Poezii de Maria Grădinaru

cartonaş galben

mă las târâtă de privirea unui trecător

până-n punctul în care

arbitrez lupta mării revărsate din mine

e meciul vieţii mele

nici măcar penalti nu pot să acord

atât de absentă îmi sunt

cuvinte legănate

am încălecat pe un cal verde

în ciuda pereţilor albi

l-am gonit fără căpăstru până în valea

primei iubiri

emoţie adolescentină

cu miros de pământ ud

desenez aripi picăturilor de ploaie

spre zborul anilor mei

arcul lunii leagănă cuvintele

şi-mi amăgeşte visul

drumul nesfârşit al săgetării

Ariadello

memoriile drumului

pe umbra fiecărui pas

pe frunze

pe glasul firului de apă

şi banca unde cerul

îmi e popas de clipă

ruptă dintr-un şir

infinit

bătrâna

mâini reci

de femeie trecută

frâng pâinea

în tăcere şi cerul

se cutremură

lacrima

scaldă chipul

luminat în taină

de-o rugă

apatie matinală

cu pleoapa trudită de litere

târâi dimineaţa zilei

estimez distanţa cafelei

la o azvârlitură de logică

savurez amarul trezirii

lângă fereastra care desparte universuri

ninge potolit

catifeaua albă răscoleşte simţurile

intoleranţă la mediu

mă paşte o turmă de camioane

în casă

claxoanele dor

refuz să respir prin fereastră

aerul molestat

şi balcâz

un poem nou nouţ

ţaca-paca

bat pe o tastatură

subţire cât o foaie de hârtie

mai rapid decât vârful unei peniţe

mă scriu cu litere bio certificate

la vedere

poate sar şi eu în ochii cuiva

măcar aşa

preţ de o virgulă

semn de carte

am ascuns printre rânduri mirări

îmblânzite cu o sărutare răspunsurile

încremenite din ochii tăi şi întrebări

care îmbrăţişează

un crepuscul rătăcit de punct

vei citi

vei zâmbi şi vei şti

culorile nu mint

relativism

caut răspuns

la moartea unei secunde

pe treapta unui gând

pot opri eu târziul

să nu muşte din astăzi?

dilemă

mă strânge un clişeu la degetul mic

o fi jumătatea unui număr

redus

oferta de toamnă

sau poate doar un colţ

de lume

adânc înfipt în punctul meu nevralgic