Poezii de Mariana Moga

Eu sunt un fulg de zăpadă

Îmi ninge în suflet, iubite,
priveşte zăpada pe ramuri,
se pierde în viscol tăcerea
şi-ngheaţă lumina la geamuri.

Prin noapte trec ca o umbră,
eu sunt vânzătoarea de vânt,
în seara furtunii cu stele:

Iubite, mai ştii cine sunt?

Ascultă colindul din zare,
pe stradă iar trece-un tramvai,
întind o mână spre tine:
Iubite, te-aştept la un ceai!
..............................................................

În mine se-ascund zăpezi numărate
şi ninge, iar stele vin să mă vadă,
în noaptea aceasta te rog să m-aştepţi:
Iubite, eu sunt un fulg de zăpadă!

Iar am visat...


Iar am visat că urc spre infinit,
iar am visat poteci pe jumătate,
m-am agăţat de urma acestui gând,
când noaptea şi-a pierdut din demnitate.


Liniştea de toamnă mă inspiră,
cad frunzele sub nucii arămii,
zâmbesc privind în jur, pe când tăcerea,
îmi strigă dintre dealuri: „Mai rămâi!”


N-am vreme, cad cuvinte peste mine,
mor ore ruginite-n calendar
şi-n trecerea de astazi înspre mâine,
cuprinsă sunt de-un dor rudimentar.


Sub vraja ce se-ascunde-n coame nude,
îmi cumpăr alte zile, fără ceaţă,
ceasul nu vrea să mai opreasca timpul,
dar răsăritul azi îmi vinde viaţă.


S-au oxidat secundele-n perete,
într-un alt anotimp când mă trezesc,
cuminţi noi dimineţi răsar pe dealuri
şi-mi beau în tihnă  ceaiul englezesc.

Mi-e dor...

Mi-e dor de vremuri vechi în vremuri noi,
mi-e dor să mai ascult câte-o baladă
şi-ntr-un exces de foame şi nevoi,
mi-e dor să mă mai recunosc pe stradă.

Voi vinde-o urmă fără amintire,
pe o tarabă ce am pus-o-n piaţă
şi-ntr-un exces de dor şi de iubire,
îmi cumpăr iar o nouă dimineaţă.

Simt un amestec de plăceri păgâne,
să las în spate lumea muribundă,
recidivând îmi este dor de mine
şi-nvii frumos secundă cu secundă.

N-am vreme...

N-am vreme să dau timpul înapoi,
de-aseară ninge tot mai liniştit,
aştept de mult o oră doar cu mine,
iar amintiri mă plâng în infinit.

Afară se aude-un lerui-ler,
între nămeţii ninşi la întâmplare,
mâine voi cere drept la mângâiere
şi poate dreptul la recuperare.

N-am vreme să dau timpul înapoi,
mi-am pregătit şi soba, din ajun,
în casă e miros de pâine coaptă
şi mă colindă seara de Crăciun.

Flori de gheaţă îmi cad peste pleoape,
dintr-un decor de iarnă-ntârziată,
e frig şi mă apasă nostalgia,
de nu ştiu unde, înspre niciodată.

O simfonie în noapte

Privesc pe geam...Afară ninge liniştit,
cad fulgii peste creste, cântându-şi simfonia,
un câine se răsfaţă, e tot mai curios,
de mâine îi voi cere pentru lătrat chiria.

Miroase-a brad în casă, este sărbătoare.
mi-s buzele de gheaţă şi rătăcesc prin noapte,
nici numele nu-mi ştiu, e undeva pe clape,
iar din pian răsună în mine nota şapte.

În foc se ard acorduri şi sunete răzleţe,
impropriu caut note pitite prin cenuşă,
se plimbă şi respiră idei pe portativ,
căzând apoi pe stradă când trece-o ţigăncuşă.

Ea mi-a purtat noroc, am terminat concertul,
zăpada mă aclamă flămândă de la geam,
premeditat un fulg, îmi deconspiră truda,
vânzându-i apoi iernii arii la kilogram.

Revin iar la pian pentru o nouă piesă,
îmi cumpăr un palton, după ce-o dau la piaţă,
noul concept al iernii ia naştere din mine
şi-adorm valsând pe ritmuri până dimineaţă.