Poezii de Marioara Nedea

FLUTURI ÎN STOMAC

Am fluturi în stomac și-mi este foame.
Îmi fierb în sânge nasturii plăcerii.
O păoădie-și scutură de scame,
Petala ce-au strivit-o grănicerii
la trecerea prin vame de ninsori.

Prin aburite sticle cabotine,
Când poduri suspendate-ți dau fiori,
Când galopează trenuri prin retine.
O verighetă din tulpini de iarbă,
Port în solstiții ca pe-un fir de spânz.
Când între tâmple se pornesc să fiarbă
copitele din gleznele de mânz.
Atunci sunt mac și ard în lanuri ,seara.
Ard așternuturi de-asfințit livid.
Un gând perfid trezește-n mine fiara,
Și-alerg spre tine, vânător cupid.


BUBURUZA

O buburuză și-a făcut culcuș,
În părul meu tapat de zorii roșii.
Eu o hrănesc cu miere și cușcuș
și-i tai, să ne-o trezească-n zori, cocoșii.
Vă întrebați pesemne fiecare
ce face toată ziua dumneaei.
Se leagănă prăjindu-se la soare,
Pe balansoarul din cerceii mei.
Din când în când, pornește la plimbare
pe lobul stâng pe care îl preferă.
Miroase a lucernă și-a cicoare.
Iar eu miros a izmă meliferă.
Când obosită de atât urcuș
adoarme calmă pe o cheotoare,
O iau ușor și-o duc iar în culcuș.
 Și trează stau, de teamă, c-o să zboare.


VÂNZĂTORUL DE ILUZII

Sunt vânzătorul de iluzii.
Câte doriți stimate domn_?
Azi m-am ales cu trei contuzii
prinzând un fluture în somn.
Am vise albe și color.
Și aripi de guzgani domestici.
Și vise de imberb amor,
Pe care-n somn poți să le mesteci.
Sunt vânzătorul de speranțe.
Tu ce preferi, albastru, roș,
Sasu rozul fără de restanțe
din movul penei de cocoș?
Sunt vânzătorul de iluzii.
Prădați-mă! ca niște hoți.
Mă-nțeapă-n cord vreo trei concluzii,
Că n-o s-ajungă pentru toți.



FĂRĂ SCOP

Printre acerbe vegetații,
Mă pierd adesea fără scop.
Și mă topesc în constelații
placide, fără echivoc.
Mi-e dor de mărul lui Adam
ce-a emigrat mai spre apus.
În Alpii cu miros de ram
și cu zăpezile de-ajuns.
Păcate stinse în lucernă,
Mă roagă să le mut prudent,
În cupa sânilor ce ternă,
Așteaptă-un păcătos  prezent.



ÎNCĂ O SEARĂ

Cocoșii scriu cu roșu în zăpadă
vechi hieroglife,compunându-ți trupul.
De-atâta iarnă, cerul o să cadă,
Îmbrățișând cu umbra tot pământul.
O rază ce se-aseamănă cu focul,
Topește toată gheața din priviri.
Pe blănuri ninse să începem jocul
de-a v-ați ascunselea, ca niște miri.
Din cercul lunii răsturnat în noi,
S-alegem doar o mică stea polară.
Iar noaptea asta s-o-mpărțim la doi.
Și iarna să ne mintă înc-o seară.