Poezii de Marina Angela Glodici

Destin

Iubire – pasăre măiastră

Mă porţi pe aripi de cleştar

Tu mă înalţi în zarea albastră

Să mă renasc prin tine iar.

Iubire - clopote de Viaţă

Ce mă trezesc la viaţă iar

Să gust izbânda cea măreaţă

Dându-mi puterea ta în dar.

Iubire – susur blând din ceruri

Ce mă îmbracă-n mângâieri

Tu imi alungi şi ploi şi geruri

Şi le prefaci în curcubeu.

Iubire – rost divin în lume

În vremuri ce se duc şi vin

Rămâi puterea ce învinge

Şi eşti cel mai frumos destin.

A iubi dumnezeieşte

Lasă ochiul cel albastru,

Printre genele-i de har,

Lacrima în chip de astru

Alb şi de mărgăritar.

Se aud bătăi de pleoape,

Pe obrazul veşniciei...

Şi curg tandru şi aproape

Râurile de iubire.

Şoptesc lin privind spre stele

Doi ochi mari de peruzea

Cu şiraguri de mărgele

Ce le ţese lacrima.

E destin! E vis! E ţintă!

Viaţa-n mine se-nnoieşte...

Nu-ncetez în orice clipă,

A iubi dumnezeieşte.

Trezire

Spintecă văzduhul cântecul de rouă

Străjuind cu şoapta zorilor de ziuă

Călăuză-n drumul cel de viaţă nouă

E iubirea plânsă ce s-a frânt în două.

Arsă e clipita florilor din glasră

Şi din învierea din cenuşă iar

S-a-mbrăcat privirea plină de mireasmă

În albastrul cerului de mai.

Dusă e tăcerea ce înlăcrimează

În păşirea-I sacră a venit Lumina

Să trezeacă tainic cugete la viaţă

Să aprindă focul aducând iubirea.

Deşi-n noaptea în clocot şi în spume

Fără dor şi ţintă mulţi o pălmuiesc,

Azi iubirea umblă tristă iar prin lume

Strigă-nţelepciunea! Oameni se trezesc.

Se aude tandru trâmbiţa cerească

Ce adună oştirea norilor din zori

Licărind pe pleoape candid şi firească

Lacrima iubirii cu a ei dulci fiori.

Se frământă lutul cel de la geneză

Şi din ceruri lacrimi sfinte se desprind

Stau ca şi soldatul sus pe metereză,

Apărând iubirea ca pe-al meu destin.

Seară înrourată

Se sărută blând pe pleoape,

Două picături de rouă

Se privesc îndeAAaproape

Ochi în ochi de parcă plouă.

Seara vine udă-n palme

Şi le mângâie uşor

Parcă ar vrea să ne şoptească

Cu iubire: Somn uşor!

Stropii serii tainic vin

Printre gene se opresc

Parcă - ngână cu suspin,

Cu tandreţe: te iubesc!

Mână-n mână, cuvios

Zorii zilei - n univers

Stau şi aşteaptă luminos

Soarele – mbrăcat în vers.

Surâs de toamnă

Surâde iar frunza cu faţa schimbată

Cu dorul de ducă adânc încrustat…

În haina sa verde, vara întreagă

La soare cu drag şi cu dor s-a uitat.

Acum ea se simte pe gânduri căzută

În braţele toamnei duios azi clipeşte

Şi zboară în vânt cântând nevăzută

De doruri, speranţe întruna vorbeşte.

Sărută cu lacrimi ramuri stinghere

Ce dezgolite stau într-o rugă spre cer

Să le fie redată frunza cea verde

Şi două anotimpuri asta o cer.

Stropii de ploaie înscrie-n ungherele

Timpului nostru ce se scurge-n trecut

Încă o toamnă de mână cu soarele

Ce luminează cu misteru-i tăcut.