Poezii de Mirela Neagu

"cu judecata cu care judeci/ cu acea judecată vei fi judecat"

Mă gândea Dumnezeu,
atunci,
în zorii creației,
cum Îl privesc când punea stâlpii pământului,
când deschidea ferestrele,
cum Îl gândesc cât Îl iubesc?

***************

Am încercat

să fiu nefericită
însă
izvoarelor mele interioare nu le pasă
nici de postmodernism
nici de calapodul guvernanților
nici de ziua de mâine
ele
continuă să brodeze
rouă frunze păsări de marginea
mieroasă a soarelui

cu mătasea neagră a ochilor
tăi.

********************

Înnoitul

falduri de mare împletite în trei rânduri de sare
cresc răsucite cu frică în trei fire de sticlă, iar
deasupra pădurii de ape cu trunchiuri închise în oase
lichide, trei albe firide de ochi văzul deschide.

foşneşte talazul, în tâmpla mării cerul izbeşte,
luna cu ochiul de piatră priveşte în inima mării de frunze furtuna,
lutul şi stânca se umplu de Duhul din Înalturi fecundul
se naşte Înnoitul şi blând Începutul, şi-n Oul de Paşte - Lumina.

**************************

Înlăuntru - poezia

Între două cadrane, părintele meu,
când tată - când mamă, îmi așază capul pe pernă
și-mi deschide o fereastră ca să mai risipească
din parfumul florilor de mandarin
în celălalt cartier, prins cu o za argintie de glezna mea.

e bine de văzut înlăuntrul cartierului luminat
ca într-o casă cu toți pereții rânduiți în somn
unde se mai întâmplă ceva uimitor
un pendul își rotește aripile
o masă își deschide coastele
un aparat de radio gândește un soare
răsare apoi din umbra unei oglinzi
ființe trec dintr-un loc în altul
picături de rouă plutesc în spațiu
și eu văd convex ca după ploaie.

e bine de văzut - de trecut prin pereți înlăuntru
dezbrăcat de strălucire și despovărat de ușile grandioase
să fii atât cât te poate încăpea o boabă de rouă
și să fii fericit.

***********************

            Hipnotic

în catedrală                         prin ferestre
un clopot                             sângerează
să dau la o parte               sarea
de pe rană,                         mi-ai spus,
să poți respira                    în adânc

                          somnul.

********************************

Muntelui
Dacă nu mi-ai fi fost dat, n-aș fi știut de unde să izvorăsc.

Ce foc aprinde                   În ce zidire sacră
Eliptic zbor                          De piatră
Se-ncheagă                        În mormânt.
Un zeu încătușat              Un soare sfâșiat
Dintr-o cornee                  Invocă arcuind

                 poema prometee

********************

uneori
îmi trec mâinile prin orașul tău ca printr-o apă.

                    febra febra febra

uneori                                   clatină orașul
mi-l smulge                         șoselelor de turcoaz
ochilor pizmași                  în sortire
mi-l redă                              altor haine
cu preț                                  de lumină
cât de-o sabie                    peste clavicula

                        în uitare.

***************************************

 geometrii

ceea ce vezi nu este suficient,

decât pentru cei fericiți și învăluiți în candoare,
pentru cei care plâng rouă

în același centru de greutate cu al soarelui
iar norul, ah norul

le-ar fi singurul chip de piatră.

în această geometrie
va dăinui doar ceea ce nu poți numi în cuvinte.

********************************

Serpentine

am săpat tranșee
buncăre, m-am ascuns la marginea galaxiei
pe o planetă în plină apocalipsă,

am devorat tot câmpul de uraniu,

mi-au căzut unghiile, părul,

mi-a murit moartea de moartea cea rea,

sunt groaza pe care o inspir.
iubește-mă.

*****************

Să ne ascundem e mai bine!

un fel de transport subteran, inima cu ochii legați

eram slobozi odată
și cântecele ne învățau să numărăm
pe fire de iarbă
furnicile din mintea noastră - un mare mușuroi
închinat soarelui.

și eram desculți,
mici sălbatici cu părul morișcă
torceam pădurile-n cărare;
nicio frunză nu scăpa nemestecată
adânc în ochi.

și eram pururea,
ori, așa credeam,
vii.

până am descoperit
cum se dezleagă
rădăcinile
adânc
în inima legată la ochi.

*********************

Cubic

O țară străină sub ape
și eu,
cea care așteaptă la un semafor
să se facă verde
să se facă sânge
să pot trece,
să pot sui,
să mă pot încuia într-o libertate
cu șapte lacăte albastre
de-a înaltul.

****************************

în seara asta,

când am început să văd,
tot așa, era o ploaie,
soră de sânge
cu neînduplecatele mele tristeți
și un oraș de carne vie
care-și lingea drumurile,
băncile,
urmele pașilor tăi.

când am început să văd,
se făcea o noapte-n zare,
soră de sânge
cu neostoitele mele temeri
de unghere-ascunzișuri
și un oraș de carne vie
care-și dădea duhul
în urma pașilor tăi.

când am început să văd,
afară se înnoptase
departe de tine.

**********************

Topitoare

din unghiul omoplatului,
preanăscutul își hrănește părintele
preaiubitul își făurește inel
cuvintele se unduiesc
și se fac verb.

****************

ce vezi tu fără ochii mei?

ce simți tu dacă un pietrar ar veni să-mi miște somnul?
o luncă își întinde frumusețea pe culme la zvântare
o va aprinde soarele, o va uda luna și tu nu o poți adora fără ochii mei.

ce simți tu dacă un străjer va adormi în cele din urmă
fără inimă, fără oase, fără carne, fără piele, fără vise, părăsit de străjerul din el?
un munte neclintit se va deschide și hotarele -
dintre cele mai rare
își vor scălda penajul în văzduh.
ce-ai face cu toată splendoarea
când ochii tăi ar fi somnul de moarte ochilor mei?

******************************

Poem de dragoste - fără verb

de veghe somnul, de veghe dimineți
și nicicând aceeași stație

trecător blajin prin ziua mea,
în somnul meu - cu un chipiu doldora
de așteptări: pești fără oceane, nori fără cer, sânge fără trup,

eu fără tăcere, mai ales,
peste întinderea ta,
miere, miere de albăstrele,
în ascundul de peste zi,
Tu - cel fără oprire.

***************************************

haiku

sub brâu
borangic un
război în țesut.

**********************

Durea-ne-va aceeași viziune:

într-un sublim firesc al zilei,
îngerii își vor construi case
din înlănțuite chipuri ale noastre,
vor bea din ochii mei - chipul tău,
din urechea ta, suflarea mea,
vor dormi somn de înger și de Dumnezeu
pe buzele noastre,
apoi,
se vor așeza la masa împletită a oaselor noastre și,
cu un teribil gest de plictis,
vor spune unul către celălalt:
"ia-ți casa și umblă!"