Poezii de Maria Pop

Suflet măcinat de dor
                                     
Vino ,dragul meu ,aproape,
Să simt cum sufletu-ți bate,
Și cum se zbate-n caință,
Din ziua din care nu-ți mai sunt dorință.

Vino ,dragul meu ,aproape,
Să-ți dau din zâmbet un sărut,
Să-ți stâmpere căința mută,
Ce-n suflet te frământă...

Te frământă zâmbetul meu,
Și vina glasului oprit,
Ce s-a agățat de inima mea,
Și -mi șoptește povara ta.

Vino ,dragul meu, aproape,
Să-ți simt sufletul cum bate,
Să-ți dau sărutul etern,
Să nu-ți fie sufletul greu.




Șoapta din lumină
                            

Lumina ta din șoapta de lumină,
În prag de răsărit gingaș mă dezmiardă,
Un vânt adie din zborul unui înger,
Și geamul mi-l atinge cu aripa-i bolnavă.

Geamul mă roaga să-l deschid
De frica soarelui gelos ce încă n-a răsarit,
Raza gingaș mă dezmiardă,
Pe înger în poală să-l lecuiesc.

Lumina ta din șoapta de lumină,
În glas divin oftează
Șoptindu-mi că durerea-i nebună,
Și eu îi sunt leacul iubirii ce-mi poartă.

În poală l-am legănat,
Cu șoapte protectoare l-am mângâiat,
Din cupa gladiolei buzele i-am stâmpărat.

Tu înger cu aripa frântă,
Eu pământeana de rază dezmierdată,
Clipe dulci la mine-n poală
Au înfiripat iubirea
Și-au îngenunchiat un soare,
Ce a vrut să-mi ardă șoapta din lumină.






Mi-e gândul prins
                          

Mi-e gândul prins în vreascuri,
De putregai atinse,
Simțurile mi-se-ntrec în reluarea
Vorbelor umbrite...
De ceața zgomotoasă,
Ce drumu-mi așterne
În patimi de dor.

Mi-e mintea prinsă-n vreascuri,
De umbra dorinței vuite,
Din adâncul lunecos
Și gândul mi-l despoaie...
În zbânguieli păgâne
Pângarit de vina,dorintei de tine...
Mi-e gândul la glasul de dor,
Și-mi cade pe rând veșmântul
Lasându-mi în goliciune
Gândul din putregai,
Ce mi-e supus rușinii...

Mi-e gândul prins în vreascuri,
De putregai atinse,
Și liniștea funebră se așează
În culori arzânde,
De putregai pătrunse.






Lacrima cu gust de dor
                                        

Curcubeul mi-a apus,
În adâncu-mi nefiresc,
Și a stins lumina-n mine,
Lacrima cu gust de dor.

Lacrimă de dorul,dorului plecat,
Ai înghețat în colț de suflet,
Și-mi faci inima țărână,
Din dragul dorului plecat.

Lacrimă cu gust de buze,
Tu-mi ții sufletul aprins,
În făptura-mi fără vlagă,
Ai sădit fructul oprit.

Lacrimă tu-mi tulburi zarea,
Și văd dorul meu venind,
Pe o rază-n răsarit.
Aducând fructul oprit.

Lacrimă, m-ai amagit,
Prin suspin am auzit,
Că-i sunt dragă dorului dorit,
Și mă cheamă-n sfera lui.

Tu fiintă din lumină,
Cum să placi un suflet stins?
Pentru care dezghețarea,
Este fructul interzis.






Ecoul sărutului din dor
                              

Ecouri fine,dezmierdate,
Brăzdează linistea mea,
Ce nu-mi mai este liniște...
Este ecou statornic în statornicia mea.

Cerul își scutură lacrimile sărutului,
Adunate din ecou de lună mută,
În sclipiri de răsărit,
În liniștea sufletului adormit.

Azi ecoul mă invită la margine de dor,
Să-mi sărute mâna rece,
Ce tremura de dor,
Facându-și chemare cu fior din dor.

