Poezii de Liliana Hinoveanu

Poemul de miercuri

se scrie singur

în timp ce stau la coadă

pentru pastila de inimă

chipurile

celor ce aşteaptă

să plătească

surogatul unei stări de

preaplin

se derulează în format 3D

vin către mine monştrii roşii

cu diafane dungi

înverzite de veninul

pe care-l scot nările

flamboiante

decupate din coşmarurile

care-mi bântuie

anticamerele întunecate

inimi uriaşe se învârt în

caruselul vintage

interpretând pe patru voci

cântecul nibelung al

frustratelor dorinţi

tu

tăietorul de bilete

stai la intrarea în cordul meu interzis

cu inima la vedere

aşteptând verdele să

clipească.

S-au strâns în tipare necolorate

adunate de pierdutele alunecări

pe pârtiile

la zero grade distanţă de trupurile

care se zvârcolesc

în  franghiile de vorbe

aruncate în ţepii legaţi în aliteraţii

defilează prin întrerupte trepte

prizonierii unui dezgropat început

atârnat în leagănele

ce se transformă în ţinte defilânde

prin perdele de gloanţe

ascultă

drumul meu până la tine

este cântecul

ce-şi scrie solfegiile pe munţi de note şchioape

arvunite unui ţipăt amanentat

când desprinderea se naşte

Soarele răsare acum strâmb

atârnat de mâna mea ridicată la ochi
strecurând lumina
ce se îmbracă în minijup
trecuse moda prin capul 
arvunit gândurilor așezate la spectacolul 
ce își așteaptă actorii nenăscuți

și tu te-ai aruncat în gol
în aceeași dimineață cu zgomote multe
cand eu ma adunam de pe jos 
chiriaș nedorit în interiorul aglomerat de vocale nesatule

simțeam cum zidurile se îndeasă în mine 
rotindu-se in orbitele devastate de graurii dimineților
așezate la coadă
și rămân acolo claustrate

 
Știi că nu pot să mă acopăr

cu bucăți mari de neputincioase cuvinte
le arunc peste ieri
cu aceeași pierdută uitare 
stăpânind trecerile
către somnul
ce se imbracă in dorințele
ce își pregătesc aripile
pentru zborul
din noaptea născută să cânte

atârnate de gândurile mele 
frunzele
își caută culorile în stranele timpului
te ascund
în întunericul dintre azi și mâine
sfâșiind apropierea
îmbrăcată
în steagurile
arborate pe uitările intruse
disproporții adunate în diagonalele fricii

Trăieşte clipa mi-ai spus

după ce ai aruncat toate resturile ospăţului
la care ai fost singurul invitat
roiau în jurul tău câinii înfometaţi
îşi lungeau gâturile atârnate în lanţurile grele
lingând cu nesaţ urmele de neîmplinită dorinţă

clipele netrăite îmbrăcau gardurile căzute
având buzunarele pline cu seminţe încolţite
la lumina unei lumi
din care curg cioburi înegrite
de fumul cometelor zburătoare

trăieşte clipa femeie
deschide găleata cu gunoi a zilei de ieri
şi aruncă-ţi nesătulele cânturi deslânate
ce m-au bântuit noaptea trecută
în corsete cu balenele pregătite
pentru lupta bogat condimentată
cu mătasea broaştei şi mătrăgună

iar ea
ce defilează acum
prin coridoarele întunecate
ce se prelungesc in peretii
ce vor să mă pună în ramă
se îmbracă în infinit