Poezii de Stefan Camarasu

Despre iarnă

Aşa e bine să fie iarna,

o întindere albă, cu urme de căprioară

şi cu urme de lup nevisător,

aşa e bine dar sînt

prea multe urme de lup

şi prea multe oase de căprioară.

Hau, hau urlă lupii,

hau, hau, hau, se multiplică urletul lupilor,

şi aşa trece vremea, din iarnă în iarnă.

Acuma, cînd pe apa serii

Acuma, cînd pe apa serii trec plauri de melancolie,

mi-arunc veşmintele de ceaţă şi mă îmbrac în poezie,

în haina mea cea mai curată,

şi, fericit că mai pot plînge,

mă duc să-mi văd copilăria.

O ştiu cuminte şi înaltă, aproape ireală,

oare n-am rătăcit drumul spre ea,

în depărtări se-ntrezăreşte,

ca o strigare, ca o fata morgana,

oare cît timp mai pot visa ?

O jumătate da speranţă

Coborîm pleoapele peste o jumătate de speranţă

şi începem să o visăm

pînă cînd nu mai încape în vis

atîta bucurie,

şi ne trezim şi îmbrăcăm

hainele luminii din cuier

şi tainele.

O fi mai blîndă azi logica faptelor -

şi ne întindem oasele -,

dincolo de fereastră,

un nor sensibilizează barometrele.

Intîlnire pe hîrtie

Ninge frumos, de nota opt,

Şi-as vrea să beau cu Dumnezeu,

să-i spun, Bătrîne, îmi e greu

că nu stiu firea să mi-o port.

Si El să zică

măi băiete,

tu crezi că Mie nu mi-e greu

acolo-n ceruri, unde-s Eu,

de-atîta spaimă de rachete

si-atîta relativă pace la voi,

că-Mi vine să vă iau

toată lumina si s-o beau.

Ti-e greu, Bătrîne, ce pot face,

eu numai versuri scriu cîndva,

de trei parale, stii cum ies

cînd gîndurile îti dau ghes.

Sînt si-astea bune la ceva,

decît nimic mai bine scrie;

Mă duc c-amu nu pot sta.

Iti mulţumesc, Bătrîne, pa !

Frate greier

Frate greier, hai să ne-ntîlnim

cînd o fi să fie verde-n ţintirim

plapuma de iarbă, de deasupra mea,

lîngă cruce-ntinsă; să ascult aş vrea

obsesiva-ţi rugă, monotonul cri.

Şi de-o fi să fie iarba şi mai mare

şi atît de deasă că pădure-ţi pare,

tu să nu te superi şi să cînţi mereu

cît o fi să fie cîntecul de greu.

Nu mai am clopote

Nu mai am clopote

să te chem, le-au căzut limbile în ceaţă

şi, pe urmele tale,

pe calul alb de spume-al speranţei,

o nălucă tînără sînt.

Romanţă

În uşa mirosind încă a nuc

eu am bătut cu mîna mea de vînt

şi aţi deschis

deşi vi se părea că n-am adus nimic.

Speranţei îi crescuse primul dinte,

frumos şi alb ca primul dinte

al gurii unui nou născut,

şi-a început atunci să muşte

făgăduita pîine bună.

Semn pe frunte

Cred că îmi vor înflori

crîngurile de salcîmi,

în primăvara asta

ai să ştii ce dulce,

e mierea,

ai să cauţi în crînguri

trupul meu acoperit de flori albe.

Ca să ştiu că ai fost lîngă mine,

fă-mi un semn adînc pe coajă,

şi, dacă va fi bună mierea

salcîmilor pe care acum îi visez,

am să mă reîntorc cu semnul pe frunte.

Cu peniţă vorbitoare

Cu peniţă vorbitoare,

pe hîrtie roditoare,

brazdă albastră de scrisoare

începui să trag.

Mă doare.

Din pămîntul de cuvinte

sar tăcerile-nainte şi se fac

un munte-n minte.

Cine-I trece are minte.

Treci de munte, dai de ape

izvorîte de aproape.

Roagă-le în stei să sape

şi sub piatră să te-ngroape.

Treci de ape, dai de munte

şi ai pletele cărunte.

Muntele vrea să te-nfrunte.

Multele riduri pe frunte parcă-s rînduri

de scrisoare scrise de Lună şi Soare

- Foaie neagră de răbdare !

- Pe hîrtie, începutul

mult mai dulce-i ca sărutul.

Iar mijlocul şi sfîrşitul

mult mai mult decît durutul.

Cîntaţi acolo sus

In multe mari războaie s-au bătut Carpaţii,

le este pieptul plin de decoraţii.

Deasupra lor un curcubeu stingher

coboară mioritic dinspre cer,

parc-ar fi duhul luminos al verii

ademenit de fluiere - oierii,

cu gîndul poate la oierul legendar,

cîntînd îşi umplu sufletul de har.

Stimaţi păstori ai secolului douăzeci,

tot mai puţini la număr pe poteci de munte,

cîntaţi acolo sus ca să se ştie că sînt

Carpaţii plini de veşnicie;

eu sufletul mi-l duc la voi

să se-ntărească în linişte

şi-n tihnă strămoşească.

In multe mari războaie s-au bătut Carpaţii,

le este pieptul plin de decoraţii,

le este pieptul plin de timp şi de lumină

şi fiecare brad, din vîrf la rădăcină,

îmi este frate verde, nesupus.

Mîndrii oieri, cîntaţi acolo sus !