Poezii de Liliana Andrei

Ploaie de gânduri!

Îţi prind în palme chipul, îl port în amintire,
În infinitul ce doar eu îl recunosc.
Dacă mă uit mai bine, e parte din mine,
E chipul acela ce nu devine anost!

Mă identific cu tine, avem acelaşi ţel,
Amândoi alergăm prin viaţă...desculţi!

Când totul se trece, când viaţa pune întrebări,
Tu stai tăcut în colţul tău, o
asculţi!

Dacă privesc prin mine, te văd aşteptând să te chem,
Să mergem împreună spre nemurire.
Cu tine alături, nu mă mai tem,
Că dincolo de viaţă, nu va mai fi iubire!

În chipul tău îmi citesc gândurile,
Sunt gânduri de viaţă ce nu pot dispărea.
Te privesc zilnic cu tot mai multă admiraţie,
Eşti cel ce-mi aduce inspiraţie, eşti muza mea!

Îţi prind în palme chipul, îmi dezleg inima şi sper,
Alături de chipul tău să-mi trăiesc împlinirea.
Te mângâi cu ploaia mea de gânduri,
Poate că aceasta mi-e astăzi... menirea!

Alergând prin viaţă!

Ieri, aşteptam azi sperând la mâine.
Azi, gândesc la ieri aşteptând mâine! 
Mâine, îmi amintesc de ieri gândind la azi!
Amestec de sentimente puse
În zile fără şir în care,
Ieri îmi părea mai rău decât azi iar azi, 
Mai puţin bine decât mâine!
Nu ştiu unde mă regăsesc mai bine,
În ieri , în azi, în mâine!?

Merg mai departe şi nu uit că ieri te gândeam,
Azi te ador iar mâine,
Voi fi lângă tine necondiţionat!
Zilele se trec , iar eu trec prin ele sperând la viitor!

Acum, e azi! Pot să-mi amintesc cu nostalgie şi fericire de ieri,
Pot să mă gândesc cu sufletul deschis la mâine,
Totul e să trec cu bine de azi!

Încă rătăcesc...

De ce mă rătăcesc în aşteptare?
De ce te caut când nu te găsesc?
De ce aleg mereu necunoscutul?
De ce nu pot simplu, să trăiesc?

De ce mi-e sete de libertate?
De ce vreau sufletul să-mi fie curat?
De ce când simt că eşti aproape,
Te tot alung şi nu mai ştiu ce-i adevărat?

Sunt întrebări fără răspuns, ştiu asta,
Dar tot nu pot să le alung...!
Zilnic mă invadează,
Zilnic îmi amintesc, drumul încă e lung!

În mine mă ascund rătăcind amintiri,
Pun în balanţă tot ce nu pot să dezleg,
Îmi dau drumul să zbor, dar tot eu, 
Mă opresc! Nu pot să aleg!

În luciul apei...

În profunzimea apei îţi văd chipul oglindit. 
Îl privesc şi nu ştiu dacă e aievea sau vis.
Dacă eu sunt cel care nu poate să-şi limpezească,
Chipul şi sufletul ce azi ţi le-am promis!?

În ochii tăi se simte liniştea şi lumina vieţii,
Lupta ce spre împlinire o îndrepţi,
Forţa interioară ce îţi dă putere,
Gândul ce doar spre mine, chiar dacă nu simţi, îl porţi!

Să te ating cu multele mele trăiri,
Chiar dacă atingerea lor doare?
Să-ţi pun lângă sufletu-ţi frumos,
A mea iubire ce zilnic simt cum moare !?

Se tulbură luciul apei,
Chipul tău se pierde în adâncuri.
A existat oare vreodată sau,
Un vis târziu s-a transformat în gânduri!

Mai privesc odată, e limpede...
Nu era decât chipul meu oglindit.
Mi-am dorit atât să te găsesc încât, 
Chiar şi chipul meu l-am rătăcit !

Mi-e dor de suflete!

În jurul meu, oameni!
Corpuri golite de suflet,
Caută împlinirea în amintiri,
Iar mie, îmi e dor de sufletele lor!
Încerc să-i înteleg dar, viaţa nu iertă.
Neîmplinirea, face sufletul să devină fad,
Nimic nu-l mai mişcă.
Durerea şi suferinţa, mână în mână, 
Omoară vise, distruge speranţe, împietreşte inimi!

Le dau din gingăşia mea,
Le dau voie să-mi cunoască sufletul dar,
Mă lovesc de neîncredere şi dezamăgire!
Cum poţi să împarţi blândeţe când , sufletul ţi-e gol?
Cum poţi să dăruieşti iubire,
Când inima ţi-e rece precum gheaţa!

