Poezii de Romeo Aurelian ILIE

1.

Tu mă inspiri ca nimeni alta.
Cu forță mă inspiri, cu patimă.
În fața ta, nicio putere nu am.

Plămânii tăi sunt un laborator grandios
În care tu mă reduci la esență.

Mă distilezi într-atât
Încât în sângele tău să pătrund.

Să răzbat apoi prin venele tale
Să adulmec celulă cu celulă
Iar la final, răpus de-așa minune
Să acostrez forțat în inima ta.

Ah, bine mi-e să fiu aici!
Să-mi fac, deci, o colibă, cum se cere
Din ziduri de iubire neîncepută
Acoperită cu lumină din ziua cea dintâi.

Inspiră-mă, iubito!
Inspiră-mă mai des
Și nu mă expira niciodată.   

2. Dragostea din ziua cea dintâi

ar fi putut fi o zi ca orice zi
chiar dacă-n calendar
era întâi a toamnei
dar tu ai vrut să fie altfel:
în zori primit-am a ta scrisoare
despre lumina Lui
și dragostea ta care-i dă un sens,
iar mie-mi dă curaj
să merg tot înainte cu inima deschisă
pregătită pentru dulcele glonț
al nebuniei tale de-a mă iubi
pe mine,
surdo-mutul.

3. Poate joi

Poate joi vom reuși
să înfăptuim minunea.
de ce joi?
de ce mereu joi?

nu ştiu,
poate pentru că are
un nume mai scurt
şi ne vrăjeşte cu iluzia
că timpul ei e mai grăbit
decât al celorlalte zile

şi trebuie să fim mai atenți
la fiecare mișcare,
la fiecare gest,
la fiecare cuvânt rostit,

ca si cum doar faptele petrecute joia
ar fi ireversibile.

bine, atunci joia aceasta
vom înfăptui negreșit
minunea.

dar până joi
hai să luăm un pix
şi să modificăm calendarul,
să fie în fiecare zi
joi.

4.

și atunci, clopotul bisericii din sat
s-a transformat în crin.
iar îngerul de gardă
te-a salutat,
zicându-ți: aleluia!

zi și tu: amin!
te-am înghioldit ușor.
dar tu doar ai zâmbit, stângaci,
ai dus mâna la inimă,
ai scos din ea o monedă de-un veac,
găurită în centru,
cum se făceau atunci,
i-ai așezat-o îngerului în palmă
și ai dispărut.

Îngerul a mai rămas o vreme.
M-a privit prin gaura banului tău,
cu ochiul tău m-a privit,
de asta sunt sigur,
apoi a aruncat peste mine
o lopată de lumină
și a dispărut și el.

am rămas singur.
 
am rămas singur?

5. Tristihuri de dragoste

Lumea mea învie
cu fiecare fior
pe care-l uiți în inima mea

Fericirii mele
i-e foame de tine,
dulce-amara mea visare.

Lumea crede că m-am dus cu dușii
doar tu știi că m-am înecat
în iubirea ta.

Orice anotimp își lasă urma sa
însă urma ta zâmbește
doar privirii mele.

În sângele tău e-așa de bine
încât și îngerii sunt geloși
pe mine.