Poezii de Luci Wint

Pierduți în ură şi trădare  - trilogie în versuri

Compusă din poemele " Coloane vechi pierdute-n peisaj,  De ce ai trădat? , A te răzbuna, răzbunare "

Hai să te întreb, în ochii tăi chiar par retard?

Tu ce părere ai?

Sunt prost, ori un idiot care cerul l-a lăsat?

Crezi că tu poţi spune ce vrei, iar eu voi

pune botul şi simplu mă voi dezumfla?

Aşa mă vezi în crezul tău deocheat ?

Regret, dar te-ai înşelat !

Chiar de am să tac, ori cuvinte n-o să am,

vreau să-ţi spun nu sunt retard !

N-am să-ţi mai vorbesc foarte exact,

oricum n-ai pricepe ce ţi-aş spune exact

şi ai răstălmăci din nou,

tot ce am mai spus odat'

şi vei rata de la mine vreun pasaj !

Ascultă-mi vorba şi ia aminte la ce vei afla,

nu mă interesează că m-ai vorbit deliberat,

mă lasă rece tot ce am aflat,

dar mă doare faptul că ai trădat

şi nu mai sunt deranjat de multele-ţi plecări,

află dar că nici măcar nu mai simt ceva... simplu, nu-i aşa?

Regret dar asta este, îţi spun zămbind şi eu azi, pa !

Dar, îţi spun într-o zi mă voi răzbuna !

Privirea-ţi rece azi mă înfioară,

indiferenţa ta acum mă doare...

De ce am trădat?

De ce am uitat ?

Aş vrea să-ţi pot răspunde, dar ştiu

tu n-ai mai asculta... eşti prea pornit,

mă urăşti prea mult

şi nu eşti în mine, să înţelegi prin ce-am trecut...

Cu toate acestea tu îmi curgi prin vene,

fierbinte şi ritmat...

Gândul meu te-nconjoară în mii de feluri

şi nu te-am uitat,

eşti şi acum acolo... ascuns în amintirea rece,

inexpresiv şi prea îngheţat,

pornit în ura ta cea mare îmi vrei viaţa,

ştiu nu mă vei ierta.

De ce am trădat?

Ce ai înţelege, dacă ţi-as spune, nu-i adevărat ?

Aş vrea să-ţi pot vorbi, explica,

dar tu nu m-ai asculta !

Poate într-o zi vei pricepe,

poate ai să înţelegi... poate vei crede atunci,

eu nu te-am trădat, te iubesc şi acum

e tot ce ştiu şi este adevărat !

Indiferenţa ta îmi provoacă durere,

aş vrea să te întorci, să-mi vorbeşti,

aş vrea să mai gândim împreună,

să privim împreună răsăritul,

apoi apusul şi să trecem din nou...

Să iubim împreună eternitatea,

visul care a fost odată şi nu o să mai fie...

Visul tău, iluzia mea.

Iar de mă vei ucide, să nu-ţi pară rău niciodat...

N-aş vrea să zbor, dar nici aripa frântă

nu vreau s-o rup, s-o ard ori să o toc...

Dacă stau să gândesc bine, am să le lipesc la loc,

voi învăţa fără îndoială să dau din aripi

şi din nou să zbor...

Şi am să plec departe,

sus pe o stâncă,

de acolo să te văd, să privesc cu ură,

să mă bucur de a ta durere,

să-ţi văd chinul,

cum te zbaţi, te lupţi clipă de clipă

să mai trăieşti o zi, o secundă...

Iar eu întors la nemurire, râd,

zâmbesc înţelegător...

Şi voi avea plăcere, satisfacţie, bucurie,

să văd cum după lupta dusă

tu te stingi şi mori încetişor...

Îţi jur că nici după aceea

mormântul tău nu va avea pace,

am să-l pângăresc întotdeuna,

doar să-ţi chinui amintirea

şi să te ucid chiar şi în moarte,

să te chinui tot mereu !

Mă doare ce ai făcut, mă doare !