproape îți era suflarea,
Ea însă dinăuntru parca te ardea,
Aproape fiind, își zămislea candoarea.
Lăsându-ți timbrul filei neexfoliat,
În dezolare, timpul se facea asfixiere,
Si-n ganduri simtamintele se- abat;
Voiai sa te privesti in umbra lumanarii.
Și pana-ți tremurând de armonia
Luminilor sacrale, care se nășteau,
Îți încheiaI, spre revărsat de zori, stihia,
Și numai stelele pe cer nu mai erau.