Poezii de Mariana Moga

Pe banca de la colţ...


Strada mea-i pustie şi licurici dansează,
la banca de pe colţ se vând iar sentimente,
un pic de dor sau poate o urmă de iubire,
din vremuri de-altădat’, rămase repetente.

Curg amintiri ce-ncet se pierd pe trotuare,
voi merge să mă-nscriu într-o audienţă,

gândesc să-mi însuşesc vreo oră de speranţă,
sau să iau cu-mprumut puţină inocenţă.

Observ, este târziu, nu se opreşte timpul,
îi cer iertare nopţii, iar nu am fost la rând,
promit însă ca mâine să stau la o suetă,
cu doamnele ce-aşteaptă în şir de oarecând.

Acum m-aşez la masă să scriu o poezie,
zburând printre cuvinte şi slove deformate,
ofer bucaţi din visul ce l-am avut ieri seară,
până spre dimineaţă la trei şi jumătate.

Pe banca de la colţ...

Strada mea-i pustie şi licurici dansează,
la banca de pe colţ se vând iar sentimente,
un pic de dor sau poate o urmă de iubire,
din vremuri de-altădat’, rămase repetente.

Curg amintiri ce-ncet se pierd pe trotuare,
voi merge să mă-nscriu într-o audienţă,
gândesc să-mi însuşesc vreo oră de speranţă,
sau să iau cu-mprumut puţină inocenţă.

Observ, este târziu, nu se opreşte timpul,
îi cer iertare nopţii, iar nu am fost la rând,
promit însă ca mâine să stau la o suetă,
cu doamnele ce-aşteaptă în şir de oarecând.

Acum m-aşez la masă să scriu o poezie,
zburând printre cuvinte şi slove deformate,
ofer bucaţi din visul ce l-am avut ieri seară,
până spre dimineaţă la trei şi jumătate.

Scrisoare către Dumnezeu

De ce, Doamne-n ceruri nu mai plouă?
Chiar ieri din mine nori s-au adăpat,
Au uitat să stea îngeri de veghe,
Pe ţărm m-au părăsit şi au plecat.

De ce copii Tăi au roluri duble?
De ce pe străzi găseşti doar farisei?
Mai fă o rugăciune pentru mine,
În veci să nu mă mai lovesc de ei.

Te uită, Doamne! A-ncetat să bată
Şi toaca pe colinele cuminţi,
Iar glasul Tău în munte s-a pierdut,
Cum s-a pierdut respectul pentru sfinţi.

În faţa catedralei stau tarabe,
Pândind din ele doi, trei derbedei,
Ce pentr-un pumn de-arginţi te-au vândut, Doamne,
Atunci...şi-acum te vând iar între ei.
Te rog priveşte-o clipă înspre mine,
Umilă vreau să spun o rugăciune
Şi printre nori în zile mântuite,
Trimite-mi, Doamne-un strop de-nţelepciune.

Ai auzit. Mi-ai dăruit un fulger,
Să-mi dea puterea de-a trăi ce-a fost,
Prin ploaia de lumină zboară îngeri,
Din aripi să- mi clădească adăpost.

Şi-au alungat păcatele în mare,
În treacăt pescaruşi mă spovedesc,
La far alerg s-aprind o lumânare
Şi în lumina ei îţi mulţumesc.

Nici păsările nu mai cântă…


...Şi păsările parcă nu mai cântă,
în seara ce se-ascunde prin mansardă,
mă-ntreb de ce natura nu cuvântă,
în noaptea dorului ce a-nceput să ardă.

Mă mângâie privirea ta albastră,
sub zarea ce în mine s-a sfinţit,
s-au strecurat trei stele-n casa noastră
şi în lumina lor noi ne-am iubit.

În liniştea-ngheţată ne răsfaţă,
miros de liliac şi flori de tei,
din vis când am păşit spre dimineaţă,
să alergăm zâmbind printre alei.

Stingheri ne-mbrăţişam în absolut,
în faţă strada noastră e pustie,
luăm noi mângâieri cu împrumut
şi ne trăim momentu-n poezie.

VAMA DINTRE POLURI


Salut eternitatea captând secunde nude,
ca cioburi de lumină cad fulgii, în pereche,
se despleteşte iarna prin vama dintre poluri,
în murmur de cristale c-o rânduială veche.

M-a invadat tăcerea cu valuri moi şi umezi,
nu simt nici o durere, azi nu mai sunt în stare,
îngenunchez cuvinte sub tălpile de sănii
şi-mi scutur trupul rece de ceaţă şi uitare.

Între zăpezi bolnave de-atâta veritate,
zâmbesc un pic cam straniu şi mă cuprinde-un dor,
privesc la cer să-mi cumpăr un dram de amintire
fiind înfăşurată-n ninsori ca-ntr-un fuior.
...............................................................
Dureri îmi trec prin vene, rănindu-mi plămânul,
am devenit tamponul dintre pământ şi cer,
iar de singurătate alerg în a mea urmă,
sub templul zilei astăzi sunt ultim grănicer.