Suflete reci, sloiuri de gheaţă ce cu greu se topesc,
Iar atunci când o fac,
Marea de lacrimi ce o revarsă, 
Doare şi mai tare!

Astăzi, înconjurată de corpuri, îmi e un dor nebun de suflete!

Din nou, mi-e bine!

Şi azi mi-e bine, simt cum ating valurile cu privirea.
Învolburate, mă cheamă în dânsul lor să mă pierd.
Cu ochii mei plini de sclipire, încerc să le înţeleg menirea,
Vin, sărută malul iar apoi, din nou în larg pier.

Lângă stânca cea mare şi rece,
Mă aşez tăcută să ascult vocea mării,
E atât de caldă şi plăcută,
Sensibilitatea şi emoţia îmi cuprind toţi porii!

În jocul valurilor mă prind în gând,
Îmi pare că sunt o sirenă rătăcită.
Aş vrea să ajung până la mal,
Dar valul mă poartă spre marea mult dorită!

În adâncuri mă cheamă al mării glas magic,
Cu ochii închişi mă arunc în valuri.
Marea mă poartă pe ale ei aripi de vis,
Încet dar sigur, mă aduce înapoi la maluri.

E atât mister în adâncuri, atâta magie,
M-aş împleti cu ale mării alge.
M-aş pierde printre peşti şi corali,
În frumuseţea necunoscutului ce azi mă atrage.

Socotind...

Matematica iubirii e atât de grea,
Nu-ţi iese niciodată atunci când îţi doreşti.
Aduni, scazi, împarţi, înmulţeşti,
Tot timpul socoteşti!

Întotdeauna restul e prezent lângă cât,
Nu pot exista unul fără celălalt.
Când în viaţa unul s-a pierdut,
Nu vei mai obţine niciun rezultat!

Răsar, apun, mă nasc, trăiesc,
Gândesc, iubesc...
Tot timpul socotesc şi,
Îmi pare ca unu cu unu fac doi,
Doar când cei doi cu adevărat,
Iubesc!

Inseparabile...

Atingere, mângâiere, e oare acelaşi lucru? Nu ştiu, nu-mi dau seama! 
Atingerea, o simţi chiar şi atunci când ai ochii închişi,
E ca o boare de vânt ce se apropie de faţă cerând ...mângâierea.
Ce e mângâierea? Atingerea sufletului când e trist!

Sunt atât de diferite dar, niciodată separate.
Nu poţi simţi atingerea fără să chemi mângâierea.
Se contopesc într-un ocean de sentimente,
Ies la suprafaţă şi, 
Fac sufletul să vibreze.

Fiorii mângâierii, plăcerea atingerii,
Fac inima să nu le mai distingă.
Sunt inseparabile, sunt una!
Aduc sufletului dornic de iubire, împlinirea!

Nu le separi, le recunoşti,
Nu poţi trăi fără ele. 
Le dăruieşti dar,
Întotdeauna te întrebi:
"Atingere sau mângâiere !?"

Răsar...în mine!

Ti-am auzit şoaptele...

N-am ştiut dacă este aievea sau vis.
În gândul meu , vorbele tale,
Îmi par tot mai neclare, sunt un abis!

Să asociez două lucruri necunoscute,
Îmi pare şi mai greu.
Nu ştiu ce e în spatele sufletului,
Nu ştiu care sunt eu!

Mi-e teamă de mine,
Mi-e teamă de ce gândesc.
Mă ascund în profunzimea vorbelor,
Ceva îmi spune să mă opresc!

Mă doare că ieri şi mâine,
N-am să ştiu să te regăsesc.
Oricât te-aş cauta prin gând,
Nu pot spune :" te doresc!"

Mă pierd, mă uit, mă-ntreb,
Mă chem cu fiecare gând dar,
E tot o negură în jurul meu,
Mă rătăcesc! Totul e în zadar!

Unde...îţi pierzi privirea?

Ce gânduri te frământă azi?
Îţi aminteşti de, mâine?
Mai poţi să spui că ieri plângeai,
Că azi eşti trist, dar că în viaţă, veşnic va exista un mâine?

Unde te pierzi când nu te regăseşti?
Unde sunt gândurile tale îndreptate?
Când îţi e dor, de ce te chinuieşti,
Unde e ziua-n care viaţa pleacă înspre moarte?

Tot întrebări fără răspuns,
Tot frământări ce nu-şi găsesc menirea,
Tot gânduri care vin şi pleacă,
Unde te pierzi, unde-ţi îndrepţi tăcut privirea?