Și stelele au prins în zbor,
Roua sărutului de dor
Ce mă trezește din frenezie,
Ecou prelins din vise neatinse.

Aud între pereți sufletului meu,
Ecoul glasului timid,
Ce tremură la atingerea dorului,
De roua sarutului din dor.






Vino a mea iubire
                               

Vino, a mea iubire,
Să-ți arat drumul spre nemurire,
Vino ,când cerul doarme,
Să-ți luminez tălpile goale.

Vino pe furtună nemiloasă,
Să-ți fiu scut cu vreme bună,
Vino ,iubire sfioasă,
Să-ți fiu miere și aleasă.

Vino azi pe orice vreme,
Mâine este prea târziu,
Inima-mi pleacă la reparat,
Și n-o mai vrea să cadă-n păcat.

 Vino ,acum când buzele-mi sunt calde,
Să-ți dau iubirea învrednicită,
Vino să te strâng în brațe,
Să-ți simt inima dorită.

Lasă cărarea de inimi fulgerate,
Și vino pe drumul neted,către inima mea,
Pe suflet să te sărute gura mea,
Să fii privilegiat de iubirea mea.

Vino ,sărută-mi ființa înlăcrimată,
De neputința în care se scalda ,
Culege-mi lacrima din iubire,
Și fă-mi dulce și moale scut.

Vino ,a mea iubire,
Să te hrănesc cu nemurire,
Să-ți recit a mea iubire,
Să ne iubim cu iubire.







Lumea omului
                             

În lumea omului de rând,
Nu este loc de desfrâu,
E loc de pace si iubire,
De nori senini și zile bune.

În lumea omului de rând,
Binețea nu stă pe gând,
E sfânt un "doamne ajuta",
Și pasul ți-l binecuvântă.

In lumea celor avuți,
Nici iubirea nu e mare,
Ea trece prin buzunare,
Și se-neacă în pahare.

În lumea omului de rând,
Portul nu e păgan,
Veșmântul este sfant,
Al trupului stăpân....






La tine-n suflet
                          

Am zăbovit prea mult la tine-n suflet,
Și drag ți-a fost să te dezmierd,
Atât de drag încât,acum, îți sunt umbră,
Și străină cu fericire plăpândă.

Am zăbovit prea mult pe pământul bogat,
De suflete umbrite de dezamăgire,
Pe care cândva le-am îmbălsămat în iubire,
Și le-am mângâiat cu fericire.

Am zăbovit prea mult la tine-n suflet,
Și-am ales un fluture ca gir a iubirii,
Să simt si eu viața vie,
Ce se scaldă-n culori de fericire.

Dar fluturele atât de firav,
Și gingaș la lacrimile mele,
În culori s-a năucit,
Și din suflet a șters,
Culoarea fericirii.

Tu nu vei ști nicicând,
Că-mi ești al meu suflet pe pământ,
Și ca din umbrele umbrite,
Arpi de fluture au fost făurite.






Mi-e mintea zgribulită
De ocara ta...
Ce zilnic mă-nfășoară
Cu răceala sa.

Mi-e mintea fulger viu
Ce scapără-n priviri
Și seamănă scântei,
Arzând un suflet viu.

Mi-e mintea-n flori de mac,
Înfocată-n ziua mare
Și sfârșită după asfintit
De scânteia fructului oprit.

Mi-e mintea pe cărarea
Ce duce-n colț de Rai
Unde ocară nu-i
Și mintea-n floare îi.
                        Scânteia semănată
                                        







Îngeri și demoni

               

Potop de ploaie fumurie se revarsă,
Peste pământul însetat de viața,
Ploaia cu lacrimi din para-ncinsă,
Fulgeră în păcatele pământului.

Între îngeri și demoni,
Un pas a mai rămas,
Între patima aprinsă din dorul nebun,
Doruri flămânde de carne vie.

În fața dorinței aprinse,
Un pas a mai rămas,
Și demonul zâmbește ferice,
Știind că și îngerul e în păcat.

Potop din nori se sloboziră,
În lacrimi vii arzânde,
Peste pământul sufocat de ură,
Uitat de viață și iubire.