Poezii de Marinela Carmen Radulescu

ATATEA LACRIMI SE AUD

Atatea lacrimi se aud
La geamul lumii jeluite,
Ca pe-ale mele le ascund
In cioburi de cuvinte.
Si ma trezesc din plans ca rad,
Se scutura orgolii,
Nascute poate prea curand,

Sub genele visarii.
Nu pot acum sa mai culeg
O alta lacrima de zmeu,
Si nu mai vreau sa mai alerg
Dupa culori de curcubeu.

La capat de zbor

Imi zice inima,
certandu-ma cu-n glas de hora,
mai mergi de te hodina,
de-ar fi macar si-o ora,
am obosit de cand ma joci
si-mi scormoni prin gradina.
prea multa oboseala
sa-mi scoti din radacina
un fir de indoiala,
cu gheare de lumina!

Si ce sa fac?,eu ii raspund
cu suflet garbovit de patimi,
si ochii repede mi-ascund
sa nu se vada-atatea lacrimi.
Imi spal tacerea de pe frunte
cu naduselile din ganduri
si-adun seminte de cuvinte
sa zboare pe aripi de fluturi.
Eu stiu,
la capatul de zbor e-o floare
polenizata cu visare.

aproape de tine

locuiesc aproape de tine,
iti trec mereu
prin fata unui gand.
desi ,fereastra viselor e-nchisa
ti-aud tristetile plangand.
tu te ascunzi
de roua clipei de tacere,
traiesti in anotimpul tau strain,
iar eu te caut,lasand mereu
in urma pasilor cu care vin,
lacrimile,
ca semn de recunoastere
al drumului de intoarcere.
locuiesc atat de aproape de tine,
ca nu trbuie,decat sa ma vezi
si usa inimii
se va deschide catre soare,
alungand umbrele,
ca pasari migratoare.

Mi-au trebuit o mie de traznete

Ma palise peste fata
o palma de tacere,
venita dintr-un gand al singuratatii,
ca uitasem sa mai mimez
vreo urma de viata.
Se racise clocotul dorintelor
si plutea,peste sufletul meu,ca un aisberg
in calea ultimului vis
pe care-l credeam titanic.
Furtunile mi-nconjurau spatele,
pe care mai apasau amintirile,
ce ma rataceau ,in deriva,pe un zambet.
Inima,uitase sa mai tina carma...
cauta busola intr-un cantec de sirena.
Mi-au trebuit o mie de traznete-n privire,
ca ochii ,eliberati de norii durerii
sa poata ridica,catre cer,
aripa de iubire,
dezlegand nodul lacrimii.

Ti-am scris

Ti-am scris,
dar scrisoarea mea
nu a ajuns la tine.
cuvintele de iubire
se ascundeau
in tacerea alba a plicului,
ca niste fantome.
am pus ochii mei in plic,
sa ma citesti dintre amintiri,
si eu am pastrat numai lacrima.
am legat gandurile
cu suvitele de par, care inca
iti pastrau mangaierile,
si am vrut sa iscalesc cu inima,
dar nu a vrut sa fie inchisa,
avea fobie de singuratate,
si am ascultat-o,
de-aceea, nu ti-am mai trimis
scrisoarea, niciodata.

Tu,inima

O pasare sfioasa
mi-e inima trezita din visare
tot incercand sa zboare
din colivia de-ntristare
a destinului.
Ce aripa mi-ar trebui
sa nu ma scuture de toamna
cand stropii reci de teama
incearca sa m-adoarma
pe margini de ferestre
deschise spre trecut
de vantul ce ma poarta
prin labirint de gand ?
Tu,inima,
desi te doare teama,
imi zbori mereu
si nu-mi dau seama...

imi las dorintele

imi las dorintele
la usa singuratatii
si intru ,desculta de vise,
cu grija,sa nu tulbur linistea
undeva,in sufletul obosit
un copil plange,
noaptea pandeste la ferestrele inchise.
intind bratele sa-mi cuprind teama
si ma trezesc cantand.
imi este dor de mine
din ce in ce mai mult.
il cunosc si numai el ma cunoaste,
jucam impreuna tacerea,
lacrima e un cantec
dar nu vreau sa-l ascult.
pentru o clipa,
am sa uit cine sunt.

DE CE N-AS FI PADURE

Ale lunii raze blande luneca pe geamuri
Si in sfintele-i delire,vantul adie prin ramuri,
Doar izvorul mai ingana vechi povesti intruna,
Stapane ale noptii sunt stelele si luna.

A stejarilor coroane catre ceruri freamata
Vii ecouri risipite printr-o zare-ndepartata,
Ca-ntr-un joc de balerine,adunate cate trei
Visele se-ntorc acasa,la gradina mea cu tei.

In chemarile-i de vraja,minunat e plaiul verde
Si chemarea-i repetata printre stele-ncet se pierde,
Gandu-mi zboara spre padure intr-o tainica rapire,
Inima mi-e grea de doine si de dor si de iubire.

De ce n-as fi padure cu frunza ruginita,
Sa-nalt duioase canturi spre bolta cea senina,
Sa pot ascunde-n mine cararile umbrite,
Pe bratele-mi intinse,privighetori sa vina!

De ce n-as fi cararea ce duce la izvor
Pierzand in nemurire divina ei tarana !
S-aud tacuti deasupra doar pasi de trecator
Si glasuri ce se cheama,si plopii ce suspina;

As colinda padurea,de frunza ei mi-e dor,
Si aripi de-as avea,deasupra-as vrea sa-i zbor,
Ma cheama radacina,plangand tarziu in noapte,
As vrea sa fiu acasa,de glie sunt departe.

De unde ?

De unde vine-atata floare
sa-mi ninga-n suflet cu petale ,
cand gura mea ,cu-o sarutare
desgheata iarna gurii tale ?

De unde-aud chemari divine
pe soapte dulci de muzica ,
cand eu ascult doar glas de tine
prin visul , ce la stele ma ridica ?

De unde-mi creste aripa de zmeu
sa-mi poarte inima in zbor ,
cand eu ,privindu-te ca zeu ,
pamantului as vrea sa ma cobor ?
Sa fim noi doi ,cu suflete de iarba ,
cazuti in dragostea cea oarba .