Poezii de Maran Andrada

ADN

Există un timp zero atunci când destinul își coafează pletele,
când tu te naști în harta mea astrală din trupul unei planete
Îndragostită nebunește de un muritor și clipele se contopesc
Strivind distanța,chiar dacă negarea e doar o afirmație
Rostogolită pe trotuarul unei străzi obscure.

Hai să aruncăm la groapa săracilor tristețea mirosind
A nobili deposedați ce fac doar figurație într-o epoca a exilului,

Să dansăm cu ploaia și să îmblânzim lupii vrajbelor,
Să ne lepadăm de lașitate și să ne imbrăcăm în curaj
Căci putem să ne sădim în pământ proaspăt de primăvară
Chiar de e tarziu citeste-mă în ADN-ul tău
Fiindcă poti purta pe umeri zborul ceasurilor de început.


Înfrigurarea căutătorilor de aur

Când plouă, în ochii tăi simt înfrigurarea căutatorilor de aur în lumea nouă
Mă visez în tari exotice,pe plaje cu palmieri,purtând flori roșii în păr,
Pentru ca sunt în fiecare femeie pe care o privești.

E ultimul tren pe care îl poți lua,fiindcă nici tu nu mai poți urca
În avioane de tranzit și eu sunt un fel de Orient Expres oprit prin
Gări luxoase și orașe pe care în copilarie le priveai în ilustrate.

În patima nopților de vară, ca într-o călătorie nesfârșita,
Poți ridica piramide precum incașii și aztecii,să fii stăpân și servitor,
În lupta cu ultima iubire pe care o vrei și o alungi.


Orașul lui Negru Voda

 Am prins primăvara de glezne și am rugat-o să mă ierte
 Fiindcă nu am renăscut odata cu ea în orașul meu de munte,
 Timpul se dilată și pare că trăiești de doua ori aceiași înflorire.

În Câmpulung nu s-a schimbat nimic,
 Casele interbelice îmbătrânesc pe bulevardul Pardon,
 Pălăriile lui Măgeanu au adormit în vitrină,
 Mușatescu își salută cunoscuții în Grădina Publică,
 Topârceanu se plictisește în locuința sa de vară,
 Și Barbu o întâlnește pe lapona Enigel într-o climă neprielnică.

Doar eu aștept să-ți recunoști trăirile absconse,în timp ce
 Mă-nvârtesc în carusel și am în nări miros de miere
 Izvorând din casa mea populată de vechi amintiri.



Patinatoare pe gheața vieții

Uneori sunt o patinatoare în proba de dans a vieții,
Alunecând pe gheața unui destin norocos.

Ne schimbăm săngele albastru cu unul proaspat,
Visăm că alunecăm pe mări în croaziere luxoase,
Infuzându-ne cu stelele reci ale dimineții ,ne bronzăm
Pe țărmuri ce nu-s ale noastre și înotam în golfuri de corali.
Speranța e un colier de cristal ce s-ar putea rupe la prima
Încurcătură în sforile unui labirint greu de străbătut.
Intactă e doar iubirea licornului pentru fecioara
Care își  sacrifica lumea pentru o zi de dragoste.


Noaptea-hoață la drumul mare

Cand noaptea se ascunde în dormitorul meu
Ca o hoața la drumul mare jefuindu-și iubitul,
Cand suntem în acelasi secol,prinși în aceiași plasă,
Marturisim în gand păcate și
Ne ridicam din cenușă cu forța stâncilor Faralion…


Carnavalul lumii noi

Primavara îsi aruncă hainele de lucru și se îmbracă în toți pomii înfloriți,
Glisăm între bal mascat venețian și carnavalul lumii noi,
Împartind același aer vibrant într-un oraș ce se visează metropolă.
Strazile sunt altfel cand vântul tăios ne strânge mâinile,
În labirintul desuet îmi arunc toate armurile și sunt atât de vulnerabilă
Încât magnoliile îmi zâmbesc cu înțelegere în timp ce tu împachetezi
Sentimentele ardente în bucăți de gheață și gesturile devin imponderabile.
Pierdem pe mâna destinului și sângerăm din inimi și din coate,
E timpul să ne parfumăm cu seva primăverii necoapte.


Fiică a unui rege dac

Uneori ma plimb cu tramvaiul printre gânduri
Și repet vechile povești cărora le cos haine noi,
 Uneori când iți aud vocea în mine crește o
 pasăre albastră cu aripi de safir.
 Tu ai uitat numele meu de fiica a unui rege dac,
 În deșertul tau m-am iscat eu purtând ulcioare cu apă
 Și plante vindecătoare ce aduc somn și pace.
 Soarta ne-a făcut nesăbuiți și năvalnici,
 A strivit anii în cutii abandonate în vechi sertare.
 A legat la ochi gândurile,a încurcat străzile,
 A schimbat mersul trenurilor fiindcă orașul nostru
 Nici gară nu mai are și nici focul nu mai arde în sobe.


Infanta și spadasinul

Să ne vedem mai des,mi-a spus El,
 În timp ce îmi citea un vers dintr-un poem vechi.

Își alege o piatră albastră din inelul meu
 Ce seamănă cu globul pământesc,
 Zâmbește atingându-mă cu metafore,
 Sarută oceanul și pleacă fiindcă n-are rădăcini.

Eu încurc secolele și mă trezesc infantă,
Mirosind a cașmir și lemn de trandafir,
 În patul meu regal dormind cu amintirea ta de spadasin
 Ce-și folosește floreta să-mi taie nasturii rochiei.


Cearcăne într-un pulover

Când toamna își plânge cate un iubit dispărut,
Când își împletește cearcănele într-un pulover,
Până și visele pot părea altfel în labirintul de cristal.

Ridurile ce o aruncă înspre iarnă dispar,
 Fiindcă tu zâmbești la semafor.
 Se face primvăra și cresc în mine copaci
 Ce respiră dragostea.
 Iar gândul e mai plin ca fapta,
 În jocul dorințelor cu miros de liliac, de migdală,
Nici eu nu mai știu...


Tristețe englezească

Ce tristețe englezească de toamnă în plină primăvară,
Hanul vechi și impregnat de amintiri prăfuite,
Ne e casă temporară.

Să fie eclipsa de soare de vină, pentru lâncezeala englezească,
Să fie amintirea ploilor din viața ta,
Să fie femeia din mine, acum îngrădită
Și prețios ridicată la nivel de bibelou.

E un fel de ceață ce se ridică din peronul ce duce spre King’s cross,
Un cappuccino băut în grabă înainte de venirea trenului,
Oameni veniți din alte timpuri, eleganți,
Purtând paltoane negre și papioane de mătase,
Plimbându-se prin Royal Academy.

O chelneriță franțuzoaică mirată că vin din România
Și zâmbetul tău de băiețel proaspăt,
Pe strada cu castele și catedrale de piatră cenușie.

Apatrizi

Sunt în mintea ta și îmi construiesc încăperi cu mobilă stil,
 Îmi aduc păpușile copilăriei și le dau nume noi,
 Beau cafea din cești pictate cu biciclete și pedalez prin imaginație.

Calc pe cioburi de vise ruinate și îmi pare că iubirea vindecă boli,
 Undeva dincolo de curcubeu suntem doi apatrizi fără stare civilă.