Poezii de Zina Dorina Pancu

Capriciu

Lacrimile spală

fardurile pasagere

care s-au aşternut

pe obraz.

Lacrimile răscolesc vidul.

Cronos  îşi înghite

gândurile.

 

• Ai văzut în ochi mei

un curcubeu în agonie,

înecat în potopul de lacrimi,

când valul i-a  tras marea

de sub picioare?

 

• M-ai văzut azi, suflete?
• Tu ai văzut un om care plânge?

 

Capriciu

împotriva raţiunii-

plânsul.

 

Fă o mătanie în suflet,

dă-i o fericire netrăită,

sau  o nenorocire,

dă-i un ban de argint…

ca să treci…

 

Mi-e frică

 

Azi glasul vântului îmi şuieră-n auz

cuvinte tăioase,

azi ninsoarea amară îmi sapă-n obraz

răni dureroase,

azi viscolul îmi picură în vene argint

mirosul de brad, lumina gălbuie ...

azi mă apasă

un coşmar fragmentat fără nume ...

 

Mi-e frică de îngeri căzuţi pe pământ

în fulgi de zăpadă

mi-e frică de-ngheţul din suflet

întors în cuvinte,

mi-e frică de-un văl de zăpadă

venit din adânc,

mi-e frică de umbra din mine,

de ninsoarea din tine.

 

Azi glasul viscolului cutreieră lumea,

vine năvalnic peste oraşul încă-adormit

pe străzi, pe la colţuri sticloase de case,

Tu nu mai esti, iar eu ning pe pământ.

 

Nimic în mine, nimic împrejur…

azi îngerul gol s-a lăsat pe pământ

zăpada e scrum…

 

Rugă

 

Femeia în alb trece pe stradă

cu lacrimile cristalizate

pe-obrazul apatic,

cu vântul  naufragiat

printre ramurile negre,

cu noaptea - nălucă

descinsă din mituri.

 

• Ce cauţi, femeie, la  miezul nopţii?
• Tu mă vezi, străine?

Caut drumul întors în cuvinte.

• Cuvinte pe drum...
• Nici o carte nu te-nvaţă cum,

aşa că mai bine te roagă.

 

Rugă – artificiu al firii-

nici un om nu s-a mai ridicat

din mormânt.

 

• Am o poftă nebună de viaţă!
• Mai bine verşi o lacrimă amară.

Doar ea alină durerea ta,

Femeie albă în noapte.

• Mă rog ţie, Pământule,

          primeşte...

 

Nu-ţi fie teamă!

• Dacă într-o zi fără veste aş pleca,

suflete, mi-ai simţi lipsa,

ai plânge,

sau ţi-ai căuta

un alt trup?

 

Piramidele ard de dureri nenăscute

când vin să le vadă oameni-morminte,

soarele vânăt se culcă în iarbă,

gândurile zboară în camera albă.

luna din faţa ferestrei se-ascunde,

în spatele uşii trecutul se-nchide,

lumina se stinge, durerea m-apasă,

tu din fotoliu mă priveşti cu grimasă.

 

Fantasmă – iţi ieşi din corp şi-ţi pare

Că te întorci acasă.

 

• Nu-ţi fie teamă

de-un înger căzut pe pământ!

Acoperă-i trupul

cu cenuşă de stele,

dă-i şapte pietre

în formă de cruce.

Ţine-i inima-n palme…

ceaţa te-apasă…

 

Armistiţiu

 

Rece şi pustiu mi-e gândul,

privirea se-avântă în gol,

Noaptea când merg spre niciunde.

• Suflete, nu-ţi mai ascunde faţa!

Omul în dangăt de clopot

îşi face cruce

dă de pomană,

se-ascunde  în rană,

rana se-nchide cu sânge,

săngele-i scrum,

îmi spuneai într-o seară.

• Îţi mai aminteşti?
• Cum aş putea să uit

cum m-ai bandajat ?

 

Armistiţiu

între un suflet cangrenat

şi copacul cu scoarţa arsă.

 

Timpul călătoreşte-n oglindă,

şi se-nchide în piramude

Ştiai, suflete?

 

Fata morgana

 

• De ce vrei să pleci azi,

când a venit primăvara?

Nu vezi cât de frumos

străluceşte

soarele?

 

Azi razele mi-au lăsat

urme adânci în obraz,

amintirea doare,

trupul doare...

Am crezut că pot zbura,

m-am aruncat în gol...

dar aripi...

nu aveam aripi...

soarele a topit ceara.

 

Cataractă – înaintez prin cameră,

sufletul nu poate să mă vadă

 

O muzică stranie ...

Nisipul din clepsidră

se sfârşeşte

în inimă,

inima nu se-ntoarce,

devine piatră.

Eu o sculptez

în formă de cruce

Văd în depărtare

vălul alb...

fata morgana...

 

Lumina

 

Lumina mă poartă

din ochii tăi până-n apus,

noaptea se-adânceşte în umbre

sub paşii mei obosiţi,

vântul naufragiază în ramuri

şi-adoarme–un somn greu.

Lava topeşte zorii

în negrul pământ,

în apa mării...

 

• Cum să nu iubeşti femeia care plânge?

Cum să nu iubeşti să-i scrii poemul?

 

Fotografie-timp împietrit sub ochii

închişi de lumina orbitoare

a vieţii.

 

• Vino cu mine la capătul lumii!
• Pământul negru se deschide...
• Lasă-ţi mâinile să simtă meduza!
• Stixul nu-i greu de trecut.

Fiica nopţii sângerează,

şerpii din mine

se zvârcolesc şi se ascund

în tine,

iar tu...

în adânc..

Pe lună plină

Pe  lună plină cerul

împrăştie dorul

şi-mi picură argint

între tăcere şi cuvânt

Pe  lună plină norii,

mesagerii uitării,

îmi acoperă anul

ce pleacă, vicleanul.

 

• De ce-ai închis fereastra,

de ce-ai lăsat perdeaua, dragă copilă?

• Mi-a fost teamă:

Cerul, stelele,  îmi cereau lacrimile,

iar eu voiam să le transform în cuvinte...

 

Prieten – când sufletul îţi este hăituit

se aşază în mijlocul sufletului,

şi-ţi face suportabilă aşteptarea dureroasă.

 

E primăvară

pe  lună plină...

Vântul mă-ngână,

pe  lună plină...

Pădurea foşneşte, m-alină,

pe  lună plină...

Să ne prindem în horă...

pe  lună plină...

 

E încă iarnă-n ianuarie...

 

E încă iarnă-n ianuarie

deşi o primăvară discretă bate la geam.

 

Parcă ieri îmi spuneai

că fiecare femeie

e o zeiţă ce străluceşte,

deasupra ei e mantie de stele,

copacii înverzesc  în calea ei...

petale, fulgi mari, albi, pufoşi

cad în rotocoale, mă mângâie,

mă poartă pe aripi de vis…

 

Iar eu vedeam ramurile negre

cum se umflau , crăpau...

Dar mugurii iubirii n-au crescut niciodată,

şi fructul ei s-a  întors în pământ.

 

Ceaţa coboară năvalnic

peste oraşul încă adormit,

În mintea mea am mai ucis un mit

Pe străzi de piatră, la colţuri de case

e-un coşmar fără nume,

contorsionate grămezi

de zăpadă şi scrum..

tăcerea lumii se-ntinde epidemic

peste  noi

 

Deşi o primăvară discretă bate la geam,

e încă iarnă-n ianuarie...

 

Obscuritate

Soarele înspăimântat se-ascunde în nori,
se-ntinde umbra pe străzi și în case 
lumina se stinge când vreau să cobori
frigu-mi pătrunde în vene, în oase.

Mâinile tale, iubite, sunt reci,
timpul s-a scurs atât de curând,
tu, subjugat, azi ai să pleci,
iar eu rămân să ard pe pământ.

Obscuritate –coroanele teilor abia înfloriți
aruncă umbre muribunde asupra mea.

- Unde ești? Te-am căutat sub fiecare piatră.
- Mai bine-nveți să-nduri în gând. 
- Dar lumina? ... Soarele sau luna..
- Nu mă dezamăgi!
- Tu nu-nțelegi? 
- În noi încape-o eternitate...

Nu există loc pe lumea asta
In care să-mi ascund gândurile
Uită-te!
În jurul meu
și vulturii 
se sting
agonizănd....