Poezii de Mariana Petrache

FARMEC

Te caut
printre aștri rătăciți să ne zidim altarul,
îmbrățișați prin ploaie să uităm amarul
sub al tău alint durerea să dispară,
clipe dulci să trăim seară de seară.

Te chem,
să-mi mângâi trupul neastâmpărat,
să mă iubești în amurgul înflăcărat,
să oprești furtunile în suflet stârnite,
să aprinzi focul pe vetre neprihănite.

Te aștept,
în policandru ard lumânările de ceară,
întinde rogojinile legate cu sfoară!
suflarea să-ți simt pe tâmplele calme,
să stăm până-n zori lipiți ca două palme.

Te strâng
în visele noastre profunde și pătimașe,
ne prăbușim sub falduri de mătase,
atingem cerul, îți șoptesc descântul
din lumi celeste ne rupem veșmântul.

SINGURĂTATE

Te caut cu privirea în nemărginit,
Cad stele înghețate din marele zenit.
Întorc fața după fiecare trecător
Așteptându-te să apari în drumul lor.

Plecat-ai cu vara spre o gară părăsită,
Lăsându-mi toamna cu tâmpla îmbătrânită
Mi-ai cusut fluturi pe noul veșmânt,
Din frunze îngălbenite, agățate în vânt.

Un pescăruș singuratic suspină pe maluri,
Rugând primăvara se vină pe dealuri
Țipă vioara cu vocea stinsă și slută,
Într-o limbă de lemn, necunoscută.

M-agăț de tine ca pomul în ultima frunză,
Fii cerul și pământul meu, întins pe pânză
Îngropă-ne trecutul în lacrimi și-n vers,
Acoperă-mi pașii cu nisipul șters.

Eu, floarea ta albastră cu iz de primăvară
Ofilită pe stâncă, ca floare de colț solitară
Mai rămâi o toamnă să-mi cânți de-amor,
Cuprinde-mă-n brațe să-mi treacă de dor.

AȘTRI RĂTĂCIȚI

Te-am căutat în vis neprihănit
știam că undeva exiști
două iluzii în noapte ne-am găsit
aștri călători în cer rătăciți

Când cerul întinde a lui aripă
cu tine adorm în gând mereu
în zori de zi, iluziile mi-s risipă
Cum să te găsesc eu?

Tu un boem în gândurile mele
Am să pătrund la tine în vis
Ne-om da întâlnire între stele
Păși-vom pe tărâmul interzis

În lumea noastră mult prea mare
nu ne-a fost dat să ne întâlnim
mai sper că într-o viață viitoare
voi fi copil, tu heruvim...

Când tăcerea nopții te cheamă
În mintea mea te regăsești
Cad învinsă și mi-e teamă
Că tu în alte lumi trăiești...

FĂRĂ TINE

Ți-aș spune că mi-e dor de tine,
că lumea mi-e rece și goală,
se-ntunecă gândul în mine,
iar sufletul mi-e ros de boală.

Mi-e clipa fără tine blestem,
când pleci, pe inimă îmi scrijelești,
chiar de te-alung sau chiar de te chem
mereu sufletul mi-l otrăvești.

N-am învățat fără tine să trăiesc
de câte ori trecutul înnodăm,
cuprinși de ură, îmi pare nefiresc
iluzii și dureri să frământăm.

Ți-am fost și vis, ți-am fost și amăgire,
ne tulbură acest tumult trăit,
găsim refugiu în lacrimi de iubire,
în amintiri plângânde și-n căit .

Am rupt durerea mea în două,
de val adesea dusă m-am lăsat,
mi-ai pus în piept inimă nouă,
dar ce-ai clădit, mereu s-a ruinat.

Eu te-am visat în fiecare noapte,
umpleai abisuri să ne facem rost,
tot inventam povești neîntâmplate,
făcându-ne din dragoste-adăpost.

Mi-e plină inima de-amar, regrete,
rămas-am brațe goale amândoi,
șoapte de-amor lăsând împrăștiete,
cărări tot dezbinate dintre noi.

PICĂTURI ALBASTRE

Împărțim amândoi tristețea serii
s-a rupt o za din lanțul vremii
ne plângem amarul, potolim focul,
pământu-și umple cu lacrimi ulciorul.

Am călcat pe legi, inima nu ne-a ascultat,
în zăpezi neprihănite păcatul l-am spălat
cu aceeași durere suntem condamnați
suflete îngemănate de iubire legați.

Cuvinte nescrise au lovit ca o secure
tăiau în noi ca în lemnul din pădure
gemea în trup vioara a singurătate
suspinul-ascundeam sub ramuri uscate.

Când mi-ai vândut false himere,
m-am spovedit cu-a mea durere
ispita înspre tine mă îndemnă,
închid virtutea cu un bumb în taină.

VISE...

Mi-ai pus somnul pe o geană
cu fiori și-alint de toamnă,
când credeam că ești aproape
erai visul meu de-o noapte.

Te-am așteptat, n-ai venit,
cărarea ai rătăcit,
stăpân pe visele mele
treci bezmetic printre stele.

Șoaptele-ai spălat în ploi,
pierdut țipăt de strigoi,
din trupul plin de păcate
rupi pecete ferecate.

Îmi plâng dorințele-n trup,
din univers felii rup,
ești spațiu, timp călător,
gând rebel nepieritor.

Tâmpla nopții suspinând,
adânc sunt la tine-n gând,
mănunchi raze-am adunat
din suflet căldură-am dat.

Prin tine-nvăț să respir
că m-ai legat cu un fir,
nu știu cum să mă dezvăț
de gându-ți să nu m-agăț.

S-a rupt firul ce-a legat
cărări ce ne-au separat,
te strig în visele mele,
cerul meu cu alte stele!

BUCHETE

Printr-un câmp de albăstrele,
Trecea râul în cordele
Zăceau florile de ceară
Hohotind târziu spre seară
Sunt sleite de culoare
Abia se țin în picioare
Nu e nimeni să le audă,
Fața lor mereu asudă
Plâng ultima dimineață,
Prin perdele de ceață
Privesc ultimul amurg,
Spicele au dat în pârg
Înșirând lacrimi amare
În șirag de perle rare
Pregătesc ultimul zbor
Pleacă puii de cocor
Îmbătați de zări celeste
Atingând culmea pe creste
Solitară „ floare albastră”
Bate toamna la ferestră
Se ascunde-n alte veri!
Va cânta în alte seri
Când vor fi iar în buchete
Vor trăi, altă poveste...

LACRIMI CA UN GÂND

Îmi frâng genunchii, în fața-i neputința
Căindu-mă îmi înăspresc credința
În toamna goală rămân fără adăpost
Deschide-ți sufletul să-mi fac un rost!

Mi-ai văzut sufletul împărțit și plângând,
Ai alungat cocorii ce-mi adăstau în gând
Dincolo de bariere ai fost un zeu,
Himeră albă purtată pe aripi de alizeu

În așternuturi de ceară îți faci popasul
Se pierde anul, se pierde ceasul
Se stinge candela și noaptea-i târzie
Poartă-ți pașii spre a nostră fantezie.

Din gânduri de femeie muritoare
Înșir cuvinte dintr-o rună viitoare
Înmoi penița în suflet și-n călimară,
Refugiul unei clipe obscură și amară.

Tălmăcesc gânduri să pot înțelege
Durerea și suferința să o dezlege
Inima femeii modelată-n cuvânt și-n lut
Făuritorul, păcatul în suflet i-a cusut.

VISE PIERDUTE

Durerea din suflet abia mi-e prescrisă
Inocența florilor de brumă e atinsă
Când toamna cade peste tâmpla albită,
Străine, îngemănate gânduri mă frământă.

Privirea ta în ochii mei nu se mai leagă
Gânduri duioase spre tine nu mai aleargă
Ca o barcă naufragiez pe ape de lemn
Iar în brațele tale nu cad la primul semn.

Privește străine în taină spre asfințit
Sălbatice dorințe în mine s-au răscolit
Spăl rănile sub noianul de plânsori
Trupul cu mângâieri să nu mi-l măsori.

Dezbrăcându-mi veșmântul de vestală
Lăsatu-mi-ai în gânduri pete de cerneală
S-a stins focul ce ardea mocnit între noi
Munte de dureri ne-a ruinat pe amândoi

Mi-ai trimis răvașe pe adieri de tomnă,
Plângând le-am citit, că sufletul mă-ndeamnă
Tăcerile s-au așternut peste anotimpuri
E prea târziu să-mi scotocești în gânduri.

MESAGERUL

Căutând iubirea pe un colț de cer
întorcând file albe de poveste
am întâlnit un simplu mesager
vindea în cer bucăți celeste.

În zori tote gândurile mi se-adună
lăsându-mi pe umeri zăpezile poveri
iubirea mea se zbate-ntr-o furtună
și eu aștept să apari de nicăieri

Ascund cenușa focului stins
cu inima împărțită-n jumătăți
deșertul în mine s-a întins
ascult cântecul tăcutelor singurătăți.

Un Astru pe boltă s-a rătăcit
a apus în inima mea și în cuvânt
universul acum e rece și răscolit
cometele pierit-au în pământ.