Poezii de Liliana Andrei

Portret în oglindă

Mă privesc în oglindă.
O întreb, dacă-s eu!
Cea de acolo, e mult mai senină,
Nu oglindeşte ce e în sufletul meu!

Ochii calzi şi plini de sclipire.
Buzele roşii pline de dorinţă.

Zâmbetul nelipsit de pe faţă,
Toate-mi arată o altă fiinţă!

Părul negru căzând uşor pe spate,
Mâinile lungi şi delicate,
Toate-mi amintesc de un chip cunoscut.
Dar care...s-a pierdut în trecut!

Acum, faţa e stearsă,
Zâmbetul s-a pierdut... undeva.
Oglinda îmi arată, 
Ceea ce eram eu ...cândva!

Lumea

Dacă ţi-aş pune lumea la picioare,
Ai ştii ce să faci cu ea?
E lumea aceea ascunsă, o cunoşti oare?
Pentru mine, tu eşti lumea mea!

Cum norii se pregătesc de ploaie ,
Iar fulgerul brăzdează cerul,
Aşa şi ochii mei se umplu de lacrimi,
Te pierzi, nu mai ştii să le dezlegi misterul!

Priveşte adânc în ei, sunt doar o trăire,
Poţi descoperi ceea ce mereu ai simţit.
Nu trebuie să fi cuprins de uimire,
Eşti omul pe care întotdeauna l-am iubit!

O zi în viaţă pentru noi, îţi cer!
Să fie ziua noastră de iubire, cea dintâi.
Să ne-o trăim, în lumea aceea de mister,
Vino să fim iar doi, lângă mine rămâi!

Mă prind în joc!

Într-un zbor de fluturi albi,
Mă prind cu gândurile mele şi,
Plutesc alături de ei spre norii pierduţi,
Într-un dans mirific ce, îmi dă voie să mă trezesc din visare.

Dacă închid ochii, văd ziua de ieri ce s-a pierdut.
Când îi deschid, în zare,
Mă aşteaptă ziua de mâine ce nu ştiu dacă mă vrea!

Mi-e teamă! Încerc să ţin ochii închişi.
Fluturii dansează încă în jurul meu,
Iar eu, încă sper să pot trăi împlinirea în înaltul cerului.

Nemurirea mă cheamă la ea,
Veşnicia îmi spune că exist,
Eu însă, nu pot ajunge nicăieri,
Fără tine!

Încă mă caut, încă nu mă regăsesc,
Sunt goală şi pustie fără atingerea ta!
Plutesc, în jocul fluturilor albi,
Într-un joc Dumnezeiesc!

Îţi scriu în gând...

Mă aşez tăcut la măsuţa din colţul camerei,
Vreau să-ţi scriu!
Ce? Nici eu nu ştiu!
Când m-am aşezat, o mie de gânduri erau în mine,
Acum, gândul meu e doar la tine.
Am uitat tot! Ce vreau, ce îmi doresc,
De ce m-am aşezat să-ţi scriu....!?

Coala albă, atât de albă, mă îndemnă la visare!

Demult, scriam coli întregi, fără să mă opresc!
Acum, ce aş putea să-ţi scriu?
Ştii singură asta...te iubesc!

În zeci şi mii de feluri, 
Aş vrea să ţi-o spun,
Să simţi cum dragostea mea te pătrunde,
Să strig în gura mare:"- te iubesc ca un nebun!"

Mă ridic, coala-i tot albă!
Undeva într-un colţ, două pete micuţe!
Sunt ...de la cele două lacrimi ce stau să cadă,
Dar oare mai contează!?

Ti-am scris şi îţi voi scrie-n gând,
Aşa cum fac de-o viaţă-ntreagă!

Gândul...

Am ochii încercănaţi,
Oboseala îşi spune cuvântul.
Încerc să-mi odihnesc mintea,
Dar nu pot goni din mine... gândul!

El îşi face loc, eu vreau să-l opresc,
Iar astfel, oboseala persistă.
Închid ochii, vreau să mă odihnesc,
Dar zbuciumul interior încă există!

Dacă aş putea opri gândurile în loc,
Să fie un vid în gândul meu,
Aş putea să o iau de la capăt,
Eu, tu şi liniştea din sufletul meu!

Acelaşi dor...

Dacă întind mâinile spre tine,
Într-o dorinţă ce n-o pot exprima,
Nu înseamnă că atunci când eşti lângă mine,
Prin ochii tăi pierduţi, nu poţi lăcrima!

Mi-e sete de tine în fiecare noapte,
Cu mâinile mele să te cuprind, aş vrea!
Să-ţi simt căldura, vorbele spuse în şoapte,
Să-ţi dăruiesc pentru a mia oară, iubirea mea!

Poţi plânge lângă mine şi eu am plâns cândva,
Îţi poţi deschide sufletul în orice clipă.
Eu să te strâng în braţe, să simţi iubirea mea,
Cum zboară către tine pe-o frântură de-aripă!

Te caut lângă mine, întind mâinile, te găsesc!
Esti încă aici şi-mi dăruieşti iubire.
În clipele de dragoste ce le trăiesc,
Tot ce-mi doresc, este a noastră împlinire!

Întind mâinile înspre tine...
Mi-e dor să mă găseşti, să te găsesc,
În fiecare zi şi noapte să fim,
Unul alături de celălalt. Ştii? Asta îmi doresc!

Cerul...

Dacă aş privi tot timpul cerul,
Mi-aş dori să am aripi!
Să pot zbura până acolo , sus,
Să ating norii cu aripile mele,
Cerul albastru să-l oglindesc în ochi,
Stelele să le strâng într-un glob de sticlă,
Să-mi lumineze calea!

Dacă aş putea atinge cerul
Cu mâinile mele fragile,
Să-i simt infinitul,
Să mă pierd în el...,
Aş înţelege că mâine,
La fel ca ieri,
Este ziua în care, trebuie să trăiesc!

Dacă printre nori aş putea să plutesc,
Într-un zbor lin, chiar şi cu aripile frânte,
Aş descoperi ce se află dincolo de mister,
Mi-aş deschide sufletul şi i-aş da voie,
Să te caute în nemurire,
Poate acolo te va găsi!

Dacă aş privi tot timpul spre cer,
Aş intelege că vesnicia nu se măsoară decât,
În zilele de fericire!
Aş căuta-o, pentru a ţi le dărui!

Să mă pierd, aş vrea…

Într-un tunel al timpului,
Într-o lume a nepăsării,
Mă prind şi eu dar,
Nu-mi găsesc locul.

Cu fiecare răsărit de soare,
Caut clipa în care să pot spune: "-azi nu-mi pasă!"
N-o găsesc! De fiecare dată, mă izbesc de mine,
De sufletul meu ce dăruie încredere
Primind în schimb,
Doar un gol imens!

Într-o lume în care tot ce contează, sunt..."eu",
De ce mă doare când rănesc?
De ce îmi pasă când îmi pare că, lovesc?
De ce atunci când iubesc,
Tot ce contează este să te împlinesc!?

Aş vrea să mă pot ascunde în spatele nepăsării,
Să opresc timpul în loc,
Iar lumea în care mă simt rănită, s-o pierd,
Printre visele ce izvorăsc zilnic în mine!