După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
Poezii de Mirela Ianus
- Detalii
- Scris de: Mirela Ianus
- Categorie: Poezie
- Accesări: 1
VALS
Ca-ntr-un vals oarecum rătăcit
intre paşii de fum în cadenţă
doar cu rouă se vrea oblojit
firul ierbii în verdea-i esenţă.
Călători înrudiţi doar cu vântul
măsurând timpu-n frunze de tei
răstigniţi deseori peste gândul
ce-şi ascunde fugar un crâmpei,
Cumpărăm preventiv amulete
uneori de la târgul din vis,
creşte muşchiul spre nord pe-ndelete
peste porţile ce s-au închis.
Şi urmând efemera cărare
ce în cer curcubeul deschide
ne proptim de o rază de soare
când ferestra tăcerii se-nchide.
Când în valsul precis ca un rit
ne-nfruntăm în bizara cadenţă
firul ierbii abia despletit
ne îmbată cu pura-i esenţă.
MĂSURARE
Tu, arhitect încovoiat de vise
mă desenai cu vântul pe nisip
când albul lotusului ce murise
ne respira fugar în contratimp.
Riscam să pendulăm pentru vecie
între o lacrimă şi colţul unui gând
în semicerc trufaş cu armonie
mă măsurai spre glezne fremătând.
Şi-n râşniţa secundelor pierdute
mă laşi să sângerez fără odihnă
în arc albastru când aleargă ciute
spre umbrele cernute fără tihnă.
ZBOR
Ne adună-n steme stoarse de-nţelesuri
rătăcind pe frunze de bătrâni stejari
vântul care-şi ţese-n infinite sensuri
flamurile rupte de arome tari.
Dăruit în strane-mbrăţişări albastre
cerul ne măsoară corpul şi privirea,
îmbăiaţi în trilul păsării măiastre
rătăcim în iarba ce-nnoieşte firea.
În pendula serii timpul se răsfaţă
ne-nnoim în vise şi ne transformăm,
răsucit în noapte ne priveşte-n faţă
ţipătul tăcerii când în somn zburăm.
CORABIA CU DOR
Când mâna nu-ndrăzneşte să atingă
aceste manuscrise-ngălbenite
se zbat în minte gânduri în risipă
ca ramuri rupte-n vânt şi desfrunzite.
Cuvinte ce-n hârtie-au săgetat
ne desluşesc pe sub aripa lor -
lăstuni ce osteniţi pe înserat
coboară pe corabia cu dor.
Şi mor reflexe-aproape argintii
pe marginea hârtiilor bolnave,
cuvintele sunt martorii târzii
ai rugii noastre simple şi gângave.
Şi-n testamentul astrelor apuse
sperăm să regăsim lumina pură
iar din noianul vorbelor nespuse
să alungăm aromele de zgură.
PAŞII MEI
Paşii mei au înfrunzit în humă
şi-mpreună ne-am mutat în crâng
când potecile scâncesc sub lună
rătăcesc cu ciutele şi plâng.
Căci rupsesem semnul de-ntrebare,
în oglinda gândului, în două
tresăltată, apa din izvoare
se visa, în iarbă, bob de rouă.
Şi mugesc în crini parfumuri tari
ancorând în marmură zefirul,
ocrotită-n noapte de arţari
torc iarăşi dorului, cu râvnă, firul.
Şi viu răspund ecouri dimineaţa
din verde, şi din triluri, şi din pietre,
cu ochi-nchişi ne dirijează ceaţa
pe căi rămase în răstimp secrete.
POEZIE PENTRU COSMEŞTI
Lângă drumul aspru de argilă seacă
gârboviţi, scaieţii cern cu teamă vântul,
când a nostalgiei sabie din teacă
într-un rit arhaic o extrage gândul.
Huruind de fiare podul dâ de veste
că un tren se-ntoarce de prin depărtări;
licurici ce poartă haină de poveste
luminează faţa nopţilor în zări.
Şi atât de simplu se-mbăiază-n rouă
iarba de pe malul vechiului Siret,
păsări călătoare se-adresează nouă
ca şi cum Cosmeştiul ar vorbi: v-aştept!
COPILĂRIE LA COSMEŞTI
În praful ce-ţi sărută cu gingăşie glezna
tu, tălpile desculţe le laşi să se afunde,
cu cântecul de greieri te-mbrăţişează bezna
când somnul vrea în vise încet să te scufunde.
Şi noaptea este lungă, cu briză răcoroasă
când ziua se sfârşeşte, după...un secol şi...
iar dimineaţa-ncearcă din aburi să îşi coasă
o ie înflorată, s-o poarte peste zi.
Ne legăna şi vântul şi cântecul de mierle
şi nu ştiam că timpul goneşte şi nu spune;
uităm că nu contează nimic din toate cele
căci important e numai ce-n suflet îţi rămâne...
ERAU ZILE
Erau zile când
curcubeul se însăila pe gândurile noastre,
şopotind din alfabetul
cuvioşilor stropi de lumină,
erau nopţi în care
auzeam scâncind liliacul
din toate florile sale
în timp ce făcea de gardă
lângă hotarul întunericului;
erau secunde în care rostogoleam seminţele timpului
către inimile noastre
dar nu ne simţeam nici mai bizari
şi nici mai docili
decât lacrimile noastre.
PÂNĂ LA APUS
Când noi învăţam să extragem
rădăcina pătrată a neliniştii
eram aşezaţi în băncile de piatră
ale nopţii.
cumpăneam doar cuvintele
nu şi esenţa lacrimilor,
nu şi cadenţa ruptă a orelor
ca-ntr-o eclipsă
ghilotinată în răstimpuri inegale.
în fiecare dimineaţă mierlele
ne trezeau strigându-ne cu nume stâlcite;
săream năuci să întrebăm oglinzile cine suntem
şi răspunsul întârzia până la apus.
RĂTĂCIRE
Din scorburile căptuşite
cu lacrimi ale ochilor
privirile noastre rătăceau spre lumină;
ne înduioşam până în guşa mierlelor,
doinele despletite alene
ne curbau aripile
până a le face să crească pe piept
ca nişte scuturi.
tranşeele în care ne găseam
erau de mult abandonate...