Poezii de Manuela Cerasela Jerlăianu

Tu inimă te pierzi

 

Tu inimă te pierzi în gânduri

Și eu mă pierd și îmi e greu

Că o iubire printre rânduri

A rămas între tu și eu.

Eu am ascuns-o sub cămașă

Și am plecat cu ea la joc,

Dar tu inimă pătimașă

Ai vrut să mă opresc în loc.

 

Împotmolită în dorințe

Mai mult decât ți-am dat voiai

Și m-am pierdut printre cerințe

Ca floarile în luna mai.

 

Dar noi dorințe vinovate,

Iluzii și dureri lumești

Am împărțit pe jumătate

De când și tu vrei să iubești.

 

Acuma poticnite-n lacrimi

Cu jind dorim să întâlnim

Chiar și durerile din patimi,

Dar în tăcere să iubim.

 

Dar o bătea vântul în noapte

Și-n focul inimii mai des

Când în puterea vieții poate

Ne-om întâlni cu cel ales.  

 

Valsul mirilor de-argint

 

Marea astăzi iar dansează

Valsul mirilor de-argint

Pe când zeii creionează

Visul nopților de-alint.

 

Dar ca șoapta la ureche

Stelele cad în ninsori

Și coboară-n nepereche

Colo-n lacul unei mori.

 

Și-n tăcerea lumii mele

Trec corăbiile vrac

Ca ninsorile de stele

Peste flori de liliac.

 

Însă mirii se coboară

În grădina lor cu vise

Unde mii de păsări zboară

Către marea de narcise.

 

Noaptea se răstoarnă albă,

Orologiile bat

Și în marea lunii dalbă

Zeii dragostei răzbat.

 

Iar în veșnica vieții

Toți nuntașii se opresc

Să valseze ca poeții

Dansul celor ce iubesc. 

 

Răstignim timpul

 

Timpul nopții-n stele dalbe

Despletit ca visele

Urcă-n luna vieții albe

Dănțuind ca muzele.

 

Iar pe prispa cea bătrână

Noi dansăm pe trandafiri

În iubire să revină

Soarele prins între firi.

 

Și când vine se dezmiardă

Prinzând cerul de mijloc

Făcând trupul meu să ardă

În pridvorul cu noroc.

 

Deschid sufletul de-ndată

Și cu el te prind de braț

Lăsând inima să bată

În dragostea cu nesaț.

 

Ai venit făcând lumină

Căci visând te-am așteptat,

Iar puterea cea divină

Dintre lumi mi te-a redat.

 

Timpul rătăcește încă

Prin a fost și va mai fi

Căutând clipa în stâncă

Și pe noi în orice zi.

 

Dar ca doi damnați pe viață

Răstignim timpul din prag

Rupem firele de ață

Și ne-mbrățișăm cu drag.

Nopților le dăm iar mâna

Și-n altar le furișăm

Apoi rătăcim într-una

Și de fericiți valsăm.

 

Patima robirii Top of Form 

 

Azi stau în patima robirii

Gustându-i dulcele-i mister

Și-o port în gândul rătăcirii

Ca pe-anotimpul meu în ger.

 

Dar te aștept la poarta vieții

Când focul mistuie tăceri,

Iar ramurile dimineții

Cresc prinse-n alte primăveri.

 

Fiindcă iubirea va străbate

Firele nopților târzii

Și în fereastră ne va bate

C-un vânt de vise purpurii.

 

Și-apoi flămândă ca de viață

Ne va purta-n vecie orbi

Când vuietul mării de ceață

Va sparge țipătul din corbi.

 

Iar ca o ultimă speranță

Ce poartă-n cer altare noi

Cânt ale clipelor romanță

Cu dragostea din amândoi.

 

Atunci eu voi străbate marea

Și ard tăceri ce nu se sparg,

Dar voi armoniza chemarea

Iubitului atât de drag. 

 

Ca florile tăcerii

 

Sunt  versurile tale ca florile tăcerii

Scrise-n  miresme de vise pâlpâind

Zvârlite-n largul mării ca umbrele durerii

Ori în vâltoarea nopții cu forța unui gând.

 

Însă eu știu că tu mi-ai dezlegat privirea

Trezind în miezul zilei izvorul din cuvânt

Ca îngerii luminii în pas cu nemurirea

Când ne priveau pe noi făcând un legământ.

 

Azi versurile toate pe pătura de stele

Ridică dorul tot în straie argintii

Și fiindcă ești aproape în gândurile mele

Eu mă trezesc la viață venind din veșnicii.

 

Și văd lăsați  copacii ca sălcii ale firii

Dar îi ridic din muguri pe flori de paradis

Crescând în noi iubirea precum toți trandafirii

Ce-și iau parfumul zilei din floarea de cais.

 

Sunt versurile tale ca florile tăcerii

Scrise-n  miresme de vise pâlpâind

Zvârlite-n largul mării ca umbrele durerii

Ori în vâltoarea nopții cu forța unui gând.

 

Dar când  liniștea-n spirit o mai răpește gândul

Rămas într-o firidă-ntr-al inimii izvor

Îți  las  în urmă versul nestrăbătut de rândul

Nescris pe soclul vieții în colțul din pridvor. 

 

Rătăcește tăcerea

 

Rătăcește tăcerea în cuprinsul firesc

Fiindcă-n soarele meu eu de noi îți vorbesc,

Dar mă-ntorc și visez că port apele vii

Când în inimă tu ne vezi stele târzii.

 

Și ne pierzi într-o ploaie de luceferi răpuși,

Iar în ziua durerii în tăcere stăm duși

Alergând rătăciți într-un fel delirant,

Vieți de umbră să fim în același neant.

 

Vreau să-mi fii trandafir cu petalele noi

Pe un vers ce-o să cadă fără stele și ploi,

Fără luna de flori coborâtă-n copaci

Până când înflorești, mă privești și mă-mpaci.

 

Că durerile vin precum stele de vânt

De se umple grădina cu eternul pământ

Și-n esența de noi arde lacrima mea

Însetată de dor ca o ultimă stea. 

 

Aceste nopți ne încearcă

 

Aceste nopți ne-ncearcă puterile-asfințite

Și lasă-ntre răzoare stelele răstignite

Când dragostera se-mparte chiar dacă este una

Ca să răsară-n vise de noapte precum luna.

 

Și ceasul vieții bate și trece prin pădure

Cu aripi lungi de fluturi durerea s-o îndure,

Cutremurat se-arată în zile furtunoase

Sub un covor de umbre ce dragostea ne coase. 

 

Iar somnul se coboară pe pătura de frunze

Ținând perina clipei prin visele confuze,

Și toamna e în casă pictată-ntr-un tablou

Pe când noi scriem viața golind înc-un stilou.

 

Dar șoapta azvârlită în cerul nostru mut

Se lasă părăsită ca-ntr-un necunoscut,

Iar în capătul zilei luceferii din noi

Rup firul de iubire pierdut de amândoi. 

 

Eu m-aș lăsa o dată în buzunarul vieții

Și aș privi afară prin zorii dimineții,

Dar iată că mi-e teamă să nu adorm în noapte

Când lutul e-un cutremur prin nesfârșite fapte. 

 

Astăzi te vaieți

 

Astăzi te vaieți, știu că nu ți-e bine

Am fost departe, recunosc și zic;

Ce-ai vrea să fac dacă deodată-mi vine

Să stau prin cafenele câte-un pic!

 

Dar vino într-o clipă și te-așează

La masa noastră plină cu tăceri

Că azi cafeaua Jacobs mă vrea trează

Și  salt în valuri aburi de păreri.

 

Sărută-mă pe ochi și pe sprâncene

Cu dragostea ce-n inimă o vrei

Dar stinge-ale iubirii fumigene

Rupând durerea clipelor în trei.

 

Și vom fi unul pentru veșnicie,

Iar veșnicia una pentru noi

Pășind în dragoste cu bucurie

Vom trâmbița cu-al sunetelor ploi.

 

Cafeaua o vom bea-ntr-un vis de ceară

Printre iluzii prinse cu șiret

Ca toți poeții-n timpul lor de seară

Când scriu despre iubire cu regret.

 

Că mă iubești, pădurile-mi arată

Că iată calc pe-al frunzelor covor,

Dar toamna cu mireasma ei mă-mbată

Și iar te văd prin ceață în decor.