Poezii de Liliana Andrei

Cum să nu mă-ntreb!?

Ce-aş putea să fac să-ţi câştig încrederea, 
Să ştiu că orice vorbă a mea, ţi-aduce mângâiere,
În nopţile târzii de rătăcire,
În zilele pustii pline de tăcere ?

Cum să fac să-ţi spun:"- sunt lângă tine?"
Dacă prezenţa nu mi-o simţi?
Dacă nu poţi să-ţi oglindeşti privirea în ochii mei,

Chipul să mi-l alinţi?

Ce vorbe să-ţi mai spun să- mi simţi prezenţa,
Câte zile vor mai trece pâna când, mă vei alinta?
Cum să-ţi arăt ce este naturaleţea,
Când tot ce eşti, eşti visul care-l am în viaţa mea?

Prietenie...

Adesea mi se pare mult
Şi nu ştiu ce să fac cu ea!
Mi-ai dat-o în dar, eu mi-am deschis sufletul,
Am înţeles ce pret are, prietenia!

Ne leagă amintiri, 
Frumoase sau mai puţin,
Dar tot ceea ce iubesc,
E sufletul tău divin!

Prietenia e încrederea ce mi-o acorzi,
În clipele mele de rătăcire,
E mâna ce adesea ţi-am întins,
Chiar dacă nu aveai nevoie de a mea trăire!

Aş vrea ca peste ani,să simt încă fiorul fericirii,
Când am să-ţi revăd ochii plini de căldură,
Să ne strângem în braţe, să retrăim,
Anii adolescenţei, această unică aventură!

Prietenie, nu poţi să te naşti în fiecare om,
Aşa cum, nu poţi să te pierzi într-o clipă.
Vei dăinui peste ani numai dacă,
Nu te-ai născut ca un sentiment, în pripă!

Iubire, lasă-mă!

Lasă-mă să te gust, iubire,
În serile târzii de vară,
În nopţile cu lună plină,
Târziu, în prag de seară!

Lasă-mă să te cuprind, iubire,
Cu dragostea mea nebună,
Cu fiorul ce-l simt că mă pătrunde,
Chiar şi atunci când spui un simplu"-bună!"

Lasă-mă să te simt, iubire,
Mâinile tale să mă aliante,
Buzele tale să mă sărute,
Într-un sărut pasional, fierbinte!

Lasă-mă să fiu a ta, iubire,
Atunci când poate nu mă împlineşti,
Când îmi spui:"-pleacă"
Dar de fapt, mă doreşti!

Lasă-mă să te trăiesc, iubire,
Ca viaţa să nu treacă în van,
Ca fiecare clipă cu tine,
Să fie unică, să se transforme în ani!

Numele tău...

Am vrut să-ţi scriu numele pe sufletul meu,
Să-l pun într-o părticică din inima mea.
Zilnic să port în mine, numele iubirii,
Să nu uit nicicând de existenţa ta!

Cu numele tău am pus şi lacrimile,
Ce-au curs în timp din ochii mei.
Au fost lacrimi de fericire,
Dar şi de disperare, când nu te priveai în ei!

Am pus şi o clipă din viaţă,
Clipa aceea de împlinire,
Când totul în jur era ...ceaţă,
Dar eu simţeam numai iubire!

Voi pune şi multele amintiri,
Clipele de trăire ce doar tu mi-ai adus,
Nopţi albe, pline de dorinţă,
Zilele nesfârşite, seara la apus!

Aş vrea să-mi scriu numele tău în suflet,
Să ştiu că-i acolo, că niciodată nu-l voi uita.
Ar înseamna să pierd o parte din mine,
Dacă la amintirea ta , aş renunţa!

Rădăcini

Adânc înfipte în pământ,
Mă ţin legată pe vecie.
Nu pot, nu vreau să zbor ca frunza- n vânt,
Să uit de tot ce-nseamnă glie!

Mă leagă amintiri , trăiri,
De ceea ce înseamnă satul meu,
Mai vechi, mai noi, trecutele iubiri,
Renasc în gândul meu mereu!

Pe prispa casei părintească,
Privesc în gol şi-mi amintesc,
De zilele copilăriei, 
De tot ce-înseamna zbuciumul copilăresc!

Părintii mei sunt încă acolo şi aşteaptă,
Îmbrăţişarea mea din fiecare zi.
Când vor pleca, de la fereastră, 
Cine cu ochii înlăcrimaţi mă va privi?

Mă oglindesc în amintirea de odinioară
Şi rădăcina ce mă leagă, nu vreau s-o rup.
Acolo simt că viaţa mea-i întreagă,
Copilărie, adolescentă şi în sfîrşit, omul adult!

Lângă tine...

Lângă tine, timpul nu există.
Se pierde în mine,
Precum soarele în nori,
Precum pescăruşii deasupra mării,
Precum luna, când zorii se ivesc
Aducând viaţa!

Lângă tine, viaţa prinde viaţă,
Zborul păsărilor este mai lin,
Stelele strălucesc mai intens,
Ziua este mai lungă iar noaptea,
N-aş vrea să se sfârşească!

Lângă tine, trăiesc ultima clipă a existenţei,
Dezleg mistere, uit cine sunt,
Mă prind în zbor cu păsările cerului,
Plâng, râd, dar...
Întotdeauna mă trezesc
Trăind!

Ce să fac...!?

Ce să fac cu dragostea ta când,
Sufletul meu e pustiu,
Iar adesea în gând,
Nu mai găsesc un sentiment viu?!

Ce să fac cu dorinţa ta pentru mine,
Când de fiecare dată,
Tot ce în minte îmi vine
E, te voi uita vreodată!?

Ce să fac cu nopţile reci,
Când la fiecare adiere,
Tu plin de iubire, treci
Uitând de a mea mângâiere!?

Ce să fac cu tot ce-mi dăruieşti, 
Când ochii mei sunt mereu trişti,
Îmi spui zilnic că mă iubeşti,
Dar oare...exişti!?

Potecile vieţii

Păşesc agale pe poteca-îngustă,
În mine mii de gânduri vin şi pleacă,
Revadă a vieţii linie ce-i şerpuită,
Nu ştiu dacă e bine de se-îndreaptă!

Pe lângă mine trecători roiesc,
Dar nu-i aud, sunt plină de tăcere,
Un singur lucru simt că îmi doresc,
Linişte-n suflet şi-o caldă mângâiere!

Din depărtarea, liniştea ma cheamă,
Eu îi răspund, dar parcă nu mă vede.
Mă lasă-n urmă , nu mă bagă-n seamă,
Iar inimii nu-i vine a crede!

Merg mai departe, iau cu mine speranţa,
Vântul îmi suflă prin părul răvăşit,
Îmi pare tot mai lungă poteca îngustă, În suflet, simt că m-am rătăcit